luni, 2 noiembrie 2015

Plânsul unei tinere necredincioase înaintea Judecății,adresat parintilor



O, mamă, m-ai învățat să trăiesc în această viață de parcă aș fi fost nemuritoare. Vai, tată, că nici tu nu mi-ai vorbit niciodată despre Dumnezeu, nu mi-ai spus că am un suflet nemuritor în mine, și că mai există o altă viață, una veșnică. Voi v-ați îngrijit numai de trupul meu, și v-ați luptat mereu ca să am un viitor strălucit. N-am dus lipsă de nimic în viață, dulapul mi-era plin cu haine, podoabe și parfumuri, mi-ați spus că sunt frumoasă, dar eu acum văd ce suflet urât, murdar și negru am. Vai mie, căci va trebui să răspund și pentru acele suflete pe care le-am atras în desfrâu, și pentru toți pruncii pe care i-am avortat. Ați vrut să ajung om mare, și m-ați dat pe la facultăți. Ziceați că sunt inteligentă, dar eu acum văd cât de incultă am fost, căci nu știam nici măcar Rugăciunea de căpetenie „Tatăl nostru.” Tu, mamă, ai fost împreună cu mine la petreceri, ai vrut să mă vezi fericită, dar drumul către biserică nu mi l-ai arătat niciodată. Tu, tată, m-ai plimbat în întreaga lume, am cunoscut atâtea țări și orașe, am cunoscut atâția oameni, dar nu m-ai învățat să mă cunosc și pe mine însămi. Nu m-ați învățat să țin post, să mă spovedesc, zicând că numai cei proști cred în Dumnezeu, inteligenții își au religia lor proprie, iar eu mă făleam cu numele de ATEU, deși am fost botezată în religia ortodoxă. La ora de religie îmi plăcea să o iau peste picior pe profesoară, și să o combat cu teoria lui Darwin. Voi m-ați învățat că nu există Dumnezeu, și că omul se trage din maimuță. Cum, mamă, n-ai vrut tu să crezi că ai fost creată de un Dumnezeu așa frumos, și ai preferat să crezi că ești din maimuță ? O, vai, că mi-ați cumpărat zeci de astfel de cărți ateiste, iar Sfânta Biblie nu a existat în casa noastră. Când venea preotul de Crăciun și la Bobotează, voi îi închideați ușa, și spuneați că popii sunt niște hoți. Dar acești „hoți”, mamă, eu văd că au o negrăită slavă în cer. M-ați învățat să disprețuiesc pe cei ce duceau o viață curată, ferită de păcat. Îi batjocoream pe cei feciorelnici, zicând că sunt proști, și că nu știu să se îndulcească din plăcerile tinereții, dar eu acum văd ce slavă îi așteapă pe aceia care s-au înfrânat de la pofte, și au îndurat batjocura unora ca mine. Aceia pe care eu îi numeam habotnici, expirați, fixiști, țicniți, pocăiți, mironosițe… acum sunt cinstiți de Cerul întreg, mamă. Mă simțeam adesea singură, pustie, neîmplinită, deși eram înconjurată de atâția prieteni și de atâta lux. Îmi plângea adesea sufletul, iar eu nu știam ce îl doare. Nimeni și nimic nu mă putea mulțumi. Dacă aș fi știut că Hristos este Singurul Care îmi poate umple golul din inima mea, aș fi lepădat toate acele amăgiri deșarte, și L-aș fi lăsat pe El să-mi aline plânsul sufletului. Dar El era absent din viața mea, era absent din inima mea, deși Îl căutam fără să știu că inima mea după El plânge și însetează. Voi m-ați ținut deprte de Adevăr, și v-ați mocirlit împreună cu mine în cele mai grele păcate. Acum văd ca Raiul și Iadul nu sunt niște basme așa cum mi-ați spus voi. Acum văd că am purtat cu mine un suflet nemuritor, și că există viață veșnică. Acum văd pe Acela Care m-a creat, mamă. Îl văd pe Acela Care a creat lumea întreagă. A vegheat de aici neîncetat, și a plâns pentru mine știindu-mi pierzarea. El mă iubea mai presus decât orice, iar eu nici nu mă gândeam la El. O, amar mie, căci voi fi osândită în focul cel de veci pentru necredința și nepăsarea mea. O, părinți ai mei, vai și de sufletele voastre. Cum veți răspunde înaintea lui Dumnezeu pentru mine, singura voastră fată? Cum îmi veți salva sufletul, căci voi nu credeți în veșnicie, în existența sufletului, nu îmi veți face pomenire la biserică, parastase și milostenii, căci voi nu ați crezut niciodată în aceste obiceiuri religioase? O, mamă, ai vrut să mă vezi frumoasă.
O, tată, ai vrut să fiu inteligentă. Sunt așa cum v-ați dorit: frumoasă, gătită, parfumată, inteligentă… pentru IAD.

duminică, 18 octombrie 2015

Sărmanii purtători de sutană



 
Ai toate şansele să sară pe tine tot felul de cerşetori, alţii te privesc ca pe o piază rea şi fac diferite semne obscene, unii te cataloghează un ciudat, o umbră a trecutului medieval, tinerii se opresc din sărut în parc când te văd, cei mai îndrăzneţi fac o poantă sau zic o imprecaţie de duzină când te văd.


Preoţii şi călugării ortoodcşi poartă reverendă, un fel de veşmânt mare, până în pământ, negru, care mătură propriu-zis pământul. Ea mai este numită sutană şi este semnul distinctiv al osebirii, afierosirii către Dumnezeu. Trebuie să spunem că veşmintele lungi până la pământ au fost o permanenţă în lumea antică, fiind purtate mai ales de popoarele răsăritului mediteranean. Pentru o mai bună documentare, a se consulta o istorie a vestimentaţiei umane.

Mai târziu, călugării au fost cei care au generalizat purtarea rasei, tradiţia fiind apoi impusă şi preoţilor de mir. Culoarea neagră reflectă moartea patimilor şi a lumii acesteia pentru purtătorii de sutană, este un simbol al monahismului (şi sacerdoţiului) şi un semn distinctiv al prezenţei lor.

De multe ori m-am întrebat de ce e atât de importantă purtarea reverendei cel puţin în parohia unde slujeşti ca preot? Culoarea neagră atrage razele soarelui asupra purtătorului, în special în zilele de caniculă, amintindu-ţi de fierbinţeala pustiei sau a iadului. Ai toate şansele să sară pe tine tot felul de cerşetori, alţii te privesc ca pe o piază rea şi fac diferite semne obscene, unii te cataloghează un ciudat, o umbră a trecutului medieval, tinerii se opresc din sărut în parc când te văd, cei mai îndrăzneţi fac o poantă sau zic o imprecaţie de duzină când te văd. O mulţime de „judecători” au ceva de comentat, de judecat, de scornit despre preoţi. Dacă eşti la magazin, eşti un îmbuibat, dacă ai maşină, eşti bogătan şi hoţ, dacă nu ai, eşti un nimeni cu pretenţii. Dacă ai copii mulţi, ţi-a plăcut dulceaţa acestei lumi. Dacă nu ai, eşti un făţarnic izvoditor de avorturi. Supravieţuitorii comunismului agresiv, când era un preot la 7 sate, insistă aberant pe bogăţia preoţilor, deşi preoţii bogaţi sunt doar o minoritate.  

De asemenea, lungimea reverendei până în pământ te face vulnerabil la ploaie, noroi, praf, care sunt din belşug pe meleagurile noastre. Apoi la vreo muncă grea, schimbând o anvelopă la maşină, cărând mobilă, ducând gunoiul ş.a.m.d. reverenda se poate vădi o piedică. Lungimea ei e problema, mai ales când ai un copil de 17 kilograme în braţe, vreo doi de mână, vreo câteva sacoşe, urci scări şi te împiedici în ea.

Mai apoi reflectând la prezenţa ei semnică în societate şi în Biserică, mi-am dat seama că reverenda preoţească este direct proporţională cu vocaţia de preot. Preoţia nu înseamnă nicidecum separare valorică de vulg, închidere în turnul liturgic de fildeş al slujirii, distincţie savant-livrescă, aristocraţie sacerdotală, elită a firii, o tagmă de mediatori superiori, care privesc condescendent către massa perditionis. Preoţii nu sunt prinţii Bisericii, nu au moştenit împărăţia pământească şi nu au vreun titlu nobiliar din ceruri. Ei sunt tocmai urmaşii umili ai apostolilor care arau cu trupurile lor noroaiele acestei lumi pentru a pune sămânţa Evangheliei în barbari. Preoţii sunt oamenii care pătrund în orice casă, indiferent de nivelul ei de igienă (şi spirituală), care îmbrăţişează pe cei bolnavi, se ating de muribunzi, se roagă pentru cei pierduţi. Preotul este omul următor a Marelui Spălător de picioare al umanităţii, omul Fiului Omului, care nu are unde să-şi plece capul Său. Biserica este spital, nu tribunal, spunea Marele Hrisostom, şi în ea vin oamenii zdrobiţi, săraci, bolnavi, pierduţi, muribunzii căutători de veşnicie. Reverenda, aşa plină de praf, trebuie mereu spălată şi trimisă înapoi în misiune prin colbul acestei lumi, pentru a mătura gunoiul umanităţii şi a vesti Împărăţia curăţiei nemuritoare. Ea e inevitabil plină de pământ, aşa cum sunt şi sufletele care pulsează în mâinile de humă ale preotului, aşteptând izbăvirea de durere.

Sfântul Apostol al neamurilor, dumnezeiescul Pavel, spunea din înălţimea plină de lacrimi a vedeniilor cereşti: „Noi suntem nebuni pentru Hristos, voi însă înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi, voi sunteţi tari. Voi sunteţi plini de slavă, iar noi plini de necinste. Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm, suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim, şi ne ostenim muncind cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor până astăzi” (I Corinteni 4, 10-13). Acesta este imnul suprem al preoţiei în Biserică. Ea e puterea venită din cer, mai mare decât orice stăpânire a acestei lumi, de a binecuvânta umanitatea. Este forţa lui Dumnezeu dăruită unor oameni de lut, de a ierta păcatele, chiar şi celor care te condamnă la moarte. E lumina de a iubi pe cei ce te urăsc, de a te ruga o viaţă întreagă pentru ucigaşii lui Hristos, de a păstra deschise rănile Crucii pentru ca Sângele lui Dumnezeu să curgă şi să vindece pământul întreg. E cutremurul de a-L frânge pe Dumnezeu pentru ca umanitatea să nu se frângă în moarte veşnică. E durerea de a fi blestemat şi de a binecuvânta mereu. E suferinţa de a fi judecat şi de a anula prin spovedanie judecata.

