luni, 18 decembrie 2017

O legenda povesteste....

 ....ca la inceputul lumii, cand Dumnezeu a hotarat sa creeze femeia, el vazu ca epuizase toate materialele in barbat si ca nu mai dispunea de nimic... In fata dilemei si dupa o profunda meditatie iata ce a facut: a luat rotunzimea lunii, suavele curbe ale valurilor, tandra aderenta a zorelelor, miscarea tremurata a frunzelor, silueta subtire a palmierului, tenta delicata a florilor, privirea indragostita a cerbului si veselia razei de soare. Timiditatea randunicii, vanitatea paunului, suavitatea lebedei, duritatea diamantului, blandetea porumbelului, cruzimea tigrului, ardoarea focului si raceala zapezii. El a amestecat ingredientele atat de diferite si a facut femeia,pe care i-a daruit-o barbatului.

Dupa o saptamana barbatul vine si spune:
"Doamne, creatura pe care mi-ai daruit-o ma face nefericit. Ea imi cere toata atentia mea, nu ma lasa niciodata singur, vorbeste mult, plange fara motiv, ma face sa sufar. Ti-o inapoiez, nu mai vreau sa traiesc cu ea.

"Bine", raspunse Dumnezeu si i-a luat femeia.

Dupa o saptamana barbatul vine si spune:
"Doamne, ma simt foarte singur de cand ti-am inapoiat creatura pe care ai facut-o pentru mine. Ea canta si juca alaturi de mine, ea ma privea cu tandrete. Privirea ei ma mangaia. Ea radea si rasul ei era ca o muzica, ea era frumoasa si atingerea ei era dulce. Doamne,te implor,da-mi-o inapoi, nu mai pot trai fara ea!"

duminică, 21 iunie 2015

Ingerii

,,Tu n-ai vazut niciodata ingeri,
pentru ca ingerii vin numai dupa ce adorm copiii si pleaca atunci cand copiii incep sa-si deschida ochii.Nu s-au dezlipit bine genele si ingerii au si zburat.Fiecare copil are un inger al lui care-i poarta de grija cand Mama doarme,obosita.Dar si Mama doarme iepureste si ingerul sta bine de paza.Daca n-ar fi ingeri,copiii ar uita sa se mai scoale si nici nu ar visa frumos.Ingerii,noaptea,ca sa nu li se urasca,se joaca in somn cu fetitele si cu baietii,ii descanta,ii farmeca si-i fac sa vada-n cer,in lumea povestilor frumoase.Caci si in somn li s-ar ura copiilor,daca nu ar fi ingerii sa li se arate.Cand vine noaptea,coboara din cer intai stolurile,ca porumbeii,si dupa ei se arata si Dumnezeu,care se fereste atat de lumina soarelui,cat si de a ferestrelor,unde lucreaza omul cu condeiul pe hartie.Cand trece Dumnezeu pe la spatele lui,zambeste, si omul se simte mai insufletit de dogoarea racoroasa,nestiuta,a trecerii lui Dumnezeu pe langa zid si fereastra. Cum crezi tu ca s-ar deschide florile si ar face bucatele spic,daca n-ar veni in fiecare noapte ingerii si Dumnezeu sa ajute munca oamenilor de peste zi?Ingerii vin,dezmiarda copiii si ies binisor in camp si in gradini,ca sa sufle-n flori si sa le deschida.In florile de mac,se gasesc de multe ori cateva albine,care n-au avut timp sa se intoarca la prisaca.Le iau adormite,fara sa stie,ca si copiii,si le duc la stupii lor pe intuneric.

