luni, 31 octombrie 2011

Sunt doar un simplu trecator
prin lumea aceasta calator,
ma insoteste, desi nu as vrea,
singuratatea mea.

Pe strada vietii trec si eu
si uneori mi-e pasul greu…
Nu-i pasa nimanui
ce simt sau ce-mi doresc…
Oare cui sa-i povestesc?

Daca maine sau intr-o zi,
un suflet singur, ca mine, m-ar opri,
ii voi aduce
tot ce am eu in dar,
o speranta,
pe care
o port in buzunar!

Ca mine, insule pustii,
pe-oceanul vietii, mii si mii,
inchid in ele, in tacerea lor,
povestea unui trecator!



Nu sunt sarac si nici invins,
cat timp mai am macar un vis
si o speranta,
ca, poate-n calea mea,
m-asteapta, totusi,
cineva!


Îl respect pe acel om care ştie clar ce vrea. Cea mai mare parte din răul care există în lume se naşte din faptul că oamenii nu îşi înţeleg pe deplin propriile scopuri. Se apucă să construiască un turn iar la construcţia fundaţiei petrec tot atâta timp cât ar fi necesar pentru a construi o colibă.
Vai celor... care se slujesc de puterea ce o au asupra unui suflet pentru a-i răpi bucuriile simple răsărite din el însuşi! Toate darurile, toate plăcerile lumii nu înlocuiesc nici o clipă mulţumirea izvorâtă din noi înşine, pe care supărarea pizmaşă a unui tiran ne-a otrăvit-o.

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Când eşti trist îţi vine să dormi şi să uiţi. Îţi vine să-ţi culci capul pe genunchii altcuiva care te iubeşte, sau dacă eşti singur şi n-ai pe nimeni, să ţi-l culci pe palmele tale. Da. Îţi vine să dormi când eşti trist. Şi să uiţi... Dar când te trezeşti? Iar eşti trist şi nu mai poţi s-adormi din nou...
Eu sunt întâia dimineaţă pe care au privit-o ochii tăi deschişi în leagăn. Îţi mai aduci aminte de mine? Eram cu zorii şi cu rândunelele deasupra leagănului tău. Aşa am rămas.
    Ma intreba astazi cineva cu tristete vorbind despre un geniu care tocmai a disparut dintre noi...de ce omul este apreciat doar dupa moartea lui fizica,de ce abia dupa ce nu mai e printre noi...ne aducem aminte ce om mare a fost?,,La steaua care-a rasarit e-o cale-atat de lunga...Ca mii de ani i-au trebuit luminii sa ne-ajunga,,.Steaua aceea stralucitoare de pe cer...inainte a fost un pumn de tarana opac,fara stralucire,o planeta rece,neprimitoare...Abia dupa moartea ei stralucirea-i s-a facut vazuta.Asa si sufletele, dupa moarte, dupa ce se elibereaza ca de un vesmant vechi,ponosit de trupul lor care le-a tinut captive ca intr-o temnita rece si intunecoasa..(,,scoate din temnita sufletul meu,ca sa laude numele Tau,,suspina marele David),lumina lor,eliberata de jugul trupesc al acestei lumi trecatoare,vesela ,straluceste, luminand cu lumina geniului lor...N-ati auzit de cel care spunea ca omul traieste cu adevarat dupa moarte?

vineri, 28 octombrie 2011

Femeile isi pretuiesc enorm trupul,fecioria...

