marți, 27 decembrie 2011

Ai venit la mine in dimineata aceasta
Si mi te’ai oferit usor,
Ar trebui sa fii un barbat
Ca sa stii cat de bine si de dulce este.
Jumatatea mea reflectata,
Ruda mea cea mai apropiata,
Te stiu in somnul meu
Si cine ,daca nu tu, m’ar lua inauntru?
O mie de saruturi profunde …

Te’am iubit cand ai inflorit ca un crin la caldura ,
Vezi, sunt doar un alt om de zapada
Care sta in ploaie si lapovita ,
Care te’a iubit cu dragostea lui rece ,
Si aratarea lui invechita ,
Cu tot ce este si tot ce a fost .
O mie de saruturi profunde …

Stiu ca a trebuit sa ma minti ,
Stiu ca a trebuit sa ma inseli ,
Sa lasi toata caldura si euforia
In spatele voalurilor amagirii ,
Aristocratul nostru perfect si vulgar ,
Atat de elegant si de rand .
Sunt batran , dar sunt inca priceput .
O mie de saruturi profunde …

Sunt bun in iubire ,
Sunt bun in ura ,
E acolo unde eu ma aflu .
Mi’am stabilit planul dar e prea tarziu ,
E tarziu de ani de zile .
Dar tu arati bine , intr’adevar arati !
Eu te iubesc pe strada ,
Daca ai fi aici
M’as pune in genunchi pentru tine .
O mie de saruturi profunde …

Toamna s’a plimbat asupra pielii tale ,
Am ceva in ochi ,
O lumina care are nevoie sa traiasca
Si care nu are nevoie sa moara .
O ghicitoare in cartea dragostei ,
Tainica si invechita ,
Pana cand s’a aratat aici ,
In timp si in sange .
O mie de saruturi profunde …

Te’am iubit cand ai inflorit ca un crin la caldura ,
Vezi, sunt doar un alt om de zapada
Care sta in ploaie si lapovita ,
Care te’a iubit cu dragostea lui rece ,
Si aratarea lui invechita ,
Cu tot ce este si tot ce a fost .
O mie de saruturi profunde …

Dar tu nu ai nevoie sa ma auzi acum ,
Si fiecare cuvant pe care il spun
E socotit impotriva mea , orice ar fi ....

O mie de saruturi profunde ...

luni, 26 decembrie 2011

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune "te iubesc"si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.

duminică, 25 decembrie 2011

Nu mă interesează ce faci tu pentru a-ţi cîştiga existenţa.
Vreau să ştiu ce foc arde în tine şi dacă ai cutezanţa să visezi la realizarea a ceea ce porţi în inima ta.
Nu mă interesează cîţi ani ai.
Vreau să ştiu dacă îţi asumi riscul să pari nebun în numele iubirii tale, viselor tale şi aventurii care este viaţa ta.

Nu mă interesează dacă ceea ce-mi spui este adevărat. Vreau să ştiu dacă eşti gata să-i decepţionezi pe ceilalţi ca să rămîi sincer cu tine însuţi şi dacă poţi suporta să fii acuzat de trădare, dar să nu-ţi trădezi propriul suflet. Vreau să ştiu dacă poţi să fii fidel şi deci demn de încredere. Vreau să ştiu dacă poţi vedea frumosul chiar dacă nu-i tocmai drăguţ în fiecare zi şi dacă tu poţi simţi că sursa vieţii tale rezidă în prezenţa Sa. Vreau să ştiu dacă poţi trăi eşecurile, ale mele, sau ale tale, şi totuşi să continui să stai drept pe marginea lacului şi să strigi către argintata luna plină: „Da!”

sâmbătă, 24 decembrie 2011

A iubi... în doi...



„Iubirea între doi oameni...
este întîlnirea între două singurătăţi
care se ocrotesc şi îşi ţin companie”

Rainer Maria Rilke
„A iubi înseamnă a înceta să trăieşti pentru tine, a face ca toate sentimentele omeneşti, teama, speranţa, durerea, bucuria, plăcerea să nu depindă decît de o singură fiinţă; înseamnă a te cufunda în infinit, a nu găsi nici o limită simţirii, a-ţi închina viaţa unei fiinţe în aşa fel încît să nu trăieşti şi să nu gîndeşti decît pentru a o face fericită; a turna măreţie în înjosire, a găsi alinare în lacrimi îndurerate, plăcere în suferinţă şi suferinţa în plăcere; adică a întruni în sine toate contradicţiile.” - Balzac
Din ce în ce mai mult ne plîngem că relaţiile noastre, viaţa de cuplu, de familie... merg prost. Dar oare cine merge prost ? Ce mecanism e defect ? Ce trebuie schimbat şi unde?
Tu eşti fericit şi împlinit în cuplul pe care îl ai ? Sau dacă eşti singur… de ce eşti?
„Ca un om să iubească pe altul e probabil cea mai grea sarcină care ne-a fost încredinţată, sarcina supremă, examenul final, opera pentru care toate celelalte sînt doar un preludiu....
Iubirea e un imbold pentru fiecare să se desăvîrşească, să devină cineva, să devină o lume el însuşi de dragul cuiva.” - Rainer Maria Rilke
Foarte rar întîlnim cupluri fericite, care se iubesc şi care nu pun semnul „egal” între iubire şi gelozie, între iubire şi multe alte comportamente deviante... Secretul este libertatea!
Fiecare dintre cei doi trebuie să-şi amintească în permanenţă că este stăpînul propriei sale vieţi, că fericirea lui depinde în primul rînd de el şi nu de celălalt.
Niciodată nu vă lăsaţi copleşiţi de problemele celuilalt... nu sîntem responsabili decît de propriile noastre probleme! Asta nu înseamnă să fiţi indiferenţi sau nepăsători la problemele partenerului, ci doar să nu vă încărcaţi cu ele, să nu acceptaţi să deveniţi coresponsabil. E o greşeală frecventă şi o formă de manipulare des întîlnită în cupluri.
Tagore, în versurile de mai jos, reuşeşte să transmită perfect ideea unui cuplu liber în iubire şi trăiri :
„V-aţi născut împreună, şi împreună veţi fi întotdeauna.
Veţi fi împreună cînd albele aripi ale morţii vă vor risipi zilele.
Ah, veţi fi împreună chiar în memoria tăcută a lui Dumnezeu.
Dar să lăsaţi spaţii în împreunarea voastră.
Şi lăsaţi vînturile raiului să danseze printre voi.

Iubiţi-vă unul pe altul, dar nu faceţi din iubire o legătură:
Mai bine lăsaţi o mare mişcătoare între ţărmurile sufletelor voastre.
Umpleţi-vă unul altuia cupele dar nu beţi din aceeaşi cupă.
Daţi-vă unul altuia din pîinea voastră dar nu mîncaţi din aceeaşi felie.
Cîntaţi şi dansaţi împreună şi fiţi bucuroşi, dar fiecare din voi să fie singur,
Asemenea strunelor lăutei care stau singure, deşi vibrează cu aceeaşi muzică.

Dăruiţi-vă inima unul altuia, dar nu spre păstrare,
Căci numai mîna Vieţii vă poate încăpea inimile.
Şi staţi împreună, dar nu prea aproape unul de altul.
Căci stîlpii templului stau la distanţă unul de altul,
Iar stejarul şi chiparosul nu cresc unul în umbra celuilalt.”
Iubirea îţi acordă libertatea de care ai nevoie şi te ajută să fii tu însuţi. Este un fenomen extrem de paradoxal. Pe de o parte, te face să te simţi ca un suflet în două trupuri; pe de altă parte, îţi conferă individualitate şi unicitate. Te ajută să renunţi la egoul tău mărunt, dar să îţi cunoşti Sinele Suprem. În acest fel, problema dispare. Iubirea şi meditaţia sînt două aripi pe aceiaşi umeri. Ele se echilibrează reciproc. Numai atunci cînd le cultivi pe amîndouă poţi creşte, poţi deveni împlinit.
Şi atunci cînd vă este mai greu, nu uitaţi că aveţi o umbră de lumină... un înger păzitor. Cît de des vă amintiţi de el? Cît de des îi cereţi ajutorul?
S-a spus mereu că îngerii sînt dublul ceresc al omului. Schelling, în Philosophie der Offenbarung (Filozofia revelaţiei), îi numeşte Potenzen (dynameis pe greceşte) ale sufletului omenesc, virtualităţile lui, variantele mai limpezi, mai structurate, ale identităţii sale.
Cu alte cuvinte, sîntem mereu însoţiţi de modelul nostru, de portretul nostru îmbunătăţit. Şi sîntem - sau în orice caz ar fi bine să fim - într-un dialog permanent cu posibilul acestui portret. Îngerul oferă fiecăruia din actele noastre reperul epurei lui, adică desenul lui ideal.
Lîngă fiecare „este”, îngerul aşază un „cum ar trebui să fie”. El conjugă neobosit, la optativ, curgerea vieţii noastre, aşa cum am face-o noi înşine dacă am fi în condiţia lui.
Caută şi înţelege iubirea din proprieul tău suflet, acceptînd totodată şi furtunile existente acolo! Descoperă iubirea din tine, trăieşte-o şi apoi dăruieşte-o ! Odată găsită Iubirea, devii un Alchimist... descoperi secretul Universului... Găsind iubirea devii un şaman care poate vindeca orice... trup, suflet, minte...
Aplică Legea Iubirii şi depăşeşte-ţi acel „status quo” predefinit... şi vei descoperi miracolul...
Şi depăşeşte-ţi limitele! Singura limită a omului este mintea şi capcanele întinse de ea...
Abandonează Mentalul şi alege Sufletul!