Ca sa vada,ingerilor le este de ajuns sticlirea scanteierilor din stele.Stii cate stele sunt pe cer?cate si ingeri.Stelele arata fiecarui inger locul unde trebuie sa se intoarca,dupa ce a ispravit.Daca n-ar fi semnul lor,ingerii s-ar incurca s-ar incurca prin intuneric si i-ar prinde lumina zilei pe pamant,si ar fi foarte rau,caci ar muri toti de sfarseala si ar ramane copiii fara de ingeri si n-ar mai fi cine sa mai trezeasca florile albastre.Cine ar numara atunci bataile de inima ale copiilor?Si cine ar framanta atatea boabe de struguri si le-ar pune in ciorchini,pentru copii?Un inger face cate patru,cinci boabe pe noapte,si,fara ingeri,podgoriile s-ar salbatici. Mai rau e o singura data,atunci cand,prea osteniti,ingerii se culca pe pat cu copiii si adorm langa ei.Ce se intampla e greu de spus,dar asa se face ca moare un copil.Ingerul uita sa-i numere inima si sa-si dea din aripi adierea de noapte,care-l tin viu pana ce pruncul se desteapta.Scapa si adoarme pe inima lui mica si sperioasa,ca pe o randunica,si o striveste.E pedeapsa ingerului sa moara,-si moare si copilul,care nu poate trai fara inger.Si tot atunci moare din fiecare cate una,din toate florile de pe lume:un margaritar,o tufanica,o garoafa,o lalea si un ochi cu pleoapele albe,de musetel,,
Tudor Arghezi - Ingerii

sâmbătă, 3 ianuarie 2015

Tu esti



Tu eşti ...tăcerea credinţelor mele
Pe care le risipesc şi le adun din nou în mine,
Cu fiecare cuvânt ce te cheamă
Cu fiecare surâs ce te-aşteaptă.
Tu eşti un ochi deschis
Spre întunericul sufletului meu,
Sub pleoapa căruia se zbat
Zvonurile însangerate ale visurilor.
Tu eşti poate însaşi dragostea mea
Care crede numai în tine,
Limpezindu-şi apele
În frânturile surâsului tău.
Îţi port uneori paşii în priviri
Şi surăsul în joc de petale,
Îţi darui zambete şi-ţi fur amintiri
Ascunse în şoapte domoale.
Sunt zâmbet şi lacrimi pe-acelaşi obraz
Sunt râs şi durere şi vise,
Sunt pus pe şotii şi-s plin de haz
Şi-s trist de genele-nchise
Sunt basmul frumos dorit de un copil
Sărutul furat la-ntâmplare
Sunt scrisul stângaci în nopţi de april
Sunt prima şi ultima floare
Sunt mâinile tale duioase şi reci
Sunt noaptea ce nu o poţi rosti
Sunt visul purtat în gand de-amândoi
Sunt miezul de noapte şi norii de zi.

Eu sunt un zbor frânt
O melodie de aripi neterminată,
Un pas desculţ pe o plajă fierbinte
Un zâmbet pierdut în râsul tau.
Eu sunt o scrisoare de dragoste
Deschisă dar niciodată citită,
O mână alunecând pe un pian
Într-o simfonie a cuvintelor nerostite.
Eu sunt o fereastră deschisă
Spre zborul viselor tale,
Dar geamurile mi-au înghetat fără rost
În ierni de aşteptare.
Tu eşti dimineaţa albă care-şi lipeşte
Trezirile reci şi moi de geam,
Tresărindu-mi tăcut în perdele
Ştiind că tu eşti tot ce am.
Tu eşti soarele cu fruntea fierbinte
Stinsă într-un apus de nedesluşit,
Rostogolindu-şi visator chemările
Spre alte chemări.
Tu eşti cu ochii umezi
De surâsul stelelor,
Ce tremură adânc de dureros în mine
Cand şoaptele mele ţi le daruiesc.
Tu eşti noaptea cu iubiri necunoscute
De nimeni înaintea mea,
Care te stăpanesc şi pe care
Încerc îngenunchiat să o aleg în cuvinte.
Tu eşti primăvara cu inimi înflorite
Răsfirand crengile de cais,
În fiecare fereastră
A ochilor mei înfriguraţi care te aşteaptă.