Omul pierdut, purtător de reverendă, semn al morţii, e slujitorul Celui înviat pentru veşnicie. Rosteşte cuvintele de dezlegare, şi din cer smerindu-Se infinit, Dumnezeu desfiinţează păcatul şi rana din suflet. Binecuvintează cu mâini de ţărână şi Împăratul veacurilor dăruieşte pace de sus, pace tuturor. Introduce mâna sa în apă tremurând şi apa ascultătoare de Oceanul infinitei iubiri nu se mai strică niciodată. Străpunge pâinea mică de la Proscomidie, şi Însuşi Împăratul, Miel şi Arhiereu, se junghie în taină în cerurile iubirii Sale. Ridică mâinile către cer, şi Duhul Sfânt, Mângâietorul sfinţeşte Darurile şi universul pregătindu-le de rai. Poartă în căuşul palmelor Pâinea frântă care este Trupul cel nemuritor al lui Dumnezeu. Dăruieşte oamenilor fără să merite (nici el nici ei) puterea de a se hrăni cu Hristos prin Euharistie.

 Închide ochii celor ce pleacă din această viaţă şi se umple pe mâini de lacrimile de pocăinţă care şterg o viaţă de păcate. Ascultă păcate înfricoşătoare care-l umplu de întuneric, şi Hristos aduce iertarea şi lumina veşnice. Alungă toată ziua dracii de prin ungherele firii şi apoi se plânge de ispitele pe care le aduc aceştia familiei sale.

Preoţia este cea mai cumplită durere şi cea mai infinită bucurie. E plângerea zdrobită de a-L căra în mâini nevrednice pe Dumnezeu, plin de Sânge, împreună cu toate suferinţele acestei lumi. E frica de a cădea în abisurile neînţelegerii de pe culmile Liturghiei veşnice. Acum îmi aduc aminte de cuvintele tatălui meu din altar, pe vremea când priveam fascinat Liturghia din înălţimea vârstei de trei ani: Teme-te de Potir, iubeşte-l, nu-ţi lua niciodată ochii de la el, o clipă de neatenţie şi se varsă din tine veşnicia dacă-l verşi, să-ţi plângă inima, dar mâna să nu-ţi tremure niciodată.

vineri, 17 iulie 2015

De ce sa le stim pe toate?


De ce trebuie sa le aflam pe toate?Avem meteahna aceasta de-a afla,de-a intreba,de-a primi mereu raspunsuri..E bine si nu sa fii curios,sa stii sa afli...Foarte multe din intrebari vin de la ganduri,iar gandurile din subconstient,despre care Parintele Cleopa spunea clar ca este ingerul rau,diavolul care sta in spatele fiecarui om,acel diavol care te impinge la rau,care mereu te indeamna sa intrebi,sa despici firul in patru...care iti aduce roiuri de ganduri nesuferite,rele,obraznice...,,Gandurile sunt niste nesimtite,niste vagaboande fara scrupule,,scria Dan Puric.Sunt asemenea mustelor care zboara prin gunoaie si aduc toata murdaria si boala pe trupul omului..asa si gandurile zboara prin vazduhul plin de duhuri cazute,demoni,si culeg toate smintelile si rautatile pe care le aduc in capul bietului om...De aceea,cei mai expusi sunt oamenii foarte inteligenti,pentru ca ei au capacitate mai mare de a stoca si emite cat mai multe astfel de ganduri...Si bietul om se lupta cumplit cu ele....aduc depresii,tensiuni,tristete....indeparteaza pe om de singurul gand bun,care linisteste...Hristos.De aceea,duhovnicii recomanda rugaciunea ,,Doamne Iisuse...,daca se poate neincetat,ca sa ne fie mereu mintea si inima la Hristos...Si EL nu va lasa sa se apropie alte ganduri...le tine departe.
Lupta cu ele este grea,crunta,te lupti cu ingerul rau care mereu sta langa tine pana in ceasul mortii ca sa iti adune pacate,ca sa iti adune rodul pacatului..moartea,moartea sufleteasca,despartirea vesnica de Dumnezeu. Marii asceti au dus lupte crunte cu gandurile...si nu toti au biruit. Daca urmariti cu atentie in Vechiul Testament...oamenii inca de la inceput au vrut sa afle, sa stie,pacatul stramosesc asa a venit.atunci cand omului i s-a spus clar sa nu manance din pomul CUNOASTERII binelui si al raului .Porunca aceasta,Dumnezeu a dat-o omului inainte de a crea femeia "Din toţi pomii din rai poţi să mănânci,
Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit! ,,Si,in intelepciunea Lui,Dumnezeu,privind la om a remarcat..,,nu e bine ca omul sa fie singur,,E ceva sublim in aceasta fraza...Nu odata am afirmat ca iubirea este o eliberare a omului din robia singuratatii...Ca iubirea nu inseamna nicidecum o inlantuire,sa legi pe celalalt cu lanturi de tine,sa-i ingradesti libertatea..Principala calitate a omului cu care l-a inzestrat Dumnezeu pe om este liberul arbitru.El,omul alege daca sa se mantuiasca sau nu...daca vrea sa mearga pe calea cea stramta sau pe cea larga care duce la pieire,la iad si care este plina cu bune intentii. ,,Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: "Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?"
Iar femeia a zis către şarpe: "Roade din pomii raiului putem să mâncăm;
Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: "Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!"
Atunci şarpele a zis către femeie: "Nu, nu veţi muri!
Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul".
De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el.
Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte.,,Facerea (Geneza)cap.2 si 3.De la acea cadere,am ramas cu meteahna de a intreba,de atunci au aparut filozofii ,acei oameni care au inceput sa se creada mai intelepti ca Dumnezeu...Dumnezeu ,de atunci,a inceput sa aiba mult de furca cu oamenii care au inceput sa IL intrebe vrute si nevrute,curiozitatea aceasta care a facut multe victime..Ce s-ar fi intamplat daca omul nu ar fi mancat si nu i s-ar fi deschis ochii cei din afara care i-au aratat ca e gol...si e rusine sa stai gol..Curiozitatea care alunga iubirea,care aduce neincredere,suspiciuni..si alte rele ,fiice ale sarpelui ,ale sireteniei lui...Sa fim nestiutori,intreba cineva...!?Nu...ci sa avem incredere in Dumnezeu, sa nu fim mereu ingrijorati de valurile marii(viata aceasta lumeasca)...Aduceti-va aminte ca Petru a mers pe apa bine mersi pana a inceput sa se teama,sa intrebe,sa se uite in jur...Si...asa a inceput sa se scufunde,asa cum se scufunda oricare dintre noi cand ne uitam in jur la valurile marii,ale vietii acesteia,in loc sa ne uitam doar la Hristos,sa avem mintea numai la Dumnezeu...Asa ....El ne va ajuta,daca credem in El,sa aflam ceea ce crede El ca trebuie sa aflam mai inainte de a intreba noi...Dumnezeu iti arata la timp tot ce ai nevoie sa stii daca esti cuminte(adica cu-minte)adica mintea ghidata,tinuta de Cuvant (Cuvantul lui DUMNEZEU-CUVANTUL).Si fii sigur ca Dumnezeu fiind cu tine ,asa cum se roaga cu tine prin Duhul Sfant prin suspine negraite,tot asa iti va da intrebarile de care ai cu adevarat nevoie...si odata cu intrebarile vei primi imediat si raspunsurile..asa cum odata cu ispita ,Dumnezeu trimite si izbavirea.Totul e sa ai inima curata ca sa-l poti vedea pe Dumnezeu cu acei ochi pe care ii ai inca in tine,ochii OMULUI de dinainte de caderea aceea urata,in care ai vrut sa fii asemeni lui Dumnezeu si sa ai cunoasterea binelui si a raului..Fii cuminte,fratele meu in Hristos,cumintenia e un dar de la Dumnezeu,cerceteaza Scripturile..roaga-te ,fii mereu cu mintea si inima la Dumnezeu si EL va fi bucuros sa-ti arate tainele acestei lumi,ca,doar pentru tine ,OMULE,le-a creat El pe toate,ca sa le stapanesti.Amin.

luni, 13 iulie 2015

Preoţii noştri


Asistăm de ceva vreme la un atac concertat, bine plătit şi sistematic asupra preoţilor ortodocşi. Nimic de alte confesiuni. Orice buletin de ştiri din media e musai să conţină ceva de scandal, vreun popă beat, vreo bazaconie, corupţie probabilă, clopot furat, ceva acuzaţii isterice, însă fără fond, orice numai să dea senzaţia unei grave erori sistemice în ceea ce priveşte preoţimea.

Dacă priveşti o dată sau de două ori la asemenea făcături, ca om normal la cap, cu copii şi părinţi, te amuzi teribil, dai din cap îngăduitor, te încrunţi uşor sau chiar slobozeşti o consideraţie generală. Dacă şi ăştia s-au nărăvit, atunci noi ce să mai spunem, adică, dacă şi oamenii virtuţii, avocaţii lui Dumnezeu, sfinţiile lor cad în păcat, atunci despre bieţii oameni ce să mai vorbim?

Ororile reale sau închipuite ale preoţilor

Însă, dacă auzi mereu aceeaşi prezentatoare cu voce seacă vorbind în fiecare seară despre ororile reale sau închipuite ale preoţilor, încetul cu încetul se infuzează în minte o generalitate a corupţiei, o breaslă a păcatului legiferat, purtătoare de stigmate teribile şi de secrete băneşti uriaşe. Oamenii ajung să creadă ceea ce aud, indiferent cât de stupidă ar fi afirmaţia, numai dacă o aud foarte des. Este una dintre prevederile oricărui manual de manipulare. Orice minciună devine adevăr prin repetare...

Manipulare

Ceea ce frapează este faptul că niciodată nu va fi prezentat preotul sărac de la ţară, care luminează lumea prin Scriptură, gârbovit de muncă, plin de noroiul fecund al marilor germinaţii spirituale.

Doamne fereşte de vreun reportaj cu un duhovnic bun, cu vreun călugăr purtător de duh sau cu vreun preot de mir care strânge sute de oameni sub predica şi patrafirul său.

Dacă e vreo sărbătoare, niciodată nu se vor prezenta sensurile duhovniceşti sau teologice ale ei, ci doar îmbulzeala, vociferările, bulucul, tradiţiile vrăjitoreşti, botezul cailor.