„A iubi”... este un verb ce se conjugă în doi...

Hartia aurie de impachetat

Povestea spune ca a fost odata un om, care si-a pedepsit fetita in virsta de 5 ani, pentru ca a risipit o hirtie aurie de impachetat, foarte scumpa. Omul statea rau cu banii si a devenit si mai suparat cind a vazut ca fetita a folosit hirtia respectiva ca sa decoreze o cutie si sa o puna sub bradul de Craciun.

Cu toate acestea, fetita a adus tatalui ei cadoul in dimineata urmatoare spunindu-i: "Acesta este pentru tine, taticule".

Tatal a fost rusinat de reactia lui furioasa de cu o zi in urma, dar supararea lui se arata din nou cind vazu ca, de fapt, cutia era goala.

El i-a spus pe un ton raspicat: "Nu stiai, domnisoara, ca atunci cind dai un cadou cuiva, trebuie sa pui ceva in el?"

Fetita s-a uitat in sus spre tatal sau, cu lacrimi in ochi, si a zis:

"Taticule, cutia nu este goala. Am suflat in ea atitea saruturi pina cind s-a umplut."

Tatal a ramas perplex. In genunchi, si-a imbratisat fetita rugand-o sa-l ierte pentru supararea lui fara rost.

La scurt timp dupa aceasta, micuta a murit intr-un accident si se spune ca tatal ei a tinut acea cutie aurie langa patul sau tot restul vietii.

Si, de cite ori se simtea descurajat, sau avea de infruntat situatii dificile, deschidea cutia si lua un sarut imaginar care-i dadea putere.

Fiecare dintre noi primim o cutie aurie cu dragoste neconditionata si saruturi de la copiii nostri, de la familie, de la prieteni. Nu putem avea altceva mai pretios decit asta.

Dumnezeu bate la usa

Intr-o zi o femeie mai in varsta isi facea treburile in casa. Deodata aude un glas care ii spune : Eu sunt Dumnezeu ! Ai grija si pregateste-te deoarece eu voi veni la tine ziua urmatoare.

Femeia asculta si a incepu sa faca pregatirile. A facut curat in casa, a spalat, a sters praful; apoi a gatit cele mai bune bucate, a asezat masa a facut tot ce putea sa faca pentru un musafir , mai ales ca era unul asa de important.

Iar apoi a inceput sa astepte.
Dupa cateva ore de asteptare si nerabdare – suna la usa cineva. Deschide repede, dar spre dezamagirea ei era vecina. O persoana mai saraca cu 3 copii care ii cere niste sare imprumut. Deranjata de prezenta ei ii spuse :

- Pleaca ! Nu ma deranja astept pe cineva foarte important acum. Nu am timp.

Vecina pleca intristata. Peste inca o ora vine la usa altcineva. Era un vanzator ambulant – care incerca sa scoata si el un ban.

Din nou – este gonit si acesta din motivul ca era ocupata.

Se aseza iar langa masa pusa cu bucate si se intreba : Oare de ce nu mai vine?

Se aude din nou soneria.

- Sigur e El ! Si alerga catre usa. Deschide, si spre surprinderea ei era doar un cersetor.

- Dati-mi si mie o bucata de paine. Sunt sarac, nu am ce manca, si nu mai pot de foame. Dumnezeu sa va dea in loc ce imi dati mie.
- Nu am ce sa iti dau. Toate bucatele acestea nu sunt pentru tine !

Seara se asternu si nu veni nimeni. Astepta si intr-un final se culca. In vis s-a auzit vocea Domnului:

Am venit si am batut de 3 ori la usa si nu m-ai primit inauntru. Am cerut de mancare si nu mi-ai dat.

Dumnezeu nu vine cu aura la cap si cu crucea in spate. Cand ajuti pe cineva, pe El in ajuti. Cand dai unui sarac ceva de mancare, Lui ii dai. Asa ca ajuta-ti aproapele si fa o fapta buna!

Mi-e greu fara surasul tau,mi-e greu fara tine..

.

Fara fiinta ta ma sting ....fara tine....Si toate sunt gri...fara tine...Si mainile -mi sunt slabe ....fara tine! Si parca am murit ...fara tine!Si parca...n-am trait...fara tine!Copacii nu-i mai simt...fara tine!Nici cantecul lor trist...fara tine...Mi-e frig fara tine,ma pierd fara tine...si-s gol fara tine...si-s orb fara tine,si-s surd fara tine... Chiar nu vrei sa vii,chiar nu vrei sa stii.......ca TOATE-s pustii??..........................................- ..................................fara tine....fara mine...fara tine...

Fără tine...

 ...mi-e frig
N-am înţeles niciodată
Cum simte aerul
Că ai plecat.
Universul se strânge
Ca o minge plesnită
Şi-şi lasă pe mine zdrenţele reci.
Câinele negru
Cu burta întinsă duios pe zăpadă
Se scoală şi se îndepărtează
Privindu-mă în ochi,
Refuzând să-şi spună numele.
Începe să fulguie.
Mă ustură pielea
Pe locul de unde te-ai rupt.
Şi mi-e frig,
Când simt cum cade moale,
Odată cu zăpada,
Această rugăciune către nimeni.

Ştiu...



  •  ...de ce eşti albă şi nepăsătoare ...
    Carnea ta e suflet îngheţat; de ger,
    Aburii stau încă şi ninsoare
    Toata dimineaţa zilei lui prier.

    Gerul dimineţii şi-al copilăriei
    Dăinuieşte-n tine, dezmorţit puţin ...
    Sânii duri, doi turturi, spun din creţul iei
    Prourul vieţii rece şi senin.

    Carnea ţi-e de suflet, sufletul de carne,
    Unul şi acelaşi sloi, de ce să-l rup?
    N-a-nceput în aburi gheaţa să se-ntoarne,
    Albă, numai suflet, suflet înca trup!...

    Dar, încet, sub ochiul soarelui de vară,
    Moleşită-n zâmbet, sau în lacrimi noi,
    Toată amintirea strânsă-n carnea clară
    Aburind, sui-vă sufletul înapoi ...

    Izvorăsc din carne sufletele oare?
    Ştiu atât, că dacă astăzi eşti de stei,
    Carnea-nduioşată şi-atotştiutoare
    Îţi va face-un suflet din topirea ei.

Mă culcasem...



 ...lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

Ce bine că eşti



E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

Cand omul a fost om, atunci a devenit si lumea, lume

Un băiat veni la tatăl sau voind sa se joace. Acesta însă nu avea timp și nici chef sa se joace cu copilul. Asa ca, se gândi cum ar putea sa ocupe copilul. El găsi într-o revista o fotografie complicata și detaliata a pământului, o rupse în multe bucatele și i-o dădu copilului sa refacă fotografia, gândindu-se ca este un puzzle atât de complicat, încât copilul va fi ocupat o vreme.
Băiatul se retrase într-un colt și începu sa facă puzzle-ul.
Abia trecuseră câteva minute ca el veni la tatăl sau și ii arata fotografia completa. Tatălui nu-i veni sa creada si il intreba pe copil cum de reusise sa refaca atat de repede fotografia. Copilul raspunse: "pe partea cealalta era fotgrafia unui om. Am facut omul si cand omul a fost om, atunci a devenit si lumea, lume" .