Tu eşti răsuflarea de foc
A macilor lui August,
Ce-mi îngenunchiază furtunile
Cu tot atâtea răsărituri pentru iubirea Ta.
Tu eşti ploaia copacilor
În tremurul serii de toamnă,
Şi cantecul meu
Te leagănă în braţe mângâietoare.
Tu eşti iarna cea pustie
Ce mă frange în fiecare despărţire,
Cu ochi străini şi plecări nedefinite
Spre ţărmuri stinse de dor.
Tu eşti lumina din fiecare floare a grădinii mele
Care se infioară sub numele tău,
Şi-şi înalţa miresmele
În sonoritatea albă a unei chemări.
Tu eşti tăria ce se ridica în copacii mei
Şi le înfloreşte crengile,
În ciorchini grei de culoare
Cu un zambet copilăresc.
Tu eşti cerul meu senin
Spre care-mi întorc cu dragoste privirile,
In fiecare noapte cand caut raspuns întrebărilor mele
Dincolo de fărâma de lună oprită în geam.
Tu eşti pasul nehotărât
Al străzilor mele înfrigurate,
Din dimineţile când te aşteptam
Cu aripi înălţate în zbor şi ochii înlacrimaţi de durere.
Te iubesc cum iubesc dimineţile
Pure şi adevarate care-mi urcă-n vine,
Ca un cantec închis in trupul meu
Ce se aude mereu de dorul tău.

Ca un cantec uriaş de mâine
Ce ne uneşte visurile.
Eu sunt un zbor frant, o melodie de aripi neterminata...un pas descult pe o palma fierbinte, un zambet pierdut in rasul tau...Eu sunt o fereastra deschisa pentru zborul viselor tale, dar geamurile mi-au inghetat fara rost in ierni de asteptare...Mi-s gandurile pasari ingenunchiate in zbor, cu aripile frante de cerurile grele...purtand spre implinirea arcadelor de stele intaiul pas invins, al prabusirilor.

Te iubesc cum iubesc diminetile ce murmura in suflet, pure si adevarate ca fiecare cantec inchis in trupul meu.

Te iubesc, cum iubesc florile, ce-si inalta culoarea spre ochii unui albastru imens si greu de stralucire.

Te astept ca pe o ploaie de primavara cu buzele insetate si mainile intinse-n adorare.Ma întreb de-i cu putinţă
Ca tu să mă iubeşti
O ! Tu cea cu ochii
Atât de limpezi şi frumoşi.