Canoanele şi legile lor nu sunt obligatorii

La o privire generală, ce putere au preoţii ăştia? N-au armată sau miliţie, nu pot impune nimic, nici măcar să vii la biserică, la ajun le poţi, bine mersi, închide uşa în nas, prin biserică poţi să nu dai decât cu picioarele înainte sau, mai nou, nici măcar atunci.

Canoanele şi legile lor nu sunt obligatorii, există oricând alţi câteva sute prin preajmă dacă nu-ţi convine ce-au spus, ce mai, poţi să ai o viaţă tihnită, lipsită total de prezenţa lor nefericită, fără ghinioane, sutane negre şi alte tradiţionalisme medievale.

Preoţii au totuşi o putere: aceea de a mijloci iertarea păcatelor

Însă, dacă privim mai de aproape, înţelegem din vreo 2.000 de ani de istorie a umanităţii făurită pe principiile lui Hristos că preoţii au totuşi o putere, care e cea mai mare din lume: aceea de a mijloci iertarea păcatelor. Această putere le-a fost dată Apostolilor şi urmaşilor lor când Hristos a zis: „Luaţi Duh Sfânt, cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi“. Asta înseamnă că nu prea poţi să fii creştin adevărat fără să dai pe la preoţi. Spovedania nu poate exista la psiholog, vecină, amic de pahar, ci doar în faţa lui Dumnezeu, ca Sfântă Taină purtătoare de Duh. Ea e curăţirea sufletului de tina patimilor, de rănile vechi şi agravante ale păcatului făcut iar şi iar, spre moarte veşnică. Aşa-zişii creştini care nu dau pe la biserică nu au igiena spirituală minimă pentru a-L primi pe Dumnezeu. Şi fără Împărtăşanie, sufletul lor literalmente moare veşnic, existând doar la nivel intenţional, ca proorocie a osândei.

Semnul minunat al lucrării Duhului

Sfântul Ioan Gură de Aur spunea un lucru: dacă te întâlneşti pe drum cu un înger şi cu un preot, dă bineţe şi cere binecuvântare preotului, şi apoi îngerului, pentru că primul poate să îţi ierte păcatele, iar al doilea, nu. Nu era nicidecum o epatare clericalistă, nici un encomion ascuns al tagmei, ci realitatea pură şi simplă. Preoţii, aşa răi cum or fi, au puterea de la Dumnezeu, nemeritată, de a binecuvânta, ierta şi umple de harul Duhului Sfânt pe credincioşi.

Moralitatea şi râvna lor sunt necesare în primul rând lor, pentru a moşteni viaţa veşnică. Puterea de a predica fulgerător e semnul minunat al lucrării Duhului. Vocea pătrunzătoare şi lină, dicţia, înţelepciunea şi experienţa, trăirea liturgică, dragul de oameni şi interioritatea rugătoare, toate sunt pietre nestemate pe cununa nevăzută a preotului. Însă şi dacă nu le-am vedea noi sau, Doamne fereşte, chiar dacă nu le-ar avea, preotul are ceva mai de preţ decât toate bogăţiile acestei lumi: puterea de la Duhul Sfânt de a-L aduce pe Dumnezeu în viaţa oamenilor, prin Trupul şi Sângele lui Hristos.

Asociaţie locativă, oficină filantropică sau companie de spectacole ritualice

Fără preoţi, creştinătatea se transformă în asociaţie locativă, în oficină filantropică sau în companie de spectacole ritualice. Protestantismul a dovedit că atunci când a declarat iresponsabil că toţi oamenii sunt preoţi, atunci nimeni nu a mai fost preot şi nimeni n-a mai săvârşit la ei Dumnezeiasca Liturghie a lui Hristos. Lumea s-a pustiit de nefiinţă, a murit de inaniţie euharistică. Confesiunea rezultată s-a rupt şi s-a dezintegrat în mii de grupări, care au temeiuri filosofice, harismatice, istorice, filantropice, numai mântuitoare şi sacerdotale nu. Cel mai cumplit atac al celui viclean asupra Bisericii a fost acela când prin reformă s-a desfiinţat Sfânta Liturghie şi a fost înlocuită cu o cină ritualică sau cu predici inutile fără Cuvântul lui Dumnezeu.

Avem nevoie de preoţi pentru a ne mântui

Preoţii, de bună seamă, trebuie să se pregătească toată viaţa lor pentru taina Jertfirii lui Dumnezeu în faţa lor. Inimile lor trebuie să devină Cruci de taină pe care se pironeşte în iubire însuşi Dumnezeu. Mâinile lor nevrednice, împrumutate de Împăratul cerurilor şi care ridicate la cer aduc pe Duhul Sfânt printre oameni, trebuie curăţite mereu şi mereu, spălate cu lacrimi, căci poartă în căuşul palmelor lor pe Mielul cel veşnic, străpuns pentru păcatele noastre. Oricât am fi de deschişi la minte, sau mai bine zis cu cât suntem mai înţelepţi, avem nevoie de preoţi pentru a ne mântui. Plini de imperfecţiuni, diferiţi unii de alţii, lipsiţi de militarizare sau de uniformizare piramidală, cu reverenda impecabilă sau prăfuită de mers prin colbul inimilor, preoţii noştri sunt singurii care ne pot scoate din iadul pe care ni-l construim cu sârg prin păcate. Asta e singura lor şansă de a se mântui, şi aş spune singura noastră şansă.

(pr. Ioan Valentin ISTRATI, sursa: Ziarul Lumina)