  • Sunt dornic să-ţi spun cuvintele cele mai adânci pe care aş putea să le spun. Nu îndrăznesc; mi-e teamă de râsul tău. Iată de ce îmi râd de mine şi fac să izbucnească taina mea în mii de glume. Nesocotesc chinul meu de teamă să nu-l nesocoteşti tu.
    Sunt dornic să-ţi spun cuvintele cele mai simţite pe care aş putea să le spun. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că nu le vei crede. Iată de ce le prefac în minciuni şi-ţi spun prin ele ceea ce nu gândesc. Las să apară durerea mea ca ceva nechibzuit, ca nu cumva s-o iei tu drept nechibzuinţă.
    Sunt dornic să-ţi aleg cuvintele cele mai preţioase, pe care aş putea să le rostesc. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că nu la fel îmi vei răspunde. Iată de ce sunt plin de mândrie de această putere a mea: te chinui – de teamă că nu vei cunoaşte niciodată chinul.
    Sunt dornic să mă aşez plin de tăcere lângă tine. Nu îndrăznesc, de teamă că buzele-mi vor trăda inima. Iată de ce vorbesc mult şi fără de şir – ca să ascund taina inimii mele în această vorbărie. Chinui suferinţa mea ca nu cumva să mi-o chinui tu.
    Sunt dornic să mă depărtez de tine. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că vei întrezări lipsa mea de bărbăţie. Şi iată de ce vin spre tine cu fruntea sus şi cu un aer nepăsător. Privirea chinuitoare a ochilor tăi îmi aţâţă durerea în fiecare clipă.
  • Mă scuzaţi, domnişoară, vi s-a deschis sufletul. Sper că nu vă lipseşte nimic, verificaţi, vă rog, în îngrămădeala din tramvaiul care ne duce la moarte nu ştii niciodată dacă nu s-a strecurat vreun hoţ... fură, stimată domnişoară, fură nemernicii... fură zâmbete şi lacrimi preţioase, fură amintiri... fură orice... dar ce nu fură în ziua de azi?!
              Mă scuzaţi, doamnă, vi se vede dantela cuvântului pe sub poalele fustei. Să vă spun drept, am observat de când m-am urcat dar mi-a fost jenă să vă spun, stiţi şi dumneavoastră cum e... ah, nu-i nimic, o să stau eu drept dumneavoastră când vă sugrumaţi din nou inima cu cureaua tăcerii... aşa, e perfect acum, nu se mai vede nimic... decât griul şoriciu al zilei fără istorie.
              Mă scuzaţi, oameni buni, călătoresc printre voi, şleampăt şi fără uniformă, mi-e tulburătoarea sete de viaţă în neorânduială pe trup... şi mă simt deşucheat de fericit când mă uit la feţele voastre, meticulos şi corect încadrate în rame... Mă scuzaţi, cred că am nimerit într-o prăvălie de rame, ori poate într-un pod îmbâcsit... cu pânze vechi... moarte şi vechi...
    Cum, un tramvai?! Vatman! Opreşte, vreau să cobor!

Azi noapte mi-am rugat ingerul sa te pazeasca

Dar a venit mai devreme, l-am intrebat de ce , a zambit si mi-a spus ca un inger nu pazeste alt inger.

Doi îngeraşi s-au gândit să se joace de-a oamenii.- Uite cum facem, a spus cel care avea mai multă experienţă cu pământenii, ne aşezăm la distanţă unul de celălalt. Tu mă chemi la tine, dar eu nu vin. Şi din cauza asta ne certăm un picuţ, aşa, la fel ca oamenii. Vrei?

- Bine, a încuviinţat cel de al doilea.

- Îngeraşule..., zise rugător primul, hai la mine!

Celălalt îngeraş veni cât putu el de repede lângă prietenul său, cu faţa strălucind de zâmbet.

- Aaa, nu, nu aşa! Eu te chem, dar tu nu vii. Ai înţeles?

- Da, spuse iar cel de-al doilea îngeraş.

Dar cum auzi iarăşi „Îngeraşule, hai la mine”, cum se duse ţintă lângă amicul său şi îl îmbrăţişă.

Acesta îl mai instrui încă o dată:

- Eu te strig, dar tu te ţii tare şi nu vii. Bine? Îngeraşule...

Nici un răspuns.

- Îngeraşule, vino, te rog, la mine...

În sfârşit, hotărât să nu se mai lase convins, cel de-al doilea îngeraş spuse:

- Nu vin!

- Bine, atunci vin eu la tine, îl linişti primul îngeraş pe prietenul său, mergând într-un suflet lângă acesta şi îmbrăţişându-l cu multă afecţiune.

Miros a bebelus.

s-a lipit de mine. Am adormit cu gandul la el, mi-a lipsit senzatia de a-l tine in brate, m-a cuprins un dor frumos ca o liniste imensa.

E un inceput de om si continuarea a ceva magic. Isi plimba ochii mari prin camera, vede ingeri, imi strange degetul in pumnul micut incercand parca sa se agate de noul pe care inca nu l-a descifrat.

Are un dar pe care l-am pierdut cu totii undeva pe drum... darul de a descoperi lumea din jur fara sa o judece. Darul de a cunoaste fara sa-si faca pareri. Darul simplu de a fi, fara „de ce”-uri, fara „catre ce”-uri.

Este iubit fara sa i se ceara nimic in schimb si totusi, cand il tii in brate, cand ii simti capul lipit de inima ta speriata, cand iti lipesti buzele de capsorul curios, simti ca-ti daruieste mai multe decat orice om care a incercat intentionat sa-ti daruiasca.

E amestecul cel mai emotionant de minune si firesc.

IUBIREA

De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunator. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poarta cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.

Scrisoare de la Dumnezeu

                                                                                           "M-am uitat la tine când te-ai trezit de dimineaţă...
Aşteptam să-mi spui două trei cuvinte, mulţumindu-Mi pentru cele ce ţi s-au întâmplat, cerându-Mi părerea pentru cele ce urma să le faci astăzi.
Am observat că erai mult prea preocupat ca să-ţi cauţi haine potrivite pentru a merge la serviciu.
Speram să găseşti câteva clipe ca să-Mi spui: Bună dimineaţa! Dar erai mult prea ocupat.
Pentru a vedea că-ţi sunt alături, am surprins pentru tine cerul cu culori şi
cânt de păsărele. Păcat că nu ai observat nici atunci prezenţa Mea.
Te-am privit plecând grăbit spre serviciu şi iar am aşteptat. Presupun că fiind atât de ocupat, nu ai avut timp nici atunci să-Mi spui două vorbe.
Când te întorceai de la muncă, ţi-am văzut oboseala şi ţi-am trimis o ploaie
măruntă care să-ţi alunge stresul acumulat. Am crezut că făcându-ţi această
placere îţi vei aduce aminte de Mine. În schimb, supărat, M-ai înjurat.
Doream atât de mult să-Mi vorbeşti.
Oricum ziua era, încă, lungă!
Ai pornit televizorul şi în timp ce urmăreai programul preferat, Eu am
aşteptat.
Ai cinat apoi cu ai tăi şi tot nu ţi-ai adus aminte de Mine.
Văzându-te atât de obosit, am înţeles tăcerea ta şi am stins splendoarea
cerului ca să te poţi odihni, dar nu te-am lăsat în beznă. Am lăsat veghetori
pentru tine o mulţime de stele. Era aşa de frumos, păcat că n-ai observat...
Dar nu contează! Poate chiar nu ţi-ai dat seama că Eu sunt aici pentru tine.
Am mai multă răbdare decât poţi să-ţi imaginezi tu vreodată...
Vreau să ţi-o arăt, pentru ca şi tu, la rândul tău, să o arăţi celor din jurul tău.
Te iubesc atât de mult încât te voi răbda.
Acum eşti pe punctul de a te trezi din nou.
Nu-Mi rămâne decât să te iubesc şi să sper că măcar azi, îmi vei acorda puţin
timp din timpul dăruit ţie.
Îţi doresc o zi bună şi minunată ca sufletul tău luminos !
Al tău Tată, Dumnezeu."

- De ce eşti tristă? De ce plângi?


- Pentru că oamenii nu au inimă.
- De ce nu au inimă. De ce spui asta. Toţi avem o inimă. Şi tu ai o inimă. Tu pe cine iubeşti.. Roxana?
- Pe Roxana.
Zilele acestea am citit un interviu al unui tânăr pedagog american care s-a dedicat copiilor orfani si celor handicapaţi. Spunea printre altele: “Durerea mea cea mai mare este atunci când mă întorc acasă plângând pentru că las copii care plâng. Copiii plâng pentru că nu înţeleg iubirea mea. Ei o înţeleg ca milă şi nu ca iubire pură, pentru că au fost decepţionaţi de părinţii lor. Deziluzia, păcatul părinţilor este înlăuntrul lor, iar ei sunt incapabili să accepte iubirea altuia, pentru că nu au primit iubirea părinţilor.”
De ce l-ai făcut, dacă nu ştii să-l iubesti? Dacă nu poţi iubi, nu aduce nici o fiinţă la existentă. Nu este permis să sufere nici un copil. Şi dacă totuşi suferă bietul copil, o data cu el ar trebui să sufere şi parinţii, doar că suferinţa tatalui şi mamei ar trebui să fie mai mare atunci când sunt incapabil să-i dăruiască iubirea pe care copilul o aşteaptă. Dacă am simţi durerile copiilor până în adancul sufletului, atunci poate s-ar mai tulbura rotiţele creierului nostru şi cine ştie, poate şi inima ar vibra altfel.
Am putea uşor să ne spalam pe mâini spunând: Este copilul lui! Este problema lui! Dragii mei, nu este numai copilul lui. Orice copil din lume este copilul fiecarui om si orice copil din lume ar trebui să fie iubit de toţi oameni ca să fie cu adevărat protejat.
Ne gândim noi oare la aceşti copii care fiinţează în acesta lume? Am fi oare capabili să avem un sentiment cât de mic de iubire pentru fiecare dintre ei indiferent în ce colţ al lumii se află? Dacă copiii noştrii ar trăi doar numai din iubirea noastră, atunci ar muri la vârste mult prea fragede. Copiii vin din lumină, din iubirea desăvârşită.
Dragii mei, lumea aceasta este o lume plină de umbre care aşteaptă şi nu primesc, care doresc şi vor dori în continuare dar niciodată nu vor atinge. Nu vor avea ceea ce asteaptă pentru că oamenii nu stiu cine sunt şi ce ar trebui să însemne viaţa pentru ei. Dacă vom fi deştepti, vom privi spre copiii noştrii şi ne vom întreba… cât sunt ei de fericiţi… Nu îi întrebaţi pe ei, pentru că nu aşa se testează fericirea. Întrebaţi-vă pe voi, fiecare tată şi fiecare mamă trebuie să-şi pună măcar o dată în viaţă această întrebare la care trebuie să-şi răspundă. Stai langă copilul tău măcar cateva ore şi vezi cum îi vibrează inimioara şi ce gândeşte. Să vezi ce gândeşte copilul tău, aceasta este adevarata iubire, să descifrezi gândurile celui de lânga tine.
Lăsaţi oboseala şi daţi iubire celor de lângă voi.