sâmbătă, 6 septembrie 2014

A iubi inseamna a trai viata celuilalt




Este una dintre cele mai sublime actiuni pe care o poate realiza o fiinta umana. Iubirea poate sa insoteasca toate celelalte acte fundamentale ale noastre. Daca invatam plini de iubire (cu pasiune) vom memora si vom intelege mult mai usor. Daca ascultam cu iubire, vom auzi mai multe si mult mai bine. Daca vorbim cu dragoste, cuvintele noastre vor capata o forta neinchipuit de mare. Daca vom adormi cu dragostea in suflet, somnul nostru va fi odihnitor si profund ca al unui copil. Daca vom gandi atunci cand suntem plini de iubire, gandurile noastre vor capata profunzime si stralucire. Gandurile care se cladesc prin iubire vor fi mai luminoase decat razele soarelui si mai patrunzatoare decat sagetile lui Arjuna.
Toate acestea si multe altele apara atunci cand iubirea este prezenta in fiinta noastra.
A iubi inseamna a trai viata celuilalt. Sa uiti de tine si sa te daruiesti cu totul celuilalt fara a astepta vreodata ceva in schimb, aceasta este adevarata iubire care te inalta si te purifica de tot ce e murdar in lumea aceasta.
Dumnezeu este iubire. Cand facem loc iubirii in sufletul nostru, practci ii facem loc lui Dumnezeu insusi. Pentru ca iubirea sa poate intra in noi, egoul trebuie sa plece. Daca intra egoul, iubirea pleaca. Daca pleaca egoul, intra iubirea. Un om egoist nu va putea sa iubeasca. Egoul si iubirea se exclud reciproc, tot asa cum finitul nu poate sa se compare cu infinitul, tot asa cum intunericul nu poate fi acolo unde este lumina.
Cei mai multi se plang ca nu sunt iubiti. Multi imi spun: "L-am iubit din toata inima, iar el nu mi-a raspuns niciodata iubirii". Dar daca l-ai iubit cu adevarat, de ce suferi ca el nu te-a iubit? Nu stiti oare ca iubirea adevarata nu asteapta NICIODATA, dar absolut niciodata, NIMIC in schimb. Ea este fericita ca se poate manifesta, ca se poate darui. Atat timp cat suferiti din cauza iubirii inseamna ca inca nu ati cunoscut iubirea adevarat.
Daca Dumnezeu ar conditiona iubirea Sa de dragostea noastra pentru El, am sucomba cu totii intr-o clipa.
Iubirea inseamna daruirre totala, inseamna uitare de sine. Si, asa cum se intampla in lumea spirituala, plina de paradoxuri,. abia atunci cand vom uita de sine vom incepe sa ne reamintim de SINE.
Atat timp cat tu ceri ceva in schimbul iubirii tale, inseamna ca nu ti-ai depasit egoul. Cum poate sa incapa nelimitatul in ceva limitat? Atata timp cat suntem egotici, iubirea noastra nu este iubire. Este altceva ce seamna cu iubirea, dar nu este iubire. Poate fi atractie sexuala, poate fi mila, poate fi respect, poate fi nevoia de a proteja sau de a fi protejat, dar nu este iubire. Pe toate acestea, noi le numim iubire, dar ele nu sunt altceva decat reflexe limitate ale iubirii nelimitate.
Sa invatam sa iubim cu adevarat, fara a cere vreodata ceva in schimbul iubirii noastre. Ba din potriva, sa ne bucuram ca ni se permite sa manifestam iubirea. Par nebunesti aceste cuvinte astazi cand o asemenea iubire este aproape de negasit. N-o mai intalnim nici in filme (nici macar in filmele de desene animate). Dar atata timp cat cineva o mai pomeneste si isi doreste din toata inima sa o manifeste, mai exista o speranta ca ea sa renasca. Iubiti-va din toata inima pe voi insiva si nu va fie rusine de aceasta iubire. Foarte multi oameni se urasc pe ei insisi, de cele mai multe ori fara un motiv real, doar din plictiseala sau o ignoranta crasa. Iubiti-va asa cum sunteti daca doriti sa va transformati. Nu asteptati sa va transformati pentru a ajunge sa va iubiti, pentru ca nimic nu poate fi transformat in bine, in lipsa iubirii.
"Iubeste-ti aproapele ca pe tine insutui", dar cum sa-ti iubesti aproapele cand tu nu te iubesti pe tine insuti?
Asa cum te ingrijesti de propria ta viata, ingrijeste-te de viata tuturor si atunci viata ta va capata o dimensiune sublima.
Multi sunt de acord ca iubirea adevarata e minunata si ma intreaba cum sa ajunga la ea. Ea este deja in voi, nu exista nici o reteta magica a iubirii pure. Daruirea de sine, sacrificiul total, rugaciunea si Dumnezeu te vor conduce cu siguranta acolo unde doresti, dar trebuie sa doresti asta din toata inima ta, din tot cugetul tau si din tot sufletul tau.

Ganduri

  • Despre Ozn-uri



    M-a intrebat cineva,mai demult daca cred ca exista ozn-uri ,daca cred ca exista alte civilizatii,daca fenomenele paranormale de care e plin pamantul sunt reale sau nu...Fireste ca exista...nu toti cei care le-au vazut au mintit..Sunt cat se poate de reale ozn-urile.Dar,ce sunt de fapt ele...si toate celelalte?Vazduhul e plin de duhuri cazute sunt milioane de ingeri cazuti care stau in chip nevazut cautand neincetat sa mai piarda cate un suflet...si cea mai la indemana lor este mintea,creierul...imaginatia(prin imaginatie intra cel rau in mintea omului,si Sfintii Parinti indemnau..fugiti ca de foc de imaginatie,de inchpuiri).Insa cea mai relevanta dovada a prezentei ozn-urilor este relatarea Parintelui Cleopa..,,"Eram într-o noapte la ora unu în bordei. Făcusem Miezonoptica si eram pe la sfârsitul Utreniei, când deodată aud: buf, buf, buf! Se cutremura pământul. Eu am iesit să văd ce se aude, dar când am deschis usa la bordei am văzut afară o lumină mare si în lumină, o masină de alamă cu multe roti. Din ea a coborât un om înalt, cu ochii mari, pe jumătate albi si pe jumătate negri, care numai atât a zis apăsat: "Ce cauti aici?""