        Ele viseaza sa-si daruiasca trupul unui SINGUR barbat,pentru totdeauna...Daca i-ai luat fecioria,i-ai luat totul ,insasi esenta feminitatii ei...Nu te juca cu asta,tu ,barbatul care te apropii ,gandeste-te la asta cand te atingi de ea...Poti distruge acea fiinta pe viata...si uita-te in jurul tau....e plin de femei care au murit de mult,care nu mai au nimic din inocenta lor ,din feminitatea lor....Ne plangem ca a disparut femeia adevarata....A fost ucisa de cate un individ...care a amagit-o sa-si daruiasca fecioria si a lasat-o ....complet dezgolita,si nu la trup ma refer.Iubeste-o si vei avea langa tine o fiinta care-ti va aduce toata frumusetea,toata magia,tot sublimul il vei avea la picioare...Uita-te in jurul tau..e plin de femei care au murit de mult,de femei carora le-au fost calcate visele in picioare.Dar iubeste-o si nu o minti,tu,barbatul UNIC din viata ei...Omul fara iubire moare,sufletul lui se hraneste cu iubire...Femeia e toata ...UN SUFLET!
                   Putini barbati inteleg...ca femeile nu fac niciodata SEX ci DRAGOSTE.Pentru ea dragostea e totul...Ma intreba cineva de ce e atat de greu sa convingi o femeie sa faca dragoste cu tine...Nu este greu...ci totul e sa o faci sa simta ca e DRAGOSTE si nu SEX!Oricate ne-am imagina noi barbatii,nici unei femei nu-i place,ma scuzati,sa fie transformata intr-un animal,sa fie...regulata!Fa-o sa simta ca o iubesti.si,ai sa vezi...isi va descheia singura...nasturii de la bluza.Va fi fericita sa faca asta!

joi, 27 octombrie 2011

Sunt unele fiinte pe lumea aceasta ,FEMEI  le numim noi...care numai nu vor sa creasca mari,vor sa ramana toata viata copii.   Pentru ca oamenii mari spun minciuni, nu pricep niciodată nimic și este obositor pentru copii să le dea întruna explicații.
Politeţea înseamnă îndemânare, nepoliteţea este sinonimă cu prostia. Nu fiţi economi cu politeţea. Veţi dovedi astfel o mare lipsă de înţelepciune. Dar acela care împinge politeţea până la a-şi sacrifica propriile sale interese reale plăteşte prea scump pentru o recunoştinţă sau eventual un serviciu modest.
Pentru a deveni toleranţi cu vederile altora, opuse vederilor noastre, pentru a privi cu înţelepciune contradicţiile este suficient să ne reamintim câte opinii diferite, chiar opuse am avut, în mod succesiv, asupra aceluiaşi subiect.
Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire… • Iubirea nu e doar un zambet, nu e doar o floare, iubirea e un suflet ranit si apoi vindecat de altul… • Iubirea trebuie invatata, incercata si experimentata… prima atingere nu reprezinta niciodata expresia ei desavarsita… • O iubire pe care esti nevoit s-o pazesti nu reprezinta nimic. • Dar tocmai asta n-au sa inteleaga niciodata oamenii cu adevarat gelosi. • Gelozia ia nastere odata cu dragostea, dar nu moare odata cu ea… • Cine iubeste si este iubit nu va mai fi niciodata acelasi om ca inainte… • Nu uita: langa cel mai inalt punct al fericirii se afla cea mai adanca prapastie a durerii… • Fericirea nu inseamna sa ai ceea ce doresti, ci sa doresti ceea ce ai. • Nu rupe firul unei prietenii, caci chiar daca il legi din nou, nodul ramane… • Sa nu crezi ca poti stabili cursul iubirii, caci ea, daca te considera vrednic, iti va indrepta ea cursul!…

Dragoste nu este numai flori, zambete, iubire, ci inseamna si lacrimi, dorinta, pasiune si de aceea putini au privilegiul de a-i descoperi puterea. • Cine are capacitatea de a se indragosti, poate avea mereu incredere in iubire si in valoarea omului de care s-a indragostit! • Dragostea e la fel ca o boala pe care daca nu o tratezi se agraveaza…si ca orice floare pe care daca nu o uzi se ofileste… • Iubirea e tot ce dorim, iar in final e tot ce-am avut. • Daca exita un sens al vietii… atunci EA este sensul, daca nu… EA ar trebui sa fie… • Fara dragoste suntem orfani de toate, fara pasiune suntem ca o moara de vant spanzurata in vid! • In iubire se simte mai mult decat e nevoie, se sufera mai mult decat se cugeta, se viseaza mai mult decat se traieste…