Suntem creaţi pentru a fi iubiţi şi pentru a iubi.

NU TE INDRAGOSTI DE DRAGOSTE !


Indragosteste- te de cineva care sa te iubeasca, care sa te astepte, care sa te inteleaga chiar si la nebunie, de cineva care sa te ajute, sa te ghideze, sa fie speranta ta, sa fie totul ptr tine. Indragosteste -te de cineva care sa nu te tradeze, care sa-ti fie fidel, care sa viseze impreuna cu tine, la felul tau de a fii, la spiritul tau. Indragosteste-te de cineva care sa te astepte pana la final, care sa fie exact asa cum nu te-ai asteptat, cum nu ai sperat. Indragosteste-te de cineva care sa sufere alaturi de tine, care sa rada alaturi de tine, care sa te imbratiseze cand ai nevoie. Indragosteste-te de cineva care sa se intoarca la tine dupa o cearta. Indragosteste-te de cineva care te iubeste._ "nu te indragosti de dragoste"._ e atat de usor de spus...
De ce trebuie sa astepti sfarsitul cuiva sa- i spui ca ai tinut la el ?
O legenda povesteste ca la inceputul lumii, cand Dumnezeu a hotarat sa creeze femeia, el vazu ca epuizase toate materialele in barbat si ca nu mai dispunea de nimic... In fata dilemei si dupa o profunda meditatie iata ce a facut: a luat rotunzimea lunii, suavele curbe ale valurilor, tandra aderenta a zorelelor, miscarea tremurata a frunzelor, silueta subtire a palmierului, tenta delicata a florilor, privirea indragostita a cerbului si veselia razei de soare. Timiditatea randunicii, vanitatea paunului, suavitatea lebedei, duritatea diamantului, blandetea porumbelului, cruzimea tigrului, ardoarea focului si raceala zapezii. El a amestecat ingredientele atat de diferite si a facut femeia,pe care i-a daruit-o barbatului.

Dupa o saptamana barbatul vine si spune:
"Doamne, creatura pe care mi-ai daruit-o ma face nefericit. Ea imi cere toata atentia mea, nu ma lasa niciodata singur, vorbeste mult, plange fara motiv, ma face sa sufar. Ti-o inapoiez, nu mai vreau sa traiesc cu ea.

"Bine", raspunse Dumnezeu si i-a luat femeia.

Dupa o saptamana barbatul vine si spune:
"Doamne, ma simt foarte singur de cand ti-am inapoiat creatura pe care ai facut-o pentru mine. Ea canta si juca alaturi de mine, ea ma privea cu tandrete. Privirea ei ma mangaia. Ea radea si rasul ei era ca o muzica, ea era frumoasa si atingerea ei era dulce. Doamne,te implor,da-mi-o inapoi, nu mai pot trai fara ea!"
Aş vrea să mă topesc într-o lacrimă şi-n ea să-şi oprească soarele razele şi să plâng la capătul luminii...

Cand apune soarele, cu cine dansati?

Odată , demult, un misionar străbătea Munţii Stâncoşi împreuna cu un tânăr indian, care-i era şi călăuză. În fiecare seară, la acelaşi moment al apusului, tânărul indian se îndepărta, se întorcea spre soare şi începea să se mişte pe ritmul unei melodii suave şi pline de nostalgie, pe care o cânta încet. Imaginea tânărului care dansa şi cânta cu faţa spre soare îl umplea pe misionar de o curiozitate plină de admiraţie. Într-o zi îl întrebă pe ghidul său :
-Ce înseamnă tot acest ritual pe care-l îndeplineşti în fiecare seară ?

-O, e ceva foarte simplu, răspunse tânărul. Eu şi soţia mea am compus acest cântec împreună. Când suntem departe unul de celălalt, fiecare, oriunde s-ar afla, se întoarce spre soare puţin înainte să apună şi începe să cânte şi să danseze. Astfel, chiar dacă suntem departe, cântăm şi dansăm împreună.

Voi, când apune soarele, cu cine dansaţi?

SUFLETUL PERECHE



      E posibil sa nu-l intalnim din prima, e posibil sa nu-l intalnim niciodata sau e posibil sa fie chiar langa noi... Ai impresia ca il stii dintotdeauna, ca stii ce gandeste si simte, telepatia este foarte bine  reprezentata, prietenia sau iubirea se leaga de la sine, comunicarea e usoara, placerea de a fi impreuna este maxima.
     Exista un sentiment aparte care îti poate indica faptul ca fata de acest om ai o altfel de atractie decât pentru alte persoane. Nu e doar atractie fizica, sexuala, emotionala, ci relatia de acest tip trece dincolo de senzatiile trupesti sau psihice.
     Atunci când întâlnesti un suflet pereche, esti capabil sa renunti la orice s-ar opune si sa învingi orice ti-ar sta în cale. Te cufunzi în inima si îl simti acolo.  

     Tacerea capata mii de nuante. Îl poti simti de la distanta. Îl poti simti în toata complexitatea lui, ca si cum l-ai cunoaste de mii de ani. Este ca si cum nu mai astepti nimic de la celalalt, pentru ca ai deja totul. Simplul fapt ca stii ca exista îti este suficient. Însa exista si suflete pereche care, nu pot fi împreuna niciodata, suflete sortite într-un fel tristetii si durerii neîmplinirii. Atunci îti spui: sufletul meu pereche e pierdut, îl voi regasi poate, cândva, într-o alta viata?!
     Sufletele pereche, se simt. Si se intuiesc. Si se stiu. Este mai grea cautarea caci de fiecare data trebuie sa te opresti asupra unuia si sa vezi daca nu cumva sub toate acele ziduri de aparare si acele masti, nu este El. Si poposesti ceva timp sa iti convingi sufletul daca ai avut dreptate sau nu. Daca nu, pleci mai departe in cautare.  Dar toate acele cautari , nu sunt de fapt oare o cale de a te ajuta pe tine ca suflet de a deveni mai puternic, de a deveni frumos ? Pentru ca atunci cind il gasesti, sa stii ca l-ai gasit si sa poti impleti lumina? Multi cauta toata viata, sperand mereu si mereu ca vor gasi, altii devin blazati si obositi si inceteaza a mai cauta. Niciodata sa nu spui niciodata, pentru ca nu stii unde se poate ascunde. Poate fi linga tine, poate la fi in alt oras, poate fi la 2000 km departare. Oriunde ar fi, cauta-l. Te poate intregi.
     Sufletele pereche, sunt acele suflete care se completeaza reciproc, care sunt compatibile mental si spiritual. Care simt pe celalalt dinainte de a suna telefonul, care simt din tonalitatea vocii, daca e bine sau nu, daca simt atunci cand fac dragoste, ca devin Unul, ca sufletele lor zboara, depasind bariera timpului si a spatiului, trecand in astral, in transcendental, devenind printr-o impletire a dansului ametitor si frenetic o energie puternica, o lumina alba.
     Sufletele pereche dainuesc.
   
  Sufletele pereche sunt Eu si Tu. Acum si aici.

Spune ce ai de spus

Era odata un baiat nascut cu o grava maladie, o maladie pentru care nu exista un leac. Avea 17 ani , dar putea muri in orice moment. Traia in casa lui , sub asistenta permanenta a mamei sale. Obosit de stat in casa , a decis sa iasa macar o data. Ceruse permisiunea mamei sale. Ea a acceptat. Mergand prin cartierul sau, se uita pe la magazine. Trecand pe langa un magazin de muzica, privi prin vitrina, si observa prezenta unei tinere fete, de varsta lui. A fost dragoste la prima vedere. Deschise usa si intra privind la nimic altceva decat la fata. Apropiindu-se incet, sosi la tejgheaua unde era fata.
Ea il privi si ii spuse surazand: "Pot sa te ajut?"
In timpul acesta el gandea ca acela era cel mai frumos zambet pe care l-a vazut in viata sa. Simtea impulsul de a o saruta. Balbaindu-se ii spuse:
"Da... hmmmmmmm... ummmmmm. Mi-ar placea sa cumpar un CD." Fara sa se gandeasca, prinde primul CD pe care il vede si ii da banii.
"Vrei sa ti-l impachetez?" intreaba fata zambind din nou. El ii raspunse ca da.