    Părintele Cleopa Ilie...Va inchipuiti spaima si frica simtita de parintele in acele momente...Dar a fost de a juns sa cheme pe Maica Domnului si a disparut ca fumul acel ozn...E clar,deci,ce sunt ozn-urile..Acei ingeri cazuti care au puteri foarte mari,au luat chipuri de lumina ,de ingeri,de sfinti,s-au infatisat ca ,,Hristos,,e plin Patericul de relatari despre ispitele la care erau pusi pustnicii indeosebi,pentru a fi pierduti,amagiti..Satana nu stie cum sa mai amageasca omul si creeaza toate aceste fenomene..care sa sminteasca pe om,sa-l captiveze,sa-l absoarba cu totul pe om de la adevarata lui menire,adevaratul scop..MANTUIREA!

  • De ce sa le stim pe toate?



    De ce trebuie sa le aflam pe toate?Avem meteahna aceasta de-a afla,de-a intreba,de-a primi mereu raspunsuri..E bine si nu sa fii curios,sa stii sa afli...Foarte multe din intrebari vin de la ganduri,iar gandurile din subconstient,despre care Parintele Cleopa spunea clar ca este ingerul rau,diavolul care sta in spatele fiecarui om,acel diavol care te impinge la rau,care mereu te indeamna sa intrebi,sa despici firul in patru...care iti aduce roiuri de ganduri nesuferite,rele,obraznice...,,Gandurile sunt niste nesimtite,niste vagaboande fara scrupule,,scria Dan Puric.Lupta cu ele este grea,crunta,te lupti cu ingerul rau care mereu sta langa tine pana in ceasul mortii ca sa iti adune pacate,ca sa iti adune rodul pacatului..moartea,moartea sufleteasca,despartirea vesnica de Dumnezeu. Marii asceti au dus lupte crunte cu gandurile...si nu toti au biruit. Daca urmariti cu atentie in Vechiul Testament...oamenii inca de la inceput au vrut sa afle, sa stie,pacatul stramosesc asa a venit.atunci cand omului i s-a spus clar sa nu manance din pomul CUNOASTERII binelui si al raului .Porunca aceasta,Dumnezeu a dat-o omului inainte de a crea femeia "Din toţi pomii din rai poţi să mănânci,
    Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit! ,,Si,in intelepciunea Lui,Dumnezeu,privind la om a remarcat..,,nu e bine ca omul sa fie singur,,E ceva sublim in aceasta fraza...Nu odata am afirmat ca iubirea este o eliberare a omului din robia singuratatii...Ca iubirea nu inseamna nicidecum o inlantuire,sa legi pe celalalt cu lanturi de tine,sa-i ingradesti libertatea..Principala calitate a omului cu care l-a inzestrat Dumnezeu pe om este liberul arbitru.El,omul alege daca sa se mantuiasca sau nu...daca vrea sa mearga pe calea cea stramta sau pe cea larga care duce la pieire,la iad si care este plina cu bune intentii. ,,Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: "Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?"
    Iar femeia a zis către şarpe: "Roade din pomii raiului putem să mâncăm;
    Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: "Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!"
    Atunci şarpele a zis către femeie: "Nu, nu veţi muri!
    Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul".
    De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el.
    Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte.,,Facerea (Geneza)cap.2 si 3.De la acea cadere,am ramas cu meteahna de a intreba,de atunci au aparut filozofii ,acei oameni care au inceput sa se creada mai intelepti ca Dumnezeu...Dumnezeu ,de atunci,a inceput sa aiba mult de furca cu oamenii care au inceput sa IL intrebe vrute si nevrute,curiozitatea aceasta care a facut multe victime..Ce s-ar fi intamplat daca omul nu ar fi mancat si nu i s-ar fi deschis ochii cei din afara care i-au aratat ca e gol...si e rusine sa stai gol..Curiozitatea care alunga iubirea,care aduce neincredere,suspiciuni..si alte rele ,fiice ale sarpelui ,ale sireteniei lui...Sa fim nestiutori,intreba cineva...!?Nu...ci sa avem incredere in Dumnezeu, sa nu fim mereu ingrijorati de valurile marii(viata aceasta lumeasca)...Aduceti-va aminte ca Petru a mers pe apa bine mersi pana a inceput sa se teama,sa intrebe,sa se uite in jur...Si...asa a inceput sa se scufunde,asa cum se scufunda oricare dintre noi cand ne uitam in jur la valurile marii,ale vietii acesteia,in loc sa ne uitam doar la Hristos,sa avem mintea numai la Dumnezeu...Asa ....El ne va ajuta,daca credem in El,sa aflam ceea ce crede El ca trebuie sa aflam mai inainte de a intreba noi...Dumnezeu iti arata la timp tot ce ai nevoie sa stii daca esti cuminte(adica cu-minte)adica mintea ghidata,tinuta de Cuvant (Cuvantul lui DUMNEZEU-CUVANTUL).Si fii sigur ca Dumnezeu fiind cu tine ,asa cum se roaga cu tine prin Duhul Sfant prin suspine negraite,tot asa iti va da intrebarile de care ai cu adevarat nevoie...si odata cu intrebarile vei primi imediat si raspunsurile..asa cum odata cu ispita ,Dumnezeu trimite si izbavirea.Totul e sa ai inima curata ca sa-l poti vedea pe Dumnezeu cu acei ochi pe care ii ai inca in tine,ochii OMULUI de dinainte de caderea aceea urata,in care ai vrut sa fii asemeni lui Dumnezeu si sa ai cunoasterea binelui si a raului..Fii cuminte,fratele meu in Hristos,cumintenia e un dar de la Dumnezeu,cerceteaza Scripturile..roaga-te ,fii mereu cu mintea si inima la Dumnezeu si EL va fi bucuros sa-ti arate tainele acestei lumi,ca,doar pentru tine ,OMULE,le-a creat El pe toate,ca sa le stapanesti.Amin.