joi, 9 iulie 2015

Pr. Aniţulesei Gheorghe FENOMENUL ARSENIE BOCA


                       ,,Intrucât în ultima perioadă de timp, cu ajutorul televiziunii, s-au intensificat pelerinajele la mormântul pr. Arsenie Boca, cred necesar să facem o analiză a acestui fenomen. Eu, ca unul care nu l-am cunoscut personal, îndrăznesc să fac o analiză pe baza scrierilor sale, a mărturiilor ucenicilor săi, cât şi a unor importanţi duhovnici care l-au cunoscut. Observ că majoritatea ucenicilor lui A. Boca sunt slabi cunoscători ai dogmelor ortodoxe, şi sunt necunoscători ai spiritualităţii practice a Sfinţilor Părinţi; de aceea, nici după 26 de ani de la moartea lui nu au făcut o analiză a sfaturilor primite de la „idolul" lor, să vadă dacă trece testul conformării învăţăturii şi practicii sale cu învăţătura Bisericii. Sfântul Ioan Damaschin spune că acela care nu crede conform predaniei Bisericii este necredincios. Majoritatea ucenicilor îl promovează fară discernământ şi l-au pus pe A. Boca în faţa Bisericii; astfel, prin mărturiile prin care ei cred că-1 laudă, de fapt ei îl demască şi îl acuză ca neortodox. Cuviosul Iosif de la Optina spunea: „ Diavolul îi poate da omului clarviziune, dar smerenie niciodatăAdevăratul clarvăzător este smerit. Să vedem cum stă la capitolul smerenie, după mărturiile ucenicilor, A. Boca.
în cartea Mărturia mea, de pr. Petre Vamvulescu, pag. 51: „Odată, după Sf. Liturghiet.Jar biserica. Boteanu/din, Piaţa Amzei, Bucureşti, cineva l-a văzut pe pr. A. Boca, aşa cum era, îmbătrânit, cu câteva luni înainte de moarte şi a plâns. Părintele i-a zis: îţi spun o taină pe care nu o pot spune oricui. Şi sfinţii mor! — şi aceasta a spus-o despre sine." (pag. 42). Unui om ce plângea că are soţia bolnavă i-a zis: „Gheorghe, vezi-ţi de treabă, nu mai plânge, că pentru boala soţiei tale vorbesc eu cu Dumnezeu".
Aici menţionez declaraţia pr. Stăniloaie despre A. Boca în revista Scara, 1993, cu trei luni înainte de trecerea la cele veşnice. „Avea o siguranţă de sine pe care eu n-am avut~o niciodată, eu spun tipic sectara 
in cartea ,,Alte mărturii despre părintele A. Boca, pag. 88: „Dar când voi muri, de acolo de sus o să am răgaz şi o să vă văd pe toţi şi o să vă ajut". (Mari a Şandru). Găsim în Pateric cuvioşi care după o viaţă de nevoinţă cereau pe patul de moarte timp de pocăinţă, iar A. Boca era sigur de mântuirea lui. Pag. 89: „Mă, mie mi-a dat Dumnezeu un dar pe care voi nu-l aveţi, eu sunt văzător sufleteşte; voi sunteţi văzători numai cu ochii, dar sufletul vostru e încărcat de toate relele" (Maria Şandru) pag. 116. Zicea: „Tu, dacă sunteţi doi sau trei inşi undeva, să povestiţi despre mine, că eu sunt lângă voi şi eu vă ascult şi vă ajut". Mântuitorul spune în Sfânta Evanghelie: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu sunt şi Eu de faţă". La pag. 121, spunea pr. Arsenie: „Când vorbiţi de mine eu sunt între voi" (Chiş Aurelia). Cumplită smerenie mai avea. Pag. 125: înainte de a începe o predică s-a urcat pe o masă şi a zis: „Când va judeca Dumnezeu lumea eu am să fiu la dreapta Lui (siguranţă sectară, sau poate credea că a luat locul lui Hristos ca ereticul Francisc de Assisi) şi atunci ori vă sunt de folos, ori vă sunt acuzator". în cartea Mărturii din Ţara Făgăraşului, pag. 12: „Ne spunea părintele că ne ştie toate păcatele noastre şi ale neamului nostru, că a vorbit cu sfinţii pe care îi pictează" (pr. Todor Nichifor - Sibiu). Pag. 50... „Zicea părintele: Mă, io văd prin voi până la al treilea neam" (Ierod. Ieronim Coldea). Pag. 117: „Eu ştiu unde mă duc, eu am mai fost acolo" în cartea Noi mărturii despre pr. Arsenie Boca, pag. 65: „Dacă plec, vă ajut mai mult." Pag. 118: „Mi-a spus că de sus ne va ajuta mai mult decât de jos şi să4 chemăm aşa: «Preot monah Arsenie, trimite- mi duhul tău paznic şi dă-mi sănătate şi linişte. Depărtează de la casa mea necazurile şi suferinţele, că ai Duh Sfânt.»" (Chiş Aurelia - Boiu, Mureş). Urmează să auzim că şi-a făcut singur acatistul când era în viaţă.
Atenţie: când ne rugăm unui Sfânt autentic, intrăm în contact cu Cerul; când ne rugăm unui înşelat - intrăm în contact cu iadul.
în cartea ,,Lăsaţi-vă în grija lui Dumnezeu,,, pag. 68: „...Mă Rudi, azi trebuie să fac o slujbă specială, că îl scot pe mitropolitul Nicolae Bălan din iad, că îi ajung25 de ani, cât o stat acolo, că l-o dezbrăcat de hainele preoţeşti pe pr. IosifTrifa" (Mărioara Steluţa Hlibiţchi). Când am citit asta, am spus că a avut şi Ardealul un papă care scoate din iad când vrea el. Suspecta este şi evlavia lui A. Boca faţă de Iosif Trifa.
In filmul de pe internet intitulat Conferinţa Preotului Profesor Simion Todoran despre părintele Arsenie Boca, 02.05.2014, la minutul 41, acesta spune că, de Rusalii, a slujit în Catedrala din Alba Iulia. Printre creştini era şi A. Boca, care dintr-odată a dispărut. A treia zi a plecat la Sinaia, unde Boca i-a confirmat că a fost la Alba şi zicea Boca despre sine: „Am avut o stare de levitaţie şi m-am înălţat atât de la pământ..." în continuare, pr. Todoran spune că Boca zbura, iar, la minutul 1.01.40, „A. Boca mi-a zis: «Acolo unde mă duc vă ajut mai mult.»"întreb: Oare acest preot aude ce vorbeşte? Când vorbeşte oare şi gândeşte?
Recent, Ierom. Ghelasie Ţepeş de la Sighişoara, întrebat de o reporteră TV când va fi canonizat A. Boca, a răspuns: „Mi-a spus pr. Arsenie: «Atunci când voi porunci eu (Arsenie) din Cer, voi fi canonizat»*' Dacă ar analiza spusele pr. Boca, ar vedea că nu-s în duh ortodox. Biserica învaţă că doar Dumnezeu porunceşte din Cer, iar sfinţii transmit poruncile lui Dumnezeu şi se roagă pentru noi. Nu am găsit în vieţile sfinţilor niciun sfânt care să se fi lăudat atât cât a făcut-o acest fost preot. Cine este smerit nu se socoteşte nici înţelept, nici ales, nici iniţiat, nici mântuit. Smeritul primeşte şi ascultă întreg cuvântul dreptei credinţe, fară a se situa în afara sobornicităţii. El nu răstălmăceşte Scriptura şi hotărârile Sinoadelor ecumenice într-o altă înţelegere decât cea pe care a hotărât-o Biserica.
Doamna Lidia Ionescu Stăniloaie lămureşte în cartea Lumina faptei din lumina cuvântului, în ultimul capitol, motivul despărţirii pr. Stăniloaie de Arsenie Boca, spunând că Boca era plin de sine şi nu primea sfat de la nimeni când greşea. în sprijinul afirmaţiilor doamnei Lidia, vine un gest al pr. Stăniloaie care ne dă de gândit. în prefaţa voi. 2. al Filocaliei> ediţia 1947, pr. Stăniloaie laudă ajutorul primit la tipărirea acestui volum de la A. Boca. După 1990, pr. Stăniloaie şi-a dat acordul pentru retipărirea primelor 4 volume ale Filocaliei, lipsind în prefaţa volumului 2 cuvântul de laudă pentru A. Boca.
O altă caracteristică a pr. Boca o reprezintă inovaţiile, spectacolul şi folosirea unor practici oculte din dorinţa de a ieşi în evidenţă, speculând dorinţa de senzaţional şi lipsa de discernământ a adepţilor.
Intr-o convorbire audio înregistratăla mănăstirea Sihăstria, Neamţ, avută între părinţii Arsenie Papacioc şi Ioanichie Bălan, găsită pe internet sub denumirea Despre rătăcirile părintelui Arsenie Boca, aflăm de la pr. Papacioc (nu cred că poate fi bănuit de invidie sau bârfa) că A. Boca credea în metempsihoză. Deşi i s~a cerut de grupul de părinţi de la mănăstirea Antim să vină în mănăstire, s-a izolat fără a ţine legătura măcar cu un duhovnic. Pr. Ioanichie Bălan confirmă cele spuse de pr. Papacioc, adăugând: „Bine că Ta strâns Dumnezeu pe Boca înainte de 1989, că, în libertatea aceasta, cine ştie ce mai făcea". Observăm că pr. Ioanichie Bălan nu aminteşte de A. Boca în lucrarea sa Patericul Românesc nimic. Autenticitatea acestei înregistrări este confirmată de pr. Antim Gâdeoi, actualmente vieţuitor la mănăstirea Bistriţa, Neamţ. După această vizită a pr. Papacioc la Sihăstria, inclusiv părintele Cleopa Ilie şi-a schimbat opinia despre Boca, spunând: „Cum pot adeveri ucenicii săi, A. Boca nu era în duh ortodox..".
In primăvara lui 2014, Î.P.S. Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, mi-a relatat că, pe când era călugăr la mănăstirea Neamţ, un alt călugăr, elev la Seminarul monahal de la mănăstirea Neamţ, cu metanie din mănăstirea Govora - Vâlcea, aducea mereu cărţi de hipnoză de la pr. Arsenie Boca la mănăstirea Vladimireşti, la maica Veronica, stareţa. Recent am discutat şi la mănăstirea Petru Vodă cu câţiva părinţi şi o maică despre cum s~a întâmplat că pr. Iustin Pârvu are o declaraţie laudativă la adresa lui A. Boca. Concluzia a fost că s-au folosit cu viclenie de buna lui credinţă. Se observă că, în cele vreo două cărţi în care apare declaraţia pr. Iustin, nu apar informaţii despre rătăcirile lui Boca. Pr. Iustin nu le ştia pe toate, că nu era Dumnezeu şi fanii lui Boca nu i-au spus că a pictat la Drăgănescu pe ereticii Ulfila şi Francisc de Assisi cu aureolă, s-a pictat pe sine în chipul Sf. Ioan Botezătorul, se teleporta etc. Că atunci răspunsul ar fi fost altul. Călugării din Mănăstirea Petru Vodă susţin că părintele Iustin şi-a dat seama spre sfârşitul vieţii că a fost folosit şi nu avea evlavie la Boca, dar nu a apucat să mai menţioneze şi în scris asta.
In cartea Jurnal duhovnicesc, de Arhim. Paulin Leca, pag. 109-110, găsim mărturia lui P.S. Mladin: „Am venit odată cu el (A. Boca) aici, /a Sâmbăta. Pe când era încă neîmbrăcat în haina călugărească, se ocupa cu ghicitul în palmă. Femeile din satele vecine ziceau între ele: «Hai la popa vrăjitorul»". Când Mitropolitul Bălan (Doamne, apără-ne de aşa ierarhi) a văzut că vine lumea să-1 caute a zis: „Să-l facem preot, ca să folosească lumea care vine la el." şi aşa 1-a făcut preot, iar A. Boca se ocupa cu chiromanţia, dar şi cu alte ştiinţe oculte.
Tot aici, arhim. Paulin Leca spune că a primit o carte în două plicuri sigilate, unul în altul, să o ducă la pr. Pandoleon. în Govora Băi a fost oprit de miliţie, controlat, şi au scos din plicuri o carte de Rudolf Steiner în care se vorbea despre clarviziune, aură, etc.
Părintele Adrian Făgeţeanul, pe care l-am cunoscut personal, spunea: „Arsenie Boca, după ce citise nişte cărţi şi practica ceva orientalisme, hipnoză, căpătase nişte puteri cu care se mai dădea în spectacol unora uneori, de genul că i se lipeau monede de palme".