Incetisor, ea merse in magazie si se intoarse cu pachetul si i-l da baiatului. El il ia si iese din magazin... Se intoarse acasa, si din acea zi, mergea la acel magazin in fiecare zi sa cumpere un CD. Fata il impacheta mereu, iar el se intorcea acasa si il baga in sertar. El era prea timid pentru a o invita in oras si de cate ori incerca, nu reusea niciodata. Mama lui a aflat de aceasta situatie si il incuraja sa incerce... asadar in ziua urmatoare el isi luase curaj si se duse la magazin. Ca in toate celelalte zile... isi cumpara un CD si, ca intotdeauana ea il impacheta. El a luat CD -ul si in momentul in care fata era distrata, a pus repede o foaie cu numarul lui de telefon pe tejghea, apoi a iesit in fuga din magazin.

"Dringggggggg" Mama lui raspunde la telefon.
"Alo?????" Era fata, ce intreba de fiul ei. Mama indurerata a inceput sa planga in timp ce zicea: "Nu stii? A murit ieri"

A fost o tacere indelungata intrerupta de plansul mamei. Mai tarziu mama lui a intrat in camera fiului pentru a si-l aminti. Decise de a incepe sa se uite prin lucrurile lui. Deschise sertarul si cu mare suprindere gasise un munte de CD-uri impachetate. Nu era nici macar unul deschis. A cuprins-o curiozitatea vazand atatea si nu putut rezista: a luat un CD si s-a asezat pe pat uitandu-se. Cand un bilet iese din pachetul din plastic. Mama l-a luat pentru a-l citi. Scria: "Esti frumos! Ai vrea sa iesi cu mine?? Te iubesc, Sofia."

Mama emotionata deschise si alte CD uri si gasise si alte bilete. Pe toate scria acelasi lucru.

Cadoul de Craciun

Paul a primit cadou de Crăciun o masină nou-noută de la fratele său.
În seara de Ajun, când a coborât din biroul său să-si ia masina parcată în fata clădirii, a văzut un copil de vreo sapte ani învârtindu-se cu ochii mari în jurul masinii sale.
- Este masina dumneavoastră, domnule? a întrebat el.
Paul a dat din cap.
- Fratele meu mi-a dat-o cadou de Crăciun.
Băiatul rămase năuc.
- Vreti să spuneti că fratele dumneavoastră v-a dat-o asa... gratis? ... fără să plătiti nimic? Domnule! As vrea...
"Desigur, se gândi Paul, stiu ce-i trece prin cap. Ar vrea să aibă si el un frate bogat ca al meu." Dar ceea ce spuse apoi copilul îl făcu pe Paul să rămână cu gura căscată:
- As vrea să pot fi si eu un astfel de frate.
Paul se uită cu uimire la băietelul din fata lui si, mânat de un impuls interior, îi zise:
- N-ai vrea să te duc cu masina mea?
- Cum să nu! Tare mi-ar plăcea!
După un scurt raid prin cartier, băiatul se întoarse spre Paul. Ochii îi străluceau de emotie.
- Domnule, n-ati vrea să treceti prin fata casei mele?
Paul zâmbi. Stia ce dorea băiatul. Voia să le arate vecinilor că soseste acasă cu o masină mare, nou-noută. Dar Paul gresea din nou.
- Vreti să opriti aici? Lângă treptele acelea, vă rog!
Urcă apoi scările în fugă. După câteva momente îl auzi cum revine. De data aceasta nu se mai grăbea. Ducea în bratele sale un frătior mai mic. Era handicapat. L-a asezat pe ultima treaptă a scării, după care s-a asezat lângă el. Strângându-i umerii cu mâna dreaptă, cu cealaltă arătă spre masina lui Paul.
- Vezi, Jonny? Asta e masina, exact cum ti-am spus sus. Fratele lui i-a dat-o cadou de Crăciun si nu l-a costat nici un cent. Într-o zi am să-ti dau si eu una exact la fel ca asta si ai să vezi de unul singur ce lucruri extraordinare sunt de Crăciun în toate vitrinele din oras, despre care am încercat să-ti povestesc.
Paul s-a dat jos din masină. L-a luat în bratele sale pe micutul olog, l-a asezat pe scaunul din fată. Cu ochii sclipind de bucurie, fratele lui mai mare s-a asezat lângă el si toti trei au început o călătorie de neuitat prin orasul împodobit de Crăciun.
În seara aceea de Ajun, Paul a înteles pentru prima dată ce a vrut Isus să spună când a afirmat că este mai bine să dai decât să primesti.

GREUTATEA unei RUGACIUNI



O femeie imbracata saracacios, cu o privire de om invins, a intrat intr-o zi intr-o bacanie. S-a apropiat de stapanul magazinului intr-un mod foarte umil l-a intrebat daca nu ar putea sa-i dea si ei pe datorie cateva alimente. 

I-a explicat cu glas usor ca sotul ei era foarte bolnav si ca nu putea munci, si ca aveau si sapte copii, care trebuiau hraniti. 
 
Bacanul, a privit-o de sus si i-a cerut sa paraseasca imediat magazinul sau. 
 

Avand insa in gand nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus: Va rog, domnule, o sa va aduc banii inapoi de indata ce voi putea. 
 
Bacanul insa ii spuse ca nu-i poate da pe datorie, pentru ca nu are credit deschis la magazinul sau. 
 
Langa tejghea se mai afla inca un client, care a auzit discutia dintre cei doi. Clientul facu cativa pasi inainte si ii spuse bacanului ca o sa acopere el costurile pentru orice are aceasta femeie nevoie pentru familia sa. 
 
Bacanul raspunse parca in sila: Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie? 
 
Louise a raspuns:
- Da, domnule.
- O.K (spuse bacanul..) Atunci pune-o pe cantar si eu o sa-ti dau marfa de aceeasi greutate cu lista dumitale. 
 
Louise, ezitand o clipa, cu privirea in jos, baga mana in geanta si scoase o bucatica de hartie pe care scrise ceva in graba. Apoi puse cu grija biletelul pe cantar, cu privirea tot aplecata. 
 
Ochii bacanului si ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cantarul statea inclinat in partea cu hartia. Bacanul, privind la cantar, s-a intors usor catre client si ii spuse mormaind:

-Nu-mi vine sa cred! 

Clientul a zambit, iar bacanul a inceput sa tot puna pe cantar alimente. Cantarul tot nu se echilibra, asa incat acesta tot punea pe el alimente, din ce in ce mai multe, pana cand pe cantar nu a mai incaput nimic. Bacanul sedea privind cu dezgust. In fine, smulse bucatica de hartie de pe cantar, si o privi cu mare uimire.

Nu era vorba de o lista de cumparaturi, ci era o rugaciune, care spunea asa:

Iubite Doamne, Tu imi cunosti nevoile, asa ca eu le pun in mainile Tale.

Bacanul ii dadu femeii alimentele si privea in continuare tacut, inmarmurit. Femeia ii multumi si pleca din magazin. Celalat client ii dadu bacanului o hartie de 50 de dolari si ii spuse: A meritat toti banii!

Numai Dumnezeu stie ce greutate are o rugaciune.

TU .. IN CARE DIN CEI 3 TE REGASESTI ?..

marți, 29 noiembrie 2011

Daca ar fi fost

  să trec printr-o pădure cu lupi ca să ajung până la tine, aş fi ajuns cu zdrenţele tinereţii mele sfâşiate, dându-ţi ultima ei picătură. De ar fi fost să trec prin ierburi cu şerpi ca să ajung până la tine, cu tălpile goale aş fi călcat pe şuierul morţii mele, aducându-ţi-o să-i închizi ochii. Dar la poarta casei tale veghează dragostea – şi mi-am tras paşii înapoi ca la ieşirea cu icoană din biserică. Cânt răguşit pe sub ferestrele casei tale, cum cântă copiii italieni pe străzile oraşelor noastre, în mizeria frumuseţii lor cu ochi mediteranieni. Cânt cu mâna întinsă sub cer, ca odinioară cei neîmpăcaţi la răspântii de drum: Ascultaţi, voi toţi, bucuria şi durerea mea

Vrabiile

O fi destupat primăvara mărul înflorit, ca pe-o sticlă de şampanie, căci vrabia a sărit ca un dop, şi crengile sunt înspumate de flori!
De pe jăratecul rotund al cireşelor sare, sfărâind, o castană coaptă, acoperită de cenuşă şi cade... şi zboară! De! am mâncat-o cu ochii!
A trecut o căruţă bodogănind. Pe mine m-a stropit cu glod şi văzduhul cu vrăbii; au şi căruţele privilegiaţii lor!
Tot privindu-le joaca neastâmpărată, îmi par păsări şcolăriţe în recreaţie!

duminică, 27 noiembrie 2011

Te iubesc, draga mea.