  • De ce oamenii sunt pretuiti abia dupa moarte?



    Pentru ca dupa moarte nu poate exista decat...viata.Si acea viata nesfarsita...Ma intreba astazi cineva cu tristete vorbind despre un geniu care tocmai a disparut dintre noi...de ce omul este apreciat doar dupa moartea lui fizica,de ce abia dupa ce nu mai e printre noi...ne aducem aminte ce om mare a fost?,,La steaua care-a rasarit e-o cale-atat de lunga...Ca mii de ani i-au trebuit luminii sa ne-ajunga,,.Steaua aceea stralucitoare de pe cer...inainte a fost un pumn de tarana opac,fara stralucire,o planeta rece,neprimitoare...Abia dupa moartea ei stralucirea-i s-a facut vazuta.Asa si sufletele, dupa moarte, dupa ce se elibereaza ca de un vesmant vechi,ponosit de trupul lor care le-a tinut captive ca intr-o temnita rece si intunecoasa..(,,scoate din temnita sufletul meu,ca sa laude numele Tau,,suspina marele David),lumina lor,eliberata de jugul trupesc al acestei lumi trecatoare,vesela ,straluceste, luminand cu lumina geniului lor...N-ati auzit de cel care spunea ca omul traieste cu adevarat dupa moarte?.............................

Să trăim!