Fericirea noastra rezida in ceea ce-l determina pe om sa-si dea seama ca este om si sa ramana asa. • Numai o mare nenorocire ne poate arata cat de marunte sunt nemultumirile "insuportabile" • Parfumul reprezinta sentimentele florilor. Adevarata prietenie este asemenea unui trandafir: nu-i realizezi frumusetea pana cand nu se ofileste. Atinge steaua de neatins si nu-i uita pe cei ce au crezut in tine Iubirea e un sarut furat, un zambet inocent, o imbratisare patimasa… si un suflet smuls din piept… • O dragoste generoasa isi are intotdeauna testamentul pregatit din timp. • Iubirea impartasita de oameni este forta cea mai mare care exista in lume si izvorul cel mai important pentru poezie… • Despartirile au ceva din melancolia asfintitului, o blanda stralucire care ascunde in ea avertismentul intunericului… • Prietenia este asemenea unei iubiri fara aripi… • Daca nu ai iubi, cum ai putea pretui orbitoarea lumina a soarelui si mangaietoarea lumina a lunii? • Masurarea vietii omului nu este in functie de timp, ci de buna ei folosire. Doar o viata traita pentru altii este o viata care merita traita. • Dreptatea poate sa ne avertizeze asupra ceea ce este bine sa evitam; insa doar inima ne spune ceea ce este mai potrivit sa facem… • Nu exista indatorire pe care s-o subestimam mai mult, decat aceea de a fi fericiti…

Iubirea de tara, iubirea de parinti, de prieteni si de tot ceea ce ne inconjoara este pretutindeni si ne copleseste in fiecare minut pe care-l traim. • Am o banala intrebare pentru voi…: "Dragostea s-a nascut prin femeie sau Femeia s-a nascut din Dragoste…?" • Invatati sa lasati pe chipul vostru sa infloreasca un zambet. Este darul pe care-l oferiti aproapelui, este darul pe care-l oferiti intregului Univers! • Fiecare are propria sa filozofie a iubirii…, unii si-au faurit-o din lemn, altii din piatra… • Dragostea este intelepciunea nebunului si nebunia inteleptului • Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta… • Nu putem merge departe in prietenie, daca nu suntem dispusi sa ne iertam unii altora micile defecte… • Nu incerca sa gasesti iubirea absoluta, pentru ca nu exista. Totul este relativ pe lumea asta, pana si iubirea… • O viata fara dragoste este asemenea unui an fara primavara. • pierduta lucire din raza de luna, frumoasa mea umbra, ce umbra nebuna, frumoasa lumina, scapata din stele, cazuta-i din noapte in visele mele… • Adevarul care ii face pe oameni liberi este in cea mai mare parte adevarul pe care oamenii n-ar vrea sa-l auda. • Cand iubirea, acel puf de papadie, ce vine mereu si pleaca cu primul fir de vant, va trece si pe la poarta ta, atunci vei sti ca m-ai intalnit…

Sa visezi un inger?…dar am deja un vis…si am si un inger…iar ingerul e visul meu… • Cand iubesti esti cel mai fericit om din lume; cel mai trist lucru este sa suferi din iubire… • Dragostea sau Iubirea este un giuvaer de mare pret, dat in dar fiecarei fiinte umane. Daca l-ai pierdut, viata ta nu mai are nici un sens… Dorul e focul in care ard sperantele, dorintele, durerile, iar cenusa ce ramane reprezinta amintirile… • In iubire, chiar si tacerea e plina de lumina, avand un anume farmec. • Iubirea sincera si profunda nu are nevoie de vorbe multe. • Nu dispretui lucrurile mici; o lumanare poate face oricand ceea ce nu poate face niciodata soarele: sa lumineze … noaptea! • Loviturile vietii nu sunt numai distructive, ci si constructive; ca loviturile cocanului in dalta unui sculptor priceput… • Iubirea nu constientizeaza, nu ascunde si nici macar nu ignora defectele, ci pur si simplu le arde. • Oamenii ne dau uneori vise dar viata le spulbera • Iubesti pe cineva atunci cand ai ajuns sa vrei sa-i dai ceea ce ai mai bun si hotarasti sa i te dai pe tine insuti…