 Iartă-mi astă iubire. Ca o pasăre ce şi-a pierdut cărarea m-ai prins în umbra aripilor tale, că vălul sufletului meu săgetat de puterea ta căzu. Acoperă-l cu mila ta, draga mea draga, şi iartă-mi astă iubire.
Şi dacă nu mă poţi iubi, draga mea, iartă-mi astă durere. Nu-mi zvârli priviri răutăcioase din depărtarea zărilor. Mă voi strecura în colţul meu şi înmărmurit voi rămâne în puterea îngândurată a nopţii. Cu amândouă mâinile acoperi-voi ruşinea ochilor mei. Întoarce-ţi faţa de la mine, draga mea draga, şi iartă-mi astă durere.
Şi dacă mă iubeşti, draga mea, iartă-mi astă bucurie. Când sufletul meu e scăldat de valurile fericirii, nu râde de rătăcirea mea învolburată de primejdii. Când înălţată pe soclul puterii te conduc cu tirania dragostei mele, şi când, ca un zeu, îmi închin ţie darurile mele, primeşte-mi mândria, draga mea, şi iartă-mi fericirea.
Îi încercui braţele nesăţios şi o strâng la pieptul meu. Caut să cuprind sub puterea braţelor mele frumuseţea ei, să desprind zâmbetul ei senin sub greutatea sărutului meu şi să beau pătimaş adâncul privirii ei. Vai! Dar cum oare aş putea? Cine-i acela care poate distruge albastrul cerului?
Încerc să-i strâng în braţe frumuseţea. Îmi scapă. Doar trupul ei rămâne stăpân mâinilor mele. Dezamăgit şi învins de oboseală, purced din nou pe drumul părăsit.
Cum oare ar putea atinge trupul floarea pe care sufletul doar poate s-o atingă?

Sunt dornic

Sunt dornic să-ţi spun cuvintele cele mai adânci pe care aş putea să le spun. Nu îndrăznesc; mi-e teamă de râsul tău. Iată de ce îmi râd de mine şi fac să izbucnească taina mea în mii de glume. Nesocotesc chinul meu de teamă să nu-l nesocoteşti tu.
Sunt dornic să-ţi spun cuvintele cele mai simţite pe care aş putea să le spun. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că nu le vei crede. Iată de ce le prefac în minciuni şi-ţi spun prin ele ceea ce nu gândesc. Las să apară durerea mea ca ceva nechibzuit, ca nu cumva s-o iei tu drept nechibzuinţă.
Sunt dornic să-ţi aleg cuvintele cele mai preţioase, pe care aş putea să le rostesc. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că nu la fel îmi vei răspunde. Iată de ce sunt plin de mândrie de această putere a mea: te chinui – de teamă că nu vei cunoaşte niciodată chinul.
Sunt dornic să mă aşez plin de tăcere lângă tine. Nu îndrăznesc, de teamă că buzele-mi vor trăda inima. Iată de ce vorbesc mult şi fără de şir – ca să ascund taina inimii mele în această vorbărie. Chinui suferinţa mea ca nu cumva să mi-o chinui tu.
Sunt dornic să mă depărtez de tine. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că vei întrezări lipsa mea de bărbăţie. Şi iată de ce vin spre tine cu fruntea sus şi cu un aer nepăsător. Privirea chinuitoare a ochilor tăi îmi aţâţă durerea în fiecare clipă.

vineri, 25 noiembrie 2011

Pentru lume esti cineva

                            Pentru lume esti cineva iar pentru cineva esti o lume.Cu toata dragostea, Cineva.

Azi noapte mi-am rugat ingerul sa te pazeasca.

Dar a venit mai devreme, l-am intrebat de ce , a zambit zi mi-a spus ca un inger nu pazeste alt inger.

joi, 24 noiembrie 2011

Scrisoare de la Dumnezeu

Cand te-ai trezit in aceasta dimineata te-am observat
si am sperat ca imi vei vorbi, chiar si numai cateva cuvinte,
cerand parerea mea sau multumindu-mi
pentru un bine care ti s-a intamplat;
insa am vazut ca erai foarte ocupat pentru a gasi hainele potrivite
cu care sa te imbraci pentru a merge la serviciu.
Am continuat sa astept inca, in timp ce fugeai prin casa
pentru a te imbraca si aranja, eu stiam ca ai fi avut timp,
chiar si numai un minut a te opri si a-mi spune ”salut”.
insa erai prea ocupat
Pentru aceasta am deschis cerul pentru tine,
l-am umplut de culori pentru a vedea daca asa ma vei asculta;
insa nici de aceasta n-ai tinut seama.
Te-am observat in timp ce te indreptai spre locul de munca
si te-am asteptat rabdator toata ziua.
Cu toate lucrurile pe care le aveai de facut,
presupun ca tu ai fost prea ocupat pentru a-mi spune ceva.
Cand te-ai intors acasa am vazut oboseala ta,
si m-am gandit sa te ud putin
pentru ca apa sa-ti indeparteze stresul.
Ma gandeam sa-ti fac o placere asa tu puteai sa te gandesti la mine,
dar te-ai infuriat si ai ofensat numele meu,
eu doream mult ca tu sa-mi vorbesti,
era mult timp de cand nu mi-ai vorbit.
Dupa aceea ai deschis televizorul, eu am asteptat cu rabdare,
in timp ce priveai la televizor ai cinat,
insa ai uitat din nou sa vorbesti cu mine,
nu mi-ai adresat nici un cuvant.
Am vazut ca erai obosit si am inteles dorinta ta de silentiu
si asa am intunecat splendoarea cerului, am aprins o candela;
cu adevarat era foarte frumos, dar tu nu erai interesat a o vedea.
in momentul in care te-ai culcat cred ca ai fost distrus.
Dupa ce ai zis noapte buna familiei tale
ai cazut pe pat si imediat ai adormit.
Am insotit somnul tau cu o muzica,
animalele mele nocturne s-au luminat, dar nu era important,
poate tu nici nu-ti dai seama ca eu sunt mereu aici pentru tine.
Am mai multa rabdare decat iti poti imagina.
Mi-ar placea insa sa te invat sa ai rabdare cu altii,
Te iubesc mult de aceea astept in fiecare zi o rugaciune.
Sa stii ca peisajul pe care il fac e numai pentru tine.
Bine, te trezesti din nou eu sunt inca odata aici si astept
Fara nimic altceva decat iubirea mea pentru tine,
sperand ca astazi tu vei putea sa-mi dedici putin timp.
O zi buna…
(Tatal tau: Dumnezeu)

miercuri, 23 noiembrie 2011

Scrisoare catre jumatatea mea

Zgomotul pasilor mei pe soseaua umeda, inima batandu-mi mai tare si vantul care imi mangaie fata ca atingerea unor aripi de inger. Si brusc ma opresc si privesc in urma mea. Ma uit si nu vad nimic, decat lumini difuze, oameni rasleti si strada de-abia atinsa de picaturile de ploaie. Incerc sa ma rup de tot ce simt, dar nu pot pentru ca inevitabil gandul imi fuge la tine. La cea pe care o caut cu disperare si pe care nu am gasit-o inca.Continui sa merg spre casa cu aceeasi neliniste in suflet, si ma gandesc daca vreodata te voi intalni.

Mi-e atat de frica de faptul ca intr-o zi s-ar putea sa o iau la stanga in loc de dreapta, s-ar putea sa plec de acasa cu cinci minute mai devreme sau mai tarziu si astfel nu ne vom mai intalni….sau pur si simplu ca intr-o zi vom trece unul pe langa celalalt fara sa ne privim. Dar oare daca ne-am privi ne-am recunoaste?

Am avea curajul sa ne ascultam din nou sufletele sau ne-am conforma acestei lumi rigide si reci crezand ca totul e o intamplare, o senzatie trecatoare? Ma doare fiecare clipa in care nu esti cu mine, si desi te simt ma intreb cum esti acum? Ma intreb daca si tu inchizi ochii noaptea si lasi vantul sa-ti mangaie fata gandind ca sunt eu.

Ma intreb daca uneori, poate inconstient, mergi pe straga si ma cauti cu privirea printre atatea figure… De multe ori ma rog in soapta pentru ca tu sa fi ramas acelasi, ma rog ca Cerul sa ne permita sa ne intalnim din nou, ma rog sa nu fi poposit prea departe de mine si ma rog ca drumul spre tine sa nu fie prea de lung si greu. Cand va fi sa ne regasim va trebui sa te iau in brate si sa iti cer iertare. Ti-am gresit atat de mult, dar am facut-o doar din setea nebuna de a te afla.

Sa ma ierti ca ti-am cautat sarutarile si dragostea la altele si uneori am crezut ca te-am gasit, sa ma ierti ca mi-am irosit lacrimile pe altii, desi simteam ca tu nu ai venit. Sa ma ierti ca te-am lasat singura atunci cand aveai nevoie de o alinare, si sa ma ierti ca nu am fost langa tine ca sa-ti sterg tristetea din suflet…

Promit ca atunci cand te voi intalni sa iti daruiesc iubirea mea neconditionata, sa-mi deschid sufletul asa cum nu am facut cu nimeni, si sa nu ma folosesc de nici o arma ascunsa pentru a te cuceri….pentru ca in definitiv totul se rezuma in a ne privi in ochi, nu-i asa?

Promit sa mi te daruiesc fara niciun fel de joc stupid, ci doar cu candoarea unui falfait de aripi in primul lor zbor. Te voi cauta neincetat si te voi gasi…si daca nu va fi asa sper ca niciodata sa nu citesti scrisoarea asta.Iar atunci cand vei inchide ochii pentru o adiere de iubire sa ai impresia ca altcineva ti-o daruieste…si daca totusi vei simti un gol, sa te gandesti ca e doar o viata de singuratate , adica doar un strop in imensitatea iubirii noastre .Si chiar de-ar fi un strop, chiar de-ar fi o unda, sau un ocean de solitudine eu tot nu voi renunta …Iarta-ma ca nu te-am gasit inca , dar intr-o zi te voi privi in ochi si voi stii ca doar tu esti cea careia trebuie sa ii soptesc: TE IUBESC!