  Iată povestea: un bătrân iese din curte cu un buchet de flori; trece șchiopătând pe lângă niște puștani care freacă menta pe trotuar; șmecherașii îl îmbrâncesc pe bătrân, care scapă florile pe jos, și se amuză prostește de isprava lor.
Până aici totul e ca în realitate. Mai departe intrăm în ficțiunea advertisingului.
Unul dintre frecătorii de mentă pare să fie jenat de mârlănia amicilor. Curios, îl urmărește pe moș. Îl vede cum depune florile, pios, la monumentul eroilor de război din acel oraș. Scoate repede telefonul și intră pe internet cu o viteză pe care, desigur, numai Cosmote o poate asigura. Din două-trei atingeri pe ecran află că bătrânul este singurul supraviețuitor al contingentului din acel oraș de provincie și că obișnuiește să aducă "un ultim omagiu camarazilor căzuți la datorie".
A doua zi, bătrânul iese iar cu buchetul de flori. De data asta, când trece pe lângă puștani, toți înlemnesc în poziția de drepți și îi dau onorul militărește, cu mâna la tâmplă. Momentul este emoționant, e ceva ca în "Independence Day". Lacrimile vor afară. Părul se ridică pe mâini.
Nu discut calitatea spotului, că nu mă pricep. După criteriile fiziologice — lacrimile și părul sculat — pare să fie bunicel. Nu mă pot abține, totuși, să nu cârcotesc puțin. Nu-mi place tocmai momentul culminant, când puștimea stradală dă onorul, brusc pătrunsă de măreția personajului. Toți salută cu mâna la tâmplă, americănește, cu capul descoperit.
Nu știu cum o fi acum regula în armată, dar când eu mi-am servit patria, frecând veceurile cu periuța de dinți, salutul cu capul descoperit era interzis. Avea o semnificație știută de toți, de la răcan la general: "Te bag în p...a mă-tii!", îi spuneai celui pe care-l salutai cu capul gol. Salutul la devla goală cu un deget, două, trei și așa mai departe indica nivelul de profunzime la care-l băgai în mă-sa pe cel salutat. Dacă mai și răsuceai un pic palma, oblic, nu i se mai vedea nici bombeul cizmelor. Pentru un asemenea salut făceai flotări până obosea caporalul numărând, ajungeai și la arest. Bunicul, care a făcut șapte ani de armată, (când să se libereze, a venit războiul și a băgat ca Berilă până la sfârșit), îmi spunea că și pe vremea lui avea aceeași semnificație. Deci și pentru bătrânul din clip înseamnă același lucru, indiferent care o fi regula astăzi. Băieții noștri, arzători de mangal pe trotuare, când dau onorul cu capul gol (și într-un sens și în celălalt), îl bagă solemn în mă-sa pe bătrânul erou de război. Astfel interpretat, spotul celor de la Cosmote surprinde exact felul cum sunt tratați în țara noastră veteranii de război. Să trăim!

Cat de mare este diferenta intre noi,oamenii si Dumnezeu




,,Luminătorul trupului este ochiul tău. Când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău e luminat; dar când ochiul tău e rău, atunci şi trupul tău e întunecat.
Ia seama deci ca lumina din tine să nu fie întuneric.
Aşadar, dacă tot trupul tău e luminat, neavând nici o parte întunecată, luminat va fi în întregime, ca şi când te luminează făclia cu strălucirea ei.,,Luca cap 11. Cat de mare este diferenta intre noi,oamenii si Dumnezeu...In timp ce Dumnezeu nu tine minte raul si nu se uita la raul pe care il face omul ci,la insistentele diavolului mai arunca asa,cate un ochi, la fapta rea,mai mult ca sa scape de cicaleala celui rau care nu conteneste sa parasca pe om(de aceea cei care parasc se aseamana diavolului care se duce la Dumnezeu si il paraste pe om si il trage de maneca pe CEL PREA INALT..,,Doamne,ia uite ce-ti face omul ...,,)omul tine minte doar raul,uitand instant binele pe care l-a facut semenul lui mai inainte de a-i gresi cu ceva...Aduceti-va aminte de un om care v-a suparat..si pe care l-ati indepartat de langa voi pentru una sau mai multe fapte rele...si prin prisma acelei greseli ochiul vostru va este intunecat gasind cusur la toate faptele bune pe care vi le-a facut mai inainte....Faceti asa cum face Dumnezeu,uitati-va doar la faptele bune ale semenului vostru si deveniti orbi la cele rele...,,Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.,,Matei cap.5