In cartea Părintele Arsenie Boca în atenţia poliţiei politice din România, Galaţi, 2009, pag. 91, avem o declaraţie a lui A. Boca: „Mai mult chiar, mă preocupă, studiind mistică comparată a diferitelor religii superioare, ca să văz prin propria experienţă, cât se întinde sfera voinţei în domeniul vieţii sufleteşti şi biologice. Mă interesa să văz dacă e adevărat ce afirmă cărţile asupra actelor reflexe şi asupra instinctelor, ce anume sunt independente de voinţă şi controlul conştiinţei. Experienţa mea personală însă mi-a dovedit că acţiunea voinţei şi conştiinţei se poate întinde şi peste instincte şi actele reflexe după o oarecare variabilă... Mă ajutau la aceste adânciri şi studiile ce le făcea Mircea Eliade la
Calcutta, iar parte de studii le tipărea în Revista de filozofie din Bucureşti şi îmi parveneau pe această cale " Cum a experimentat asta şi cu ce se ocupa? Răspunsul se afla în declaraţia lui. Hai să vedem şi mărturiile laudative ale ucenicilor pe această temă.
în cartea Alte mărturii despre părintele Arsenie Boca, Făgăraş 2008, pag. 48: „O călugăriţă bătrână, în timp ce se spovedea la A. Boca, L-a văzut pe Mântuitorul în locul părintelui Boca" La pag. 49 găsim: „într-o seară, după slujbă, a început părintele şi a vorbit, de ai fi zis că s-a coborât Sf. Ilie. Când a zis cuvântul acesta: «Mă, eu nu vă spun de la mine ce vă spun, ci ceea ce mi se spune să vă spun», atunci l-am văzut în chipul Mântuitorului. Şi după aceea, când a vorbit aspru, am văzut chipul Sf. loan Botezătorul şi al Sf. Ilie. Trei ipostase în seara aceea... M~am cutremurat în final am rămas, aşa, rezemată de uşă. Părintele s-a întors spre noi şi a zis: «Mă, ai văzut duhovnicie?» Am zis: «Vai părinte, să vă ţină Dumnezeu cu sănătate.» Iar dânsul a zis: «Folosiţi-vă, mă, că de nu, vă prăpădiţi.»" Cuvintele lui A. Boca: „Mă, ai văzut duhovnicie" arată că hipnotiza şi se juca cu imaginaţia lor.
La pag. 39, maica Tecla, mănăstirea Cârţişoara, spune: „Părintele mergea prin aer". în cartea Lâsaţi~vă în grija lui Dumnezeu, Sibiu, 2014, pag. 131-155, doamna Dorina Constanţa Arnioni povesteşte cum l-a cunoscut, în 1974, pe A. Boca. I-a zis: „Te cheamă cu A cu D cu C", apoi, pentru că se temea să nu fie un hoţ Boca, ii zice: „Ai în buzunarul drept 100 lei" (tipic ghicitoarelor; n-am întâlnit la niciun Sfânt aşa un mod de a atrage), apoi a început să-i vorbească despre Dumnezeu (întâi cu icoana, busuiocul şi crucea, ca ghicitoarele, apoi...) iar pentru că ea punea mereu întrebări îi zice (pag. 137): „«Nu mă mai întrerupe. Timpul meu e limitat.» De două ori mi-a spus asta. Şi aşa m-aştepta de mult. Şi dintr-odată mi-a spus: «Acum nu mă atinge. Aşteaptă puţin.» S-a lăsat uşor pe spate, a dobândit o paloare ca de mort, a tremurat puţin şi am crezut că a leşinat. Vibraţia respectivă m-a dus cu gândul la faptul că sunt bolnavi pe care trebuie să-i zgâlţâi ca să-şi revină. A stat aşa o vreme, nemişcat, tremurând, după care a surâs dintr-odată şi a zis: «Nu e cazul. Am avut puţină treabă.»"
Pag. 138: „Vibraţia respectivă a fost dorinţa măicuţei Zamfira, care trecuse de limita aşteptării şi probabil se îngrijora că pr. întârzie să ajungă. Părintele stăpânea tehnica teleportării. Când ne-am întors, maica a zis: «Dorinuţa, unde l-ai dus pe părintele? Că tot aştepta ălalalt aci şi de la o vreme se duse după voi.»" (ălalalt era sigur satana care îi stăpânea pe amândoi. Nu există niciun sfânt care să se fi manifestat precum Boca, doar îndemonizaţii).
Culmea, artistul timişorean Ştefan Popa Popas, lepădat de ortodoxie şi trecut la catolicism, declara în presă, în august 2014, că: „A. Boca trebuie canonizat tocmai pentru că este singurul caz de teleportare din România" întrebăm: Ce legătură are teleportarea cu ortodoxia?
In cartea Părintele Arsenie Boca, mărturia părintelui Pantelimon (de la Ghighiu), pag. 62: „Puterea lui era mai ales în ochi. Când te privea, te paraliza." (hipnotiza). în cartea Mărturii din Ţara Făgăraşului, pag. 42-43, ghicea pe fotografie. La fel la pag. 87. O tânără a mers cu două fotografii de la doi tineri şi La întrebat cu care să se mărite. La pag. 48 scrie: „Odată, pr. Arsenie a spus: «Când îmi daţi telefon să stăruiţi, că vin telefoane din mai multe părţi şi nu ştiu de unde vine telefonul», dar nu era vorba de telefonul propriu-zis. Dacă te gândeai la părintele, el simţea că cineva îi cere ajutor." (Ierod. Ieronim Coldea). în cartea Lăsaţi-vă în grija lui Dumnezeu, pag. 120, măicuţa i-a spus: „Frate Ioane, la pr. nu-i trebuie telefon. Când pr doreşte, vorbeşte cu cine vrea" Tot aşa comunică Grig Bivolaru cu adepţii Misa. în cartea Noi mărturii despre pr. A. Boca, pag. 84, zice: „Când vrem să-i cerem ajutorul, putem să scriem rugăciunea pe o hârtie, apoi să ardem hârtia." (vrăjitorie).
Observăm din scrierile sale, cât şi din mărturiile ucenicilor, că A. Boca era un slab cunoscător al dogmelor ortodoxe, de aceea nu deosebea erezia de dreapta credinţă. Deşi vorbeşte împotriva ecumenismului, înfierându-1 la modul general, el însuşi gândea şi propaga ecumenismul. Diavolul, ca să înşele, amestecă binele cu răul, pentru a înşela. Probabil cunoştea ortodoxia după ureche, că de, a avut de studiat şi experimentat mistica religiilor orientale.
Iată mărturiile.
In Cărarea împărăţiei, pag. 123: „Numai sila unei prigoane peste tot pământul împotriva creştinilor îi va hotărî să lase la o parte orice vrajbă confesională şi să fie una", (adică renunţarea la dogme, renunţarea la confesionalitate vor ecumeniştii). în cartea Mărturii din Ţara Făgăraşului, pag. 97, „se vorbeşte de unirea bisericilor, deci de ajungere la sobornicitate" (după el Biserica încă n~a ajuns la sobornicitate, cumplită rătăcire). „La sobornicitatea bisericii ajung cei ce renunţă la confesionalitate" (şi dau în behăiala ecumenistă, sincretistă) pag. 92. „Cu privire la Biserica ortodoxă şi cea catolică, părintele zicea că sunt două strane ale aceleiaşi Biserici" (sora Aurica Tincă, mănăstirea Sâmbăta), Biserica Ortodoxă este UNA, SFÂNTA SOBORNICEASCĂ ŞI APOSTOLEASCĂ, nu jumătate de biserică, cum credea Boca. Iată dovada acestei mărturii în pictura lui Boca de la Drăgănescu.
„Biserica catolică este aproape fără greşeală" (Gheorghe Silea, Sâmbăta de Sus) la pag. 97. „între catolici şi ortodocşi deosebirile nu sunt esenţiale " De aia nu înţelegea el de ce în 1948 se certau ortodocşii cu greco-catolicii. Arianismul are o singura diferenţă de ortodoxie, credinţa lor greşită că Fiul este prima creatură a Tatălui şi pentru asta sunt anatematizaţi de biserică, dar catolicii au o mulţime de dogme stricate ca infailibilitatea papală, purgatoriul, imaculata concepţie, filioque, etc. Asta înseamnă la Boca aproape fară de greşeală, pag. 93. „îi primea pe greco-catolici la spovedit şi împărtăşit (fară botez ortodox sau măcar mirungere) cu binecuvântarea mitropolitului Bălan" (Rămâne de cercetat dacă mitropolitul a făcut acest gest neortodox) (mărturie Greava Toma).
în Cuvinte Vii, pag. 30, A. Boca laudă pe ereticul anglican Sundar Sing, numindu-1 „apostol al lui Iisus Hristos". La pag. 130, zice: „Ignaţiu de Loyola era un militar ambiţios, dar ambiţia a creat ordinul iezuit, numai ca să facă şi el ceea ce făcuse sfântul Francisc de Assisi."
Ucenicul său, pr. Petre Vamvulescu, în cartea Pr. A. Boca. Mărturia mea, 2012, pag. 56 zice: „Ca un înainte-văzător, pr. Arsenie Boca şi~a îngăduit (nu Biserica i-a îngăduit) să~l picteze în lucrările sale pe sf. Francisc de Assisi, despre care ştim că deşi ăfost catolic, a avut viaţa sfântă şi un mare rol în întărirea credinţei (eretice) la vreme de ispită. însă bârfitorii afoni (ca să vezi!) n-au încetat să-l acuze, deşi pr. A. Boca a pictat după îndemnul de Sus, neauzit de cei mai mulţi dintre noi"
Ca să fie canonizat Boca, trebuie scoşi din calendar Sf. Ignatie Briancianinov, Ioan lacob, Iustin Popovici, care au înfierat catolicismul şi îndrăcirea lui Francisc de Assisi, ce se vedea pe sine în locul Iui Hristos.
Atenţie! Şi Boca afirma că la Judecată va sta de-a dreapta Tatălui. Iată credinţa lui Boca în sfinţenia ereticului Francisc de Assisi, exprimată în pictura de la Drăgănescu, unde îl găsim pictat cu aureolă şi pe episcopul semiarian Ulfila.
Spun unii, chiar clerici, că lumea se întoarce la credinţă la Prislop. întreb ce fel de credinţă? Cea a lui A. Boca, nu cea a
Bisericii, se vede după cum se exprimă. Majoritatea ucenicilor cred cu tărie că ce a spus Boca este adevărat, adică biserica ortodoxă şi erezia catolică sunt cele două strane ale aceleiaşi biserici, Francisc şi Ulfila sunt sfinţi. Pentru ei Biserica este judecată după etalonul lui Boca, nu invers. Şi mai grav este faptul că A. Boca a fost mustrat de un ierarh de la Patriarhie, care i-a zis să şteargă imaginile neortodoxe pictate. A. Boca i-a zis să şteargă episcopul ce nu-i convine, deoarece zicea Boca: „N-am pictat nimic decât cu porunca de Sus, pentru catehizarea poporului ce zace în întunericpag. 36. Eu cred că bine a făcut ierarhul că n-a şters mărturiile care în isteria creată de aşa-zisul „sfânt al Ardealului" au un rol lămuritor. Astăzi când vedem pictura înţelegem că arhiereul a avut dreptate, dar Boca, trufaş, neascultător şi încrezător în arătările drăceşti ce le lua drept „arătări cereşti", s-a rătăcit.
Smerenia cea mincinoasă poartă întotdeauna un chip prefăcut; prin aceasta ea se face cunoscută lumii. Sf. Grigorie Sinaitul zice: „Să te călăuzeşti după poveţele Sf Părinţi, să te fereşti de orice vedenie, de orice glas din afară sau dinlăuntrul tău ca de o pricină vădită pentru amăgirea de sine. E mai bine să spui că nu eşti vrednic să vezi minuni decât să te rătăceşti"
în cartea Noi mărturii despre pr. A. Bpag. 94, zice: „Măi, când vezi arătări dumnezeieşti să nu spui la nimeni, că nu ai voie" (Baca Ioan, Voivodeni).
Se naşte o întrebare: Cu cine se consulta Boca în privinţa vedeniilor sale, ca nu asculta de arhiereu când greşea? Cine era duhovnicul lui? Nici el, nici vreunul dintre ucenici nu dă vreo mărturie în acest sens. Pr. A. Papacioc lămureşte problema în discuţia înregistrată la Sihăstria cu pr. I. Balan zicând: „S-a izolat fără măcar un duhovnic"