Un copil de 10 ani stătea în faţa unei vitrine a unui magazin de pantofi pe stradă

, desculţ, privind prin fereastră şi tremurând de frig. O doamnă se apropie de copil şi îi spuse:
- Micuţul meu prieten, la ce te uiţi cu atâta interes prin fereastra asta?
- Îi ceream lui Dumnezeu să-mi dea o pereche de pantofi, a răspuns copilul.
Doamna l-a luat de mână şi au intrat în magazin. Ceru vânzătorului o jumătate de duzină de şosete pentru copil. Întrebă dacă i-ar putea da un vas cu apă şi un prosop. Vânzătorul îi aduse ceea ce i-a cerut. Ea luă copilul în spatele magazinului, îi spălă picioarele şi i le-a şters. Atunci vânzătorul sosi cu sosetele. Doamna îi puse o pereche copilului şi îi cumpără o pereche de pantofi. Restul de şosete i le dădu copilului. L-a mângâiat pe cap şi i-a zis:
- Nu e nicio îndoială că acum te simţi mai bine micuţule!
Când ea se întoarse ca să plece, copilul o prinse de mână şi, privind-o cu lacrimi în ochi, o întrebă:
- Dumneavoastră sunteţi soţia lui Dumnezeu?

Profesoara Debbie Moon...

 ...studia cu grupul ei din clasa întâi un tablou cu o familie. În tablou era un copil, care avea părul de altă culoare decât restul membrilor familiei. Unul din copiii din grup sugeră că acel copil din tablou era adoptat.
Atunci, o fetiţă din grup spuse:
- Eu ştiu totul despre adopţii pentru că eu sunt adoptată.
- Ce înseamnă să fii adoptat? întrebă un alt copil.
- Înseamnă că tu creşti în inima mamei tale, în loc să creşti în burta ei, a spus fetiţa.

Un copil de 4 anişori

stătea în vecini de un bătrân a cărui soţie murise de curând. Copilul, văzând bătrânul plângând în curtea casei, s-a apropiat şi s-a aşezat la pieptul lui. Când mama lui l-a întrebat ce a făcut la vecin, copilul a răspuns:
- Nimic, l-am ajutat numai să plângă.

Nu se poate gândi decât orizontal.

 Este aproape imposibil să concepi eternitatea în poziţia verticală. Animalul se va fi ridicat la rangul de om în momentul trecerii de la orizontal la vertical, dar conştiinţa nu s-a născut decât în clipele de libertate şi de lene, orizontale prin excelenţă.

marți, 22 noiembrie 2011

A iubi inseamna a trai viata celuilalt.

Este una dintre cele mai sublime actiuni pe care o poate realiza o fiinta umana. Iubirea poate sa insoteasca toate celelalte acte fundamentale ale noastre. Daca invatam plini de iubire (cu pasiune) vom memora si vom intelege mult mai usor. Daca ascultam cu iubire, vom auzi mai multe si mult mai bine. Daca vorbim cu dragoste, cuvintele noastre vor capata o forta neinchipuit de mare. Daca vom adormi cu dragostea in suflet, somnul nostru va fi odihnitor si profund ca al unui copil. Daca vom gandi atunci cand suntem plini de iubire, gandurile noastre vor capata profunzime si stralucire. Gandurile care se cladesc prin iubire vor fi mai luminoase decat razele soarelui si mai patrunzatoare decat sagetile lui Arjuna.
Toate acestea si multe altele apara atunci cand iubirea este prezenta in fiinta noastra.
A iubi inseamna a trai viata celuilalt. Sa uiti de tine si sa te daruiesti cu totul celuilalt fara a astepta vreodata ceva in schimb, aceasta este adevarata iubire care te inalta si te purifica de tot ce e murdar in lumea aceasta.
Dumnezeu este iubire. Cand facem loc iubirii in sufletul nostru, practci ii facem loc lui Dumnezeu insusi. Pentru ca iubirea sa poate intra in noi, egoul trebuie sa plece. Daca intra egoul, iubirea pleaca. Daca pleaca egoul, intra iubirea. Un om egoist nu va putea sa iubeasca. Egoul si iubirea se exclud reciproc, tot asa cum finitul nu poate sa se compare cu infinitul, tot asa cum intunericul nu poate fi acolo unde este lumina.
Cei mai multi se plang ca nu sunt iubiti. Multi imi spun: "L-am iubit din toata inima, iar el nu mi-a raspuns niciodata iubirii". Dar daca l-ai iubit cu adevarat, de ce suferi ca el nu te-a iubit? Nu stiti oare ca iubirea adevarata nu asteapta NICIODATA, dar absolut niciodata, NIMIC in schimb. Ea este fericita ca se poate manifesta, ca se poate darui. Atat timp cat suferiti din cauza iubirii inseamna ca inca nu ati cunoscut iubirea adevarat.
Daca Dumnezeu ar conditiona iubirea Sa de dragostea noastra pentru El, am sucomba cu totii intr-o clipa.
Iubirea inseamna daruirre totala, inseamna uitare de sine. Si, asa cum se intampla in lumea spirituala, plina de paradoxuri,. abia atunci cand vom uita de sine vom incepe sa ne reamintim de SINE.
Atat timp cat tu ceri ceva in schimbul iubirii tale, inseamna ca nu ti-ai depasit egoul. Cum poate sa incapa nelimitatul in ceva limitat? Atata timp cat suntem egotici, iubirea noastra nu este iubire. Este altceva ce seamna cu iubirea, dar nu este iubire. Poate fi atractie sexuala, poate fi mila, poate fi respect, poate fi nevoia de a proteja sau de a fi protejat, dar nu este iubire. Pe toate acestea, noi le numim iubire, dar ele nu sunt altceva decat reflexe limitate ale iubirii nelimitate.
Sa invatam sa iubim cu adevarat, fara a cere vreodata ceva in schimbul iubirii noastre. Ba din potriva, sa ne bucuram ca ni se permite sa manifestam iubirea. Par nebunesti aceste cuvinte astazi cand o asemenea iubire este aproape de negasit. N-o mai intalnim nici in filme (nici macar in filmele de desene animate). Dar atata timp cat cineva o mai pomeneste si isi doreste din toata inima sa o manifeste, mai exista o speranta ca ea sa renasca. Iubiti-va din toata inima pe voi insiva si nu va fie rusine de aceasta iubire. Foarte multi oameni se urasc pe ei insisi, de cele mai multe ori fara un motiv real, doar din plictiseala sau o ignoranta crasa. Iubiti-va asa cum sunteti daca doriti sa va transformati. Nu asteptati sa va transformati pentru a ajunge sa va iubiti, pentru ca nimic nu poate fi transformat in bine, in lipsa iubirii.
"Iubeste-ti aproapele ca pe tine insutui", dar cum sa-ti iubesti aproapele cand tu nu te iubesti pe tine insuti?
Asa cum te ingrijesti de propria ta viata, ingrijeste-te de viata tuturor si atunci viata ta va capata o dimensiune sublima.
Multi sunt de acord ca iubirea adevarata e minunata si ma intreaba cum sa ajunga la ea. Ea este deja in voi, nu exista nici o reteta magica a iubirii pure. Daruirea de sine, sacrificiul total, rugaciunea si Gratia Divina te vor conduce cu siguranta acolo unde doresti, dar trebuie sa doresti asta din toata inima ta, din tot cugetul tau si din tot sufletul tau.