Unii oameni vin si pleaca repede din viata noastra, altii stau o vreme, punandu-si amprenta pe inima noastra. Dupa plecarea lor,nu vom mai fi niciodata aceiasi. • Dragostea e speranta si fara speranta lumea nu ar exista… • Sa ai curaj sa risti pentru adevarul din inima ta, dar sa nu te minti cand il asculti. • Viata este frumoasa si e pacat sa trecem prin ea, fara sa iubim, macar o singura data, cu adevarat… • Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire. Iubirea este singura pasiune care se plateste cu o moneda fabricata de ea insasi… "jertfa". • Sigur ca exista si dragoste la prima vedere, dar este intotdeauna bine sa mai aruncam si o a doua privire. • Dragostea este un joc ciudat: sau amandoi castiga sau amandoi pierd… • Iubirea este singurul lucru care poate fi impartit la infinit fara sa se micsoreze… • Femeia…este cea careia ii datoram fericirea, tristetea, bucuria, viata…Sa fiti iubite, stimate doamne si domnisoare! • Sa astepti mereu dragostea ca pe un fel de jertfa pe care nu ai cum s-o oferi, pentru ca de fapt asteptai o jertfa pe care sa o poti oferi ca pe o dragoste…
Nimeni nu-i de invidiat şi-s prea numeroşi aceia care-s de plâns.
Nu este o metaforă când spui că viaţa fiecărui om este o luptă continuă cu mizeria, cu plictiseala, cu semenii săi, cu realitatea. Omul găseşte adversari pretutindeni şi moare cu armele în mâini. Dar existenţa noastră nu este posibilă fără toate acestea. Fără presiuna exercitată de atmosferă corpul plesneşte; tot aşa,lipsa durerii, mizeriei, a necazurilor şi nevoilor de tot felul ar provoca o creştere nemăsurată a orgoliului frizând extravaganţa.
Să ne abţinem să criticăm, fie şi cu bună intenţie, căci a răni pe cineva este uşor, a-l îndrepta este imposibil.
Viaţa este o lungă noapte, al cărei vis se transformă adesea în vedenie.

luni, 24 octombrie 2011

Nici nu mai stiu ce simt...Poate traiesc in alta fiinta sau poate alta faptura vibreaza in mine.Simt...doi ochi tristi ca ma privesc trist.O fiinta ma cauta si stie ca si eu...urlu dupa ea. Esti?Si eu sunt!!Traiesti?Si eu...Si eu sunt ca tine....zambesc cand lacrimile vor sa iasa si singuratatea ma apasa...Zambesc cand mi-e frig in suflet si tristetea nu-mi da pace....Si rad...atunci cand bezna imi da tarcoale...

duminică, 23 octombrie 2011

Ştii să asculţi? Auzi vântul la fereastră? Auzi păsările care pleacă şi se întorc, ducând şi aducând primăvara? Ştii ce-i nostalgia? Priveşti uneori pe fereastră fără să vezi nimic? Sunt pe acolo şi într-acele, fără fiinţă, o apropiere şi o îndepărtare în preajma ta. Gândeşte-te la mine ca la o stea desprinsă din tine şi dusă în întunericul fără fund.
Aşa, tinere, nu te înfricoşa de viaţă. Caută bine să descoperi adevăratele vopsele ale sufletului tău şi mâzgâleşte lumea cu ele. Nu împrumuta paleta, tonurile şi pensulele de la nimeni.