Oare nu era prea mare apropierea dintre Ieromonahul Arsenie Boca şi maica Zamfira?
Părintele Proclu Nicău (Crăcăuani) nu a scos niciodată dulama de pe el. Şi el a fost scos din mănăstire.
Dacă tot am ajuns la pictură să lămurim lucrurile. Nu vă face impresia că majoritatea personajelor pictate seamănă cu Boca?
Domnului de aici de pe catapeteasmă, să ştiţi că mâinile Maicii Domnului au fost pictate de părintele Arsenie după mâinile măicuţei Zamfira " Eu cred că pictura lui Boca este drăcească, nu profetică, A pictat draci, ce i s-au arătat în chip de sfinţi. Oare Mântuitorul sau însăşi Maica Domnului i-au putut porunci, sau descoperi să facă această blasfemie? Se vede, aşa cum spune pr. Ioanichie Bălan, că Boca era obsedat de această Zamfira.
în cartea Obiectivul Bratu, pag. 49-55, găsim o declaraţie din anul 1955 a viitorului mitropolit Antonie Plămădeală, în care menţiona că, în anul 1949, pe când se afla călugăr la Prislop, a venit acolo Julieta Constantinescu (viitoarea maică Zamfira), stând vreo 2-3 luni şi nu mai voia să plece. Călugării i-au cerut lui Boca, care era stareţ, să o trimită acasă, pentru că e smintitor să stea o domnişoară atât de mult timp între călugări. Boca a refuzat şi s-a iscat ceartă în mănăstire pe acest subiect, încât până la urmă Julieta a părăsit mănăstirea. După plecarea ei, călugării n-au mai avut linişte, fiind mereu în certuri cu Boca din pricina plecării Julietei, încât au fost nevoiţi să plece de la Prislop, iar, după plecarea lor, s-a întors Julieta, care a fost făcută stareţă la câteva zile după o tentativă de suicid. Toată viaţa A. Boca a fost însoţit de această femeie, legătura dintre ei fiind de neînţeles.
Se spune că A. Boca era clarvăzător, dar modul cum îşi exercita această însuşire este străină Sfinţilor Părinţi: descoperea păcatele oamenilor în public. Dacă cineva a făcut avort, s-a îmbătat, trăieşte în curvie, ştie şi diavolul asta. Sf. Ioan Scăraru zice: „Diavolul slavei deşarte pe cei înşelaţi îi face proroci şi le dă oarecare imbold ascetic(adică le şopteşte la ureche păcatele spre a le face publice). în Mărturii din Ţara i7..., pag. 81, dă pe faţă strigând în public păcatul unei femei necununate- la pag.
88, un tânăr cu păcatul malahiei. Sf. Ignatie Brancianinov zice: „E vrednic de luat aminte faptul că în vremea de acum, darurile duhovniceşti sunt împărţite cu cea mai mare iconomie, potrivit slăbănogirii de care este cuprinsă îndeobşte creştinătatea " (Despre înşelare, pag. 90). Iar mărturisitorul Valeriu Gafencu spunea: „Vieţuirea creştinilor de astăzi nu este nici măcar la nivelul catehumenilor din primele secole creştine" Nu pare oare suspect faptul că A. Boca avea atâtea daruri... (proroc, clarvăzător, vindecător de boli, zbura, vorbea cu Dumnezeu şi Sfinţii faţă către faţă, era prezent între cei care vorbeau de el etc.)?
Unii se întreabă de unde a ştiut Boca de moartea Ceauşeştilor sau de cele două turnuri gemene din America. în emisiunea de la România TV din 23-05-2015, s-a spus, printre rânduri, un fapt lămuritor. Ceauşeştii, după ce au fost în 1989 la baba Vanga în Bulgaria şi aceasta le-a prorocit că vor muri, au venit la Arsenie Boca, care le-a spus la fel. De unde a ştiut Vanga, a ştiut şi Boca, adică de la draci. Ambii au profeţit şi dărâmarea turnurilor gemene din S.U.A. Eu cred că unii creştini se grăbesc să atribuie astfel de prorocii ca fiind de la Dumnezeu. Lucrurile astăzi sunt mai complicate. Adică, multe dintre războaie, revoluţii, atentate etc. sunt plănuite în hrubele demonice ale masonilor chiar cu zeci de ani înainte. Pe bancnota de 20 de dolari din 1971 apare exact scena intrării avioanelor în cele două turnuri gemene, iar despre Revoluţia din România se ştie că a fost pregătită cu cel puţin 10 ani înainte. Au spus-o de nenumărate ori istoricii şi analiştii politici în mod public. Cu un an înainte de moartea Ceauşeştilor, se ştia de sforari şi ziua, locul şi ora execuţiei. Aşa că Boca putea să fi aflat de undeva sau dracii au fost de faţă când sforarii au pus la cale totul şi l-au pus în temă, cum zice Sf Isac Şirul: „Dracii pe cei înşelaţi şi bolnavi de slava deşartă îi face proroci." Dacă ne uităm cu atenţie în Scriptură, la prorociile cu privire la pedepsirea cetăţii Ninive sau Sodoma, vom vedea că acestea cheamă poporul la pocăinţă. Prorociile lui A. Boca sunt ca să impresioneze. Hristos a refuzat să sară de pe aripa Templului, adică a face spectacol spre a impresiona. Spectacolul este lucrarea diavolului spre a atrage faima. Cuviosul Damian Taumaturgul, chemat de stareţul Teodosie spre a se ruga pentru cel bolnav, venea în duh de ascultare, plângând şi considerându-se nevrednic de această harismă sfântă, îl ungea pe cel bolnav cu ulei sfinţit şi se ruga lângă dânsul mult timp cu lacrimi şi suspine. Prin Harul lui Dumnezeu toţi se vindecau şi plecau sănătoşi. (Patericul Lavrei Peşterilor, pag. 149).
In cartea Obiectivul Bratu, pag. 72, declară A. Boca; „Legionarii au asasinat pe Iorga şi pe Madgearu.." Studiile făcute de istoricul Gh. Buzatu arată că Traian Boieru, ucigaşul celor doi* era agent N.K.V.D. infiltrat în mişcarea legionară. Profesorul Ion Coja spune că autopsia lui Iorga a arătat că gloanţele găsite în trup erau de calibrul 22. Astfel de gloanţe erau folosite pe atunci doar de agenţii N.K.V.D. în misiunile externe. Cum de clarvăzătorul n-a ştiut asta şi-i acuză pe legionari degeaba? îh cartea Noi mărturii..., pag. 119, ni se sugerează o erezie: cea a sufletelor preexistente. Omul înainte de concepţie - sufletul, Omul înainte de naştere - fătul... Biserica învaţă că sufletul este creat de Dumnezeu în momentul zămislirii fătului. După moartea iui A. Boca, ucenicii au ajuns să boteze euforiile şi închipuirile lor drept trăiri duhovniceşti, necercetând să vadă dacă acestea sunt conforme cu învăţătura şi practica Bisericii. Pentru fanatici, Idolul niciodată nu se discută, se urmează orbeşte, se aplaudă frenetic şi se apără cu orice preţ, în ciuda oricăror argumente şi dovezi. Ne întrebăm: ne mai trebuie astăzi discernământ şi credinţă dreaptă pentru mântuire, sau considerăm că merge numai cu iubirismul universal de tip New Age? Oamenii ajung să vadă în experienţe demonice lucrarea lui Dumnezeu. Vai de cei ce vor spune răului bine şi binelui rău. Să nu ne păcălim, există o „spiritualitate" a diavolului foarte asemănătoare cu cea a lui Hristos. Mărturiile ucenicilor chiar de la moartea lui Boca sunt edificatoare în acest sens. în cartea Mărturii din Ţara F...y pag. 114, unul din cei ce au fost la înmormântare, Constantin Jureovan din Recea, a spus că atunci când săpau groapa părintelui a apărut pe cer un nor alb, ca o ceaţă, pe care scria cu negru Enoh, cu litere tot din nori formate. Cei care au văzut au spus că a fost duhul lui Enoh în părintele Arsenie. La pag. 118 părintele Dumitru, mănăstirea Sf. Ilie — Albac, ne povesteşte o întâmplare hazlie pentru un om sănătos la cap. La un an de la moartea lui Boca, pe drum înspre izvorul lui Boca de la mănăstirea Sâmbăta, s-a întâlnit cu „El" deghizat în babă. Ce-i mai grav, într-o înregistrare ce circulă pe internet, acest călugăr ţine o conferinţă la Abrud în care povesteşte această nebunie în faţa a cam 100 de oameni şi nimeni nu realizează că acesta bate câmpii, ci toţi sunt entuziasmaţi de marea minune. De aici, ca şi din conferinţa maicii Marina Lupou la Cluj, în care povesteşte cum 1-a văzut pe Boca în trei ipostaze, putem înţelege ce fel de credincioşi sunt cei care, culmea, cer în delirul lor canonizarea lui A. Boca. Sunt unii clerici, în special călugări* care susţin că poporul are un cuvânt de spus în canonizarea sfinţilor.
Au fost momente în istorie când poporul a avut un rol în păstrarea dreptei credinţe, mulţi dintre ierarhi fiind apostaţi, cum a fost în perioada iconoclastă sau după sinodul mincinos de la Ferara-Florenţa.E adevărat, dar acel popor avea conştiinţa dogmatică ortodoxă, era trăitor autentic ortodox, fiind sensibil la orice inovaţie sau deviere dogmatică. Astăzi situaţia este mult diferită, de aceea este periculos să lăsăm un popor intoxicat cu cărţi despre Boca şi cu propaganda agresivă la TV, lipsit de trăire şi conştiinţa dogmatică ortodoxă, insensibil la ofensiva diavolului şi exaltaţi de minuni, să decidă în biserică. Nu vedem nicio reacţie ortodoxă a ucenicilor şi fanilor lui Boca în faţa ecumenismului (culmea, ucenicii lui aproape toţi sunt ecumenişti), propagandei homosexuale, cenzurării cărţilor de cult (Prohodul Mântuitorului) etc. Unii susţinători ai lui Boca încearcă, de fapt, speculând naivitatea poporului, lipsa de discernământ şi dorinţa lui de senzaţional, pentru a forţa trecerea unui nume în calendar. în Biserica Ortodoxă nu există nici democraţie, cala protestanţi, nici dictatură, ca la catolici, ci ascultare în duhul Sfinţilor Părinţi. Opinia unor creştini intoxicaţi nu poate fi luată în seamă nici chiar dacă numărul lor ar fi de 99 %. Atenţie mare, că televiziunile lovesc Biserica din două părţi: critică ceea ce este bun (am sunat pe la câteva şi am întrebat: De ce de praznicul Sf. Paraschiva sau Sf. Dimitrie Basarabov număraţi sarmalele, banii, batjocorind aceste sfinte sărbători, iar lui Boca, o afacere profitabilă, îi faceţi propagandă? Ce interes aveţi? Nimeni nu a răspuns). Din cealaltă parte, împing prin propaganda excesivă ortodocşii în înşelare şi derizoriu spre deliciul necredincioşilor. Televiziunile urmăresc rating-ul şi banii din acesta. Când vedem că fac propagandă excesivă pehtru ceva ce pare religios, trebuie să ne punem semne de întrebare. Ce interes are icoana lui antihrist? Oare sluga diavolului doreşte mântuirea creştinilor? Cel puţin sunt total dubioase persoanele care susţin pe la televizor păruta sfinţenie a lui Boca. Gabi Luncă (penticostală), aşa-zişii teologi Bichir şi Ionaşcu, artistul Ştefan Popa Popas (lepădat de ortodoxie şi trecut la catolicism), Răzvan Tfieodorescu, Marian Dârţă (homosexual) etc., şi colac peste pupăză institutul E. Wiesel, duşmanul naţionalismului românesc şi denigratorul
mărturisitorilor Valeriu Gafencu si Ilie Lăcătusu, care si-a dat