vineri, 11 noiembrie 2011

                      Tu n-ai vazut niciodata ingeri,pentru ca ingerii vin numai dupa ce adorm copiii si pleaca atunci cand copiii incep sa-si deschida ochii.Nu s-au dezlipit bine genele si ingerii au si zburat.Fiecare copil are un inger al lui care-i poarta de grija cand Mama doarme,obosita.Dar si Mama doarme iepureste si ingerul sta bine de paza.Daca n-ar fi ingeri,copiii ar uita sa se mai scoale si nici nu ar visa frumos.Ingerii,noaptea,ca sa nu li se urasca,se joaca in somn cu fetitele si cu baietii,ii descanta,ii farmeca si-i fac sa vada-n cer,in lumea povestilor frumoase.Caci si in somn li s-ar ura copiilor,daca nu ar fi ingerii sa li se arate.Cand vine noaptea,coboara din cer intai stolurile,ca porumbeii,si dupa ei se arata si Dumnezeu,care se fereste atat de lumina soarelui,cat si de a ferestrelor,unde lucreaza omul cu condeiul pe hartie.Cand trece Dumnezeu pe la spatele lui,zambeste, si omul  se simte mai insufletit de dogoarea racoroasa,nestiuta,a trecerii lui Dumnezeu pe langa zid si fereastra.                                                                                                                                  Cum crezi tu ca s-ar deschide florile  si ar face bucatele spic,daca n-ar veni in fiecare noapte ingerii si Dumnezeu sa ajute munca oamenilor de peste zi?Ingerii vin,dezmiarda copiii si ies binisor in camp si in gradini,ca sa sufle-n flori si sa le deschida.In florile de mac,se gasesc de multe ori cateva albine,care n-au avut timp sa se intoarca la prisaca.Le iau adormite,fara sa stie,ca si copiii,si le duc la stupii lor pe intuneric.Ca sa vada,ingerilor le este de ajuns sticlirea scanteierilor din stele.Stii cate stele sunt pe cer?cate si ingeri.Stelele arata fiecarui inger locul unde trebuie sa se intoarca,dupa ce a ispravit.Daca n-ar fi semnul lor,ingerii s-ar incurca s-ar incurca prin intuneric si i-ar prinde lumina zilei pe pamant,si ar fi foarte rau,caci ar muri toti de sfarseala si ar ramane copiii fara de ingeri si n-ar mai fi cine sa mai trezeasca florile albastre.Cine ar numara atunci bataile de inima ale copiilor?Si cine ar framanta atatea boabe de struguri si le-ar pune in ciorchini,pentru copii?Un inger face cate patru,cinci boabe pe noapte,si,fara ingeri,podgoriile s-ar salbatici.                                                                                                                                                                                                                                             Mai rau e o singura data,atunci cand,prea osteniti,ingerii se culca pe pat cu copiii si adorm langa ei.Ce se intampla e greu de spus,dar asa se face ca moare un copil.Ingerul uita sa-i numere inima si sa-si dea din aripi adierea de noapte,care-l tin viu pana ce pruncul se desteapta.Scapa si adoarme pe inima lui mica si sperioasa,ca pe o randunica,si o striveste.E pedeapsa ingerului sa moara,-si moare si copilul,care nu poate trai fara inger.Si tot atunci moare din fiecare cate una,din toate florile de pe lume:un margaritar,o tufanica,o garoafa,o lalea si un ochi cu pleoapele albe,de musetel...

marți, 8 noiembrie 2011

        De ce ma cauti in lume cand simti ca sunt...in tine?De ce ma cauti departe cand simti ca sunt in tine,cu tine dinainte de a te naste?Spune-mi daca as plange cu lacrimile tale m-ai crede ca ...traiesc in tine,prin tine?Daca as rade cu rasul tau m-ai crede ca te iubesc mai dinainte de-a te fi nascut... si daca as zambi cu zambetul tau m-ai crede ca sunt... chiar aici!Pune mana,curaj!!!Privind spre mine,fata frumoasa...nu-i asa ca ai sentimentul ca ma stii de-o viata?Ca si cum nu as veni din lumea rece si intunecata...ci din tine,din inima ta!Vrei sa ma simti?Sunt acolo,in inima ta!Pune mana...sub sanul tau stang este un iepuras speriat care se zbate mereu..sa iasa!Ma simti...acum?

luni, 7 noiembrie 2011





Ce frumos ploua in suflet!...


     E toamna afara...e o toamna atat de linistita, dar parca un frig atat de puternic a invaluit totul.Frunzele deja si-au luat zborul,peisajul este unul lipsit de culoare,totul e atat de gri...


E toamna peste tot!M-am convins cand am vrut sa te iau in brate si nu erai, m-am convins cand ti-am cautat  bratele si nu le-am gasit. Atat de frumoasa e dragostea, dar cand vine toamna apune.Oare asa e?


De ce ma lasi sa te caut atat?O data cu frigul ai ales sa-mi lasi gol sufletul, sa-l iei si sa fugi...Cu fiecare frunza ce a cazut te-am simtit atat de departe....Acu` ca s-a dus si ultima frunza, nu te mai vad...


Mi-a ramas imbratisarea calda de vara...mi-a ramas privirea ta atat de calda...Tu, fiinta diafana, te astept ...





Mi-e pustiu sufletul, mi-e pustie mana, a prins o culoare albastra...cred ca vine iarna.


Las stropii de ploaie sa curga usor pe tample,sa-mi acopere ochii,sa-mi spele trupul, sa`mi cuprinda mainile...Sunetul ploii ma linisteste atat de mult...inchid ochii...si simt picuri de dragoste.....esti tu?ai venit acum, toamna?Te`ai intors?
Eu vad ca esti departe, si poate n'ai sa vii...
Si cine esti, eu nu stiu, cum cine sunt, nu stii;
Dar simt ca esti frumoasa, ca ochi albastri ai,
Ca porti ceva în tine din rozele de Mai,
Tu, care esti departe - si poate n'ai sa vii...
... Si cine stie? Poate e visul meu de vina,
Caci el îti dete viata, si doar în el traesti,
Tu, care azi nu esti -
Si poate nici odata aevea n'ai sa fii...
Dar eu visez - si visul aripile-si întinde,
Dar eu visez - si visul din nou mai mult s'aprinde,
- Chiar daca vei ramâne un dor neîmplinit,
Tu, care nu esti astazi, si poate n'ai sa fii
Ori esti, - dar prea departe, si pururi n'ai sa vii.

duminică, 6 noiembrie 2011

Dacă sunt oameni fericiţi pe acest pământ, pentru ce nu urlă, pentru ce nu apar în stradă ca să-şi strige bucuria în ţipete nebune şi neîncetate? De unde atâta discreţie şi atâta rezervă? Dacă aş avea conştiinţa unei bucurii continue, a unei exaltate dispoziţii interne înspre plăcere, şi dacă aş simţi o irezistibilă înclinare înspre seninătate, n-aş putea trăi numai în mine acele momente, ci le-aş împărtăşi într-un elan fără margini tuturora, m-aş risipi de bucurie în văzul celorlalţi, mi-aş consuma toată energia pentru a face comunicabilă starea mea de fericire, preaplinul meu încântător şi debordant. N-aş regreta dacă după o astfel de risipire vocea ar răguşi, ochii ar orbi şi mersul s-ar împletici, n-aş regreta dacă funcţiile şi posibilităţile organelor s-ar epuiza şi focul din mine şi-ar încetini pâlpâirile. Dacă există fericire în lume, ea trebuie comunicată. Sau oamenii cu adevărat fericiţi n-au conştiinţa fericirii lor?
Ruptura de fiinţă te face bolnav de tine însuţi, încât este destul să pronunţi cuvinte ca: uitare, nefericire, despărţire, pentru a te dizolva într-un fior mortal. Şi atunci, ca să trăieşti, rişti imposibilul: accepţi viaţa.

Poate că mă visează cineva

Poate că mă visează cineva -
De aceea gesturile
Îmi sunt atât de moi
Şi de neterminate,
Cu scopul uitat
La jumătatea mişcării,
Grotesc,
De aceea contururile mi se şterg
Secundă cu secundă
Şi faptele mi se topesc…
Şi poate cel ce mă visează
E smuls din când în când
Din somn,
Trezit,
Purtat cu sila-n viaţa lui
Adevărată,
De aceea mă-ntunec
Suspendată uneori
Ca de-un fir care se topeşte de nea,
Fără să ştiu
Dacă va mai adormi vreodată
Ca să mi se mai întâmple  Ceva.
   Ana Blandiana

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Langa inima imi stai,
Cum stateai candva in rai,
Domnul fara sa m-astept
M-a ochit cu tine-n piept
Si de-atunci in piept te simt
Ca pe-un glonte de argint,
Iadul despartind de rai,
Langa inima imi stai!
Sa te scot din viata mea
Doctori mari am cautat,
Insa toti au renuntat,
Ca de inima erai
Prea aproape si mi-au spus
Domnul te-ar putea salva
Domnul insa nu voia!

Dar cand e frig si e tirziu,
Cu tine-s fericit sa fiu
Si-n noaptea lumii sa te-alint
Iubito, glone de argint!

Langa inima imi stai
Ca intr-un jilt de catifea
Sa te uit am vrut candva
Insa de tristetea ta
Inima s-a-ntunecat,
Ca un vechi pierdut regat
Si-am inteles ca nu e dat
Sa impartim aceeasi stea.

Dar cand e frig si e pustiu,
Cu tine-s fericit sa fiu
Si-n noaptea lumii sa te-alint
Iubito, glonte de argint!

Langa inima imi stai...
Si sunt vazut ades ducand
Doua umbre pe pamant,
Una este umbra mea,
Alta este umbra ta,
Subtire umbra stralucind
De glonte dulce de argïnt.


Sunt ostenit de lene, de somn, de contemplare,
De viaţă, de iubire, de vis. Sunt ostenit.
Prin parcul meu de vise imens şi veştejit,
Tu ai trecut ca toamna atotveştejitoare.

De viaţă, de iubire, de vis, sunt ostenit.
În heleşteul verde, cu apele murdare,
Vezi pîlcurile repezi de păsări călătoare,
Trecînd, ca umbra spaimei, c-un strigăt prelungit.

Prin parcul meu de vise imens şi veştejit,
Nu mai zăreşti bazine ce înfloresc, bizare,
Ca stînjenei de sticlă, sub scânteieri lunare,
Trezite ca-n poveste de mersul tău vrăjit.

Tu ai trecut ca toamna atotveştejitoare.
Şi-n nopţile cu brumă văd chipul tău iubit,
Alunecînd – ca luna – de veghe-ngălbenit,
Prin noaptea fără viaţă şi fără de hotare.

Sunt ostenit de lene, de somn, de contemplare.