acordul pentru, ferească Dumnezeu, canonizarea lui Boca. (în învăţătura acestor doi mărturisitori, Valeriu Gafencu şi Pr. Ilie Lăcătuşu, care are şi sfinte moaşte întregi* nu găsim nicio abatere de la credinţa ortodoxă, iar viaţa lor este exemplară şi nu se face propagandă pentru canonizarea lor). Televiziunile reprezintă principalul mijloc de manipulare a românilor. Cu ajutorul tembeliziunii, oamenii nu mai gândesc, sunt manipulaţi sentimental, nu mai citesc, se răzvrătesc împotriva a tot ce este sfânt, nu se mai roagă etc. Analiştii de pe ecrane, sub masca că informează, de fapt intoxică şi manipulează. Eu cred că propaganda televiziunilor nu este întâmplătoare, totul a fost bine programat. Au aşteptat moartea duhovnicilor bătrâni pentru a nu avea o voce cu autoritate care să le stea împotrivă şi au pornit propaganda, dar uită că Hristos este cu Biserica până la sfârşitul veacurilor. Iar ortodoxia a biruit mereu când a fost pusă pe Cruce. Mormântul lui A. Boca e mai vizitat de români decât Mormântul Mântuitorului de la Ierusalim. Cărţile şi fotografiile cu chipul lui au ajuns pentru români mai importante decât scrierile Sf. Părinţi, o afacere profitabilă pentru mulţi speculanţi. în toate oraşele ţării găseşti afişe cu excursii la Prislop, o afacere „pe cinste". Toţi vor să aibă poze cu Boca în casele lor, dacă se poate de alea care plâng. Biserica trebuie să ia o atitudine, pentru ca deja cred că s-a ajuns la nebunie sau chiar îndrăcire. Din filmuleţul de pe internet intitulat: Mi-e tare dor de tine, părinte Arsenie Boca, minutul 6, aflăm că în anul 2008, în miez de noapte, la lumina lumânărilor, a fost deschis mormântul lui A. Boca, fiind plin cu apă; au scos cu găleţile apa din mormânt, au pus-o în butoaie şi au băut-o - cum se laudă acolo pr. Petru Vamvulescu. Prin astfel de laude, ucenicii lui Boca care se cred vajnici apărători ai ortodoxiei şi promovatori de sfinţi, de fapt fac de râs ortodoxia şi dau apă la moară lui Remus Cernea. Aceiaşi ucenici ne spun că A. Boca a lăsat testament să nu fie deshumat. întreb de ce bau deshumat şi încă de două ori după 1990? Unde sunt fotografiile de la deshumarea din 2008? Probabil după ce l-au deshumat în 1990, au început a răspândi zvonul cu testamentul spre a nu se afla cum se aflau oasele lui. Din gura unui ieromonah, am auzit că, în 2008, oasele erau negre ca pământul (asta rămâne de verificat când apar fotografiile). Despre vindecările de la mormântul lui A. Boca eu cred că sunt doar momeli ale diavolului spre a atrage poporul spre învăţătura neortodoxă a lui, primind astfel credibilitate. în cartea Pr. A. Boca, Mărturia părintelui Pantelimon, pag. 77: „La sfârşit de noiembrie, 28, se petrec lucruri ciudate şi minunate. Pe scoarţa unor copaci apare semnul Crucii, câteodată o lumină alb aurie te .însoţeşte până la Peştera Sf loan de la Prislop" Mila lui Dumnezeu pentru rugăciunile Sf. Ioan arată că sfinţenia adevărată este la Sf. loan, nu la mormântul lui Boca, dar orbii nu văd. în SUA, scientologii, cu rugăciunile şi puterile lor drăceşti, vindecă bolnavi, vindecările fiind atestate şi de medici. Nu este greşit să cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru a ne vindeca de o boală, dar este greşit să ne facem un scop din asta. „Ori de trăim, ori de murim, ai Domnului să fim" Răbdarea unei boli ne poate sfinţi, dar vindecarea ne poate arunca în mândrie sau înşelare. Majoritatea creştinilor slujesc pe Dumnezeu cu duh lumesc. Sf. Mihail Ivanovici se ruga lui Dumnezeu: „Fă-mâ vrednic să sufăr pentru numele Tău". Astăzi, oamenii sunt disperaţi după un trai bun. Observăm în ultima perioadă intensificarea de false minuni în jurul cultului lui A. Boca. O poză a lui Boca plânge în Puşcaşi - Vaslui, alta în Bogaţi - Argeş, jurnalistului Grigore Cartianu i-a apărut chipul lui Boca pe mămăligă, unei familii din Bucureşti i-a apărut chipul pe betonul din faţa casei, etc. Mă tem că fenomenul Boca va ajunge nu peste mult timp obiect de studiu la psihiatrie. Curios că poza lui Boca a plâns 10 zile în continuu la Vaslui, iar când a venit protopopul să investigheze s-a oprit (excrocherie). Duminică, după vizita protopopului de Vaslui la poză, după amiază am auzit la ştiri că de dimineaţă au fost 2000 de pelerini să se închine la poză. Unii spuneau: Suntem păcătoşi şi de asta plânge sfântul. Iată un mod de a mima o falsă smerenie. Am spus, dacă se recunosc cu adevărat că sunt păcătoşi, de ce nu pun început bun, de ce n-au plecat să participe la Sf. Liturghie, care-i mai importantă decât orice icoană, sau să stai la rând să pupi o poză. Superficialitate. Alţii spuneau: Cred că vine al treilea război mondial şi de aia plânge sfântul. Aici am o părere. înainte de al doilea război mondial a pornit fenomenul de rătăcire Maglavit şi pentru că mulţi clerici au căzut în înşelare şi în loc să cureţe poporul de rătăcire, unii chiar au încurajat-o, iar alţii au privit nepăsători sau neputincioşi, la fel mi se pare şi acum, şi atunci a trimis Dumnezeu războiul care a pus capăt rătăcirii. Prigoanele şi războaiele devin inevitabile atunci când nu gestionăm cu responsabilitate perioadele de pace. Am observat la Vaslui creştini care stăteau mai multe minute cu telefoanele mobile invocând să plângă oleacă poza ca să aibă şi ei pe filmare. Nişte iubitori de senzaţional. Mă întrebam ce o să facă aceşti iubitori de senzaţional când, aşa cum ne spun Scripturile şi Sfinţii Părinţi, antihristul va coborî foc din cer. Nu cred că Hristos ne va întreba la Judecată câte minuni am văzut, ci dacă ne-am împărtăşit de Tainele Bisericii şi am trăit şi simţit ortodox. Sf. Grigorie Sinaitul ne spune: „înainte de a te fi înnoit printr-o vădită lucrare a Sf. Duh, să nu primeşti niciun fel de vedenie, glas, ci să le consideri prilej de înşelarePentru mine, cea mai mare minune ar fi ca un păcătos ca mine să se mântuiască. Cred absolut necesar ca ierarhii BOR să ia o atitudine cu privire la acest fenomen, iar cărţile care au alimentat această rătăcire trebuiesc urgent scoase din pangarele bisericilor şi mănăstirilor. Cred că mai presus de comision trebuie să primeze grija de mântuire a credincioşilor care apasă cu responsabilitate asupra noastră, a clericilor ortodocşi. Vom răspunde în faţa lui Dumnezeu pentru hrana spirituală cu care hrănim sau permitem să se hrănească poporul. Creştinilor le spun: Căutaţi-vă mântuirea, nu minuni, icoane care plâng etc. în lumea catolică sunt o mulţime de statuete sau icoane care plâng, unele chiar cu sânge, şi aceasta nu-i întoarce la dreapta credinţă. Unele sunt falsuri ale comercianţilor şi iubitorilor de publicitate, iar altele sunt lucrări drăceşti. Avem recent şi la noi cazul călugărului Onufrie Căruntu, posesor al unei icoane a Sf. Efrem, despre care spunea că izvorăşte mir, după care a ajuns cu tot cu icoană la biserica secretă, lepădându-se de Biserica lui Dumnezeu şi atrăgând iubitori de senzaţie după el. „Iudeii caută semne, iar păgânii vor minuni; noi, creştinii, avem pe Hristos Cel RăstignitJ>, cum zice Sf. Ap. Pavel. Sfinţii Părinţi ne învaţă că e mai bine să nu primim o minune, arătare cerească decât să ne rătăcim. Biserica are astăzi toată învăţătura necesară pentru mântuire şi dacă eşti creştin adevărat nu ai nevoie de minuni ca să te spovedeşti, să te împărtăşeşti, să mergi Duminică la Biserică şi să trăieşti creştineşte. Dacă le faci pe astea, ai totul pentru mântuire. Acum vreo doi ani, s-a anunţat la ştiri că în Vrancea pe un copac a apărut icoana Mântuitorului nepictată de mână omenească. Tot aşa au început a curge acolo creştini din toate colţurile ţării la pupat copacul, la fel cum am văzut şi în Bucureşti, pupau asfaltul unde, chipurile, apăruse chipul sfântului Ardealului. După o săptămână, proprietarul terenului la marginea căruia se afla copacul a recunoscut că el a pictat acel chip pe copac, pentru că nu avea vânzare la pepeni şi astfel a adunat lumea şi a vândut pepenii de pe tarla. Iată credulitatea unor închipuiţi ortodocşi cum a fost speculată. Unii ortodocşi, prin astfel de atitudini idolatre, au ajuns, pe bună dreptate, de râsul sectarilor şi necredincioşilor. „Din pricina voastră numele lui Hristos este batjocorit între neamuri" Eu cred că focul care s-a aprins de la Prislop este focul iadului. Mărturiile ucenicilor nu cred că sunt mincinoase deoarece sunt confirmate de diferite declaraţii ale lui Boca, se regăsesc în pictura lui şi sunt mărturisite de duhovnici, cum am arătat, care nu pot fi suspectaţi de minciună sau invidie. Mărturiile în acest sens sunt multe şi am considerat că nu trebuie să le scriu pe toate, deoarece se repetă. Mai multe persoane spun la fel. Pentru cine caută adevărul si mântuirea, cred că e suficient. Nu as dori ca
aceste învăţături neortodoxe din cărţile lui Boca sau a ucenicilor lui să fie cenzurate şi ascunse pentru că s-ar ajunge din evlavia personală a unora la confecţionarea unui aşa-zis sfânt neconfirmat de Dumnezeu. Idolatria nu trebuie confundată cu cinstirea Sfinţilor!
Lucrarea de faţă s-ar putea să pară unora denigratoare la adresa lui A. Boca. Departe de mine gândul acesta. Mărturie stau predicile mele de până acum vreo 5 ani, în care vorbeam laudativ la adresa lui şi faptul că în anul 2005 a fost pictat la mine în biserică şi pentru că a ieşit ca un guru budist a fost repictat din nou, dar rezultatul a fost acelaşi (a fost şters). Atunci am vorbit cu părinţii Antim Gâdeoi şi Arsenie Papacioc şi am început să analizez mai cu atenţie opera lui, iar aceasta este concluzia la care am ajuns. Săracul Boca a fost un înşelat. Dacă înşelările şi învăţătura lui neortodoxă nu ar fi afectat Biserica aş fi tăcut.
Ucenicilor şi fanilor lui le spun să treacă peste simpatia lor personală şi să analizeze, să judece în duhul învăţăturii de credinţă ortodoxă dacă eu am greşit sau opera lui A. Boca nu se conformează cu învăţătura Bisericii Ortodoxe. Nu vă grăbiţi să daţi certificate de sfinţenie, fără o cercetare în duh ortodox. Ştiu că astăzi dă bine să vorbeşti laudativ la adresa lui Boca, dar îmi asum riscul spunând adevărul.,,
Pr. Aniţulesei Gheorghe, 
Rădăuţi







duminică, 21 iunie 2015

Ingerii

,,Tu n-ai vazut niciodata ingeri,
pentru ca ingerii vin numai dupa ce adorm copiii si pleaca atunci cand copiii incep sa-si deschida ochii.Nu s-au dezlipit bine genele si ingerii au si zburat.Fiecare copil are un inger al lui care-i poarta de grija cand Mama doarme,obosita.Dar si Mama doarme iepureste si ingerul sta bine de paza.Daca n-ar fi ingeri,copiii ar uita sa se mai scoale si nici nu ar visa frumos.Ingerii,noaptea,ca sa nu li se urasca,se joaca in somn cu fetitele si cu baietii,ii descanta,ii farmeca si-i fac sa vada-n cer,in lumea povestilor frumoase.Caci si in somn li s-ar ura copiilor,daca nu ar fi ingerii sa li se arate.Cand vine noaptea,coboara din cer intai stolurile,ca porumbeii,si dupa ei se arata si Dumnezeu,care se fereste atat de lumina soarelui,cat si de a ferestrelor,unde lucreaza omul cu condeiul pe hartie.Cand trece Dumnezeu pe la spatele lui,zambeste, si omul se simte mai insufletit de dogoarea racoroasa,nestiuta,a trecerii lui Dumnezeu pe langa zid si fereastra. Cum crezi tu ca s-ar deschide florile si ar face bucatele spic,daca n-ar veni in fiecare noapte ingerii si Dumnezeu sa ajute munca oamenilor de peste zi?Ingerii vin,dezmiarda copiii si ies binisor in camp si in gradini,ca sa sufle-n flori si sa le deschida.In florile de mac,se gasesc de multe ori cateva albine,care n-au avut timp sa se intoarca la prisaca.Le iau adormite,fara sa stie,ca si copiii,si le duc la stupii lor pe intuneric.

Ca sa vada,ingerilor le este de ajuns sticlirea scanteierilor din stele.Stii cate stele sunt pe cer?cate si ingeri.Stelele arata fiecarui inger locul unde trebuie sa se intoarca,dupa ce a ispravit.Daca n-ar fi semnul lor,ingerii s-ar incurca s-ar incurca prin intuneric si i-ar prinde lumina zilei pe pamant,si ar fi foarte rau,caci ar muri toti de sfarseala si ar ramane copiii fara de ingeri si n-ar mai fi cine sa mai trezeasca florile albastre.Cine ar numara atunci bataile de inima ale copiilor?Si cine ar framanta atatea boabe de struguri si le-ar pune in ciorchini,pentru copii?Un inger face cate patru,cinci boabe pe noapte,si,fara ingeri,podgoriile s-ar salbatici. Mai rau e o singura data,atunci cand,prea osteniti,ingerii se culca pe pat cu copiii si adorm langa ei.Ce se intampla e greu de spus,dar asa se face ca moare un copil.Ingerul uita sa-i numere inima si sa-si dea din aripi adierea de noapte,care-l tin viu pana ce pruncul se desteapta.Scapa si adoarme pe inima lui mica si sperioasa,ca pe o randunica,si o striveste.E pedeapsa ingerului sa moara,-si moare si copilul,care nu poate trai fara inger.Si tot atunci moare din fiecare cate una,din toate florile de pe lume:un margaritar,o tufanica,o garoafa,o lalea si un ochi cu pleoapele albe,de musetel,,
Tudor Arghezi - Ingerii

sâmbătă, 3 ianuarie 2015

Tu esti



Tu eşti ...tăcerea credinţelor mele
Pe care le risipesc şi le adun din nou în mine,
Cu fiecare cuvânt ce te cheamă
Cu fiecare surâs ce te-aşteaptă.
Tu eşti un ochi deschis
Spre întunericul sufletului meu,
Sub pleoapa căruia se zbat
Zvonurile însangerate ale visurilor.
Tu eşti poate însaşi dragostea mea
Care crede numai în tine,
Limpezindu-şi apele
În frânturile surâsului tău.
Îţi port uneori paşii în priviri
Şi surăsul în joc de petale,
Îţi darui zambete şi-ţi fur amintiri
Ascunse în şoapte domoale.
Sunt zâmbet şi lacrimi pe-acelaşi obraz
Sunt râs şi durere şi vise,
Sunt pus pe şotii şi-s plin de haz
Şi-s trist de genele-nchise
Sunt basmul frumos dorit de un copil
Sărutul furat la-ntâmplare
Sunt scrisul stângaci în nopţi de april
Sunt prima şi ultima floare
Sunt mâinile tale duioase şi reci
Sunt noaptea ce nu o poţi rosti
Sunt visul purtat în gand de-amândoi
Sunt miezul de noapte şi norii de zi.

Eu sunt un zbor frânt
O melodie de aripi neterminată,
Un pas desculţ pe o plajă fierbinte
Un zâmbet pierdut în râsul tau.
Eu sunt o scrisoare de dragoste
Deschisă dar niciodată citită,
O mână alunecând pe un pian
Într-o simfonie a cuvintelor nerostite.
Eu sunt o fereastră deschisă
Spre zborul viselor tale,
Dar geamurile mi-au înghetat fără rost
În ierni de aşteptare.
Tu eşti dimineaţa albă care-şi lipeşte
Trezirile reci şi moi de geam,
Tresărindu-mi tăcut în perdele
Ştiind că tu eşti tot ce am.
Tu eşti soarele cu fruntea fierbinte
Stinsă într-un apus de nedesluşit,
Rostogolindu-şi visator chemările
Spre alte chemări.
Tu eşti cu ochii umezi
De surâsul stelelor,
Ce tremură adânc de dureros în mine
Cand şoaptele mele ţi le daruiesc.
Tu eşti noaptea cu iubiri necunoscute
De nimeni înaintea mea,
Care te stăpanesc şi pe care
Încerc îngenunchiat să o aleg în cuvinte.
Tu eşti primăvara cu inimi înflorite
Răsfirand crengile de cais,
În fiecare fereastră
A ochilor mei înfriguraţi care te aşteaptă.

Tu eşti răsuflarea de foc
A macilor lui August,
Ce-mi îngenunchiază furtunile
Cu tot atâtea răsărituri pentru iubirea Ta.
Tu eşti ploaia copacilor
În tremurul serii de toamnă,
Şi cantecul meu
Te leagănă în braţe mângâietoare.
Tu eşti iarna cea pustie
Ce mă frange în fiecare despărţire,
Cu ochi străini şi plecări nedefinite
Spre ţărmuri stinse de dor.
Tu eşti lumina din fiecare floare a grădinii mele
Care se infioară sub numele tău,
Şi-şi înalţa miresmele
În sonoritatea albă a unei chemări.
Tu eşti tăria ce se ridica în copacii mei
Şi le înfloreşte crengile,
În ciorchini grei de culoare
Cu un zambet copilăresc.
Tu eşti cerul meu senin
Spre care-mi întorc cu dragoste privirile,
In fiecare noapte cand caut raspuns întrebărilor mele
Dincolo de fărâma de lună oprită în geam.
Tu eşti pasul nehotărât
Al străzilor mele înfrigurate,
Din dimineţile când te aşteptam
Cu aripi înălţate în zbor şi ochii înlacrimaţi de durere.
Te iubesc cum iubesc dimineţile
Pure şi adevarate care-mi urcă-n vine,
Ca un cantec închis in trupul meu
Ce se aude mereu de dorul tău.

Ca un cantec uriaş de mâine
Ce ne uneşte visurile.
Eu sunt un zbor frant, o melodie de aripi neterminata...un pas descult pe o palma fierbinte, un zambet pierdut in rasul tau...Eu sunt o fereastra deschisa pentru zborul viselor tale, dar geamurile mi-au inghetat fara rost in ierni de asteptare...Mi-s gandurile pasari ingenunchiate in zbor, cu aripile frante de cerurile grele...purtand spre implinirea arcadelor de stele intaiul pas invins, al prabusirilor.

Te iubesc cum iubesc diminetile ce murmura in suflet, pure si adevarate ca fiecare cantec inchis in trupul meu.

Te iubesc, cum iubesc florile, ce-si inalta culoarea spre ochii unui albastru imens si greu de stralucire.

Te astept ca pe o ploaie de primavara cu buzele insetate si mainile intinse-n adorare.Ma întreb de-i cu putinţă
Ca tu să mă iubeşti
O ! Tu cea cu ochii
Atât de limpezi şi frumoşi.