vineri, 21 octombrie 2011

Basmul toamnei

Îl începe o frunză –cu glasul stins de sfială , cu obrajii dogorâţi- şoptindu-l: ,, A fosst odat’!’’
Dar şoapta îi sporeşte în freamăt răspândit prelung, şi frunzele, ‘mpreună, murmură întrebător : ,, A fosst?
De departe gânsacul hotărăşte : ,, A fosssst...’’ Şi gâştele îl încuvinţează dând din cap: ,,Da-da, da-da, da-da.’’
Iar firele de iarbă alergând de-a valma, s-apleacă şi se roagă suspinând: ,,sssspune...ssspune...’’
Prunii, deşteptaţi din toropeala verii, deschid ochi vineţi, aiuriţi.
Merele şi perele fug de prin aşternutul crengilor, zugrăvindu-şi chipurile colorate pe feţele frunzelor, ca să nu le bage nimeni în samă fuga.Dar vântul descoperă înşelăciunea şi, pornind în căutarea lor, se uită pe fereşti, le vede şi le cheamă prin horn.
Gutuile îngălbemesc de spaimă, privind pe sora lor mai mare, Luna, care-a albit de groază pe marginea prăpastiei.
Bostanii au cozi fudule, râd pe-nfundate de fratele lor, Soarele, că-i berbec.
Nucii cu miros amar se-ntreabă de unde li s-a tras atâta mâhnire frunzelor şi, frământaţi de gânduri, creierii închişi în nuci se zbârcesc mohorât.
Frunzele viei prind culori aprinse şi se clatină de beţie, că doar sunt mici, şi o boabă de poamă e damigeană de must pentru o frunză
Prin văzduh, vara a semănat , în mersul ei , zboruri de păsări, ca să nu-şi piardă calea la întors.Dar păsările s-au împrăştiat şi vara s-a rătăcit departe.
Prin ierburi, prizăriţi greieri, doinesc tremurător bejania firavilor funigei, cosaşii cosesc zoriţi ţiuitul tăcerii; lăcustele, în salturi sprintene, se joacă de-a stelele căzătoare; broscoi cocliţi îngână, bleg, croncănitul ciorilor de zgură. Cra-craaa, cuac-cuac...
Ţânţarii, aţâţaţi de frunzele roşii, le înţeapă, şi trupul toamnei tremură înfrigurat.
Castanul sălbatec, nătâng de felul lui, se bucură că-i doldora de fructe, dar se ruşinează că-s zburlite fructele rotunde şi, mânios, le aruncă de pe el.
Floarea-soarelui,
îngrijorată de ropotul căderilor, s-apleacă la pământ, tot mai jos, şi trage cu urechea...
Bagsful e lung, dar trece pe nesimţite şi poposeşte în împărăţia lenei, pesemne, căci de la o vreme frunzele pică de somn, cerul picură...
...Când te deştepţi, eşti cu capul în poala iernii care-şi toarce fuiorul de fulgi şi-ţi pare că de când lumea iarna îţi povesteşte basmul, căci de frunze nici urmă nu-i.

Şi iarna-ţi povesteşte înainte basmul început de-o frunză, căci gura vetrei e gura iernii, şi gura vetrei- cu flăcări şi cu jar- îngână dogorind basmul de aur al Toamnei.

miercuri, 19 octombrie 2011

Niciun alt anotimp nu apropie sufletul, ca iarna, şi de frăgezimea copilăriei şi de reculegerea bătrâneţii. Eşti bunic şi copil în acelaşi timp, privind la fereastră fulgii care sclipesc îmbătrânindu-te cu un zâmbet faţă de amintirea propriei copilării ivită cu mânuţa întinsă după fulgi.
Sufletul meu e greu ca şi crengile cireşului tău; o iarnă întreagă acoperit de ninsori, singur ca ciorile negre şi corbii şi mai negrii. Dar sufletul meu, o iarnă întreagă a fost alb, şi în el te aşteaptă cireşele, primăvara cireşelor mele.
Condiţia dragostei este să caute, nu să descopere, să vrea să ştie, fără să afle, să fie ritmul unei continue mişcări spre un orizont mereu văzut, dar mereu îndepărtat. Mai mult decât curiozitate: nostalgie.

marți, 18 octombrie 2011

Toate femeile tinere sunt frumoase.
Toate femeile care au fost tinere
au fost frumoase.
Femeile,
în general,
au o clipă când trec
ca un tren accelerat
prin gara frumuseții fără bătrânețe.
În rest
halte,
triaje,
bariere,
interstațiile amăgirii
și așa mai departe

luni, 17 octombrie 2011

De ce tipa oamenii cand sunt suparati ?


Intr-o zi, un batran puse urmatoarea intrebare ucenicilor sai:
- De ce tipa oamenii cand sunt suparati ?
- Tipam deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
Parintele intreba din nou, zicand:
- Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine?
- Pai, tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude! - incerca un alt discipol.
Parintele intreba din nou:
- Totusi, nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa ?
Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe paritne. Atunci el ii lamuri, zicand:
- Stiti de ce tipam unul la altul, atunci cand suntem suparati ? Adevarul este ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta, ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati, cu atat mai tare trebuie sa strige, din cauza distantei si mai mari.
Apoi continua:
- Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor, suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc, doar soptesc, murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inţeleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.
Apoi, mai zise:
- Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta, nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere.
          Mă scuzaţi, domnişoară, vi s-a deschis sufletul. Sper că nu vă lipseşte nimic, verificaţi, vă rog, în îngrămădeala din tramvaiul care ne duce la moarte nu ştii niciodată dacă nu s-a strecurat vreun hoţ... fură, stimată domnişoară, fură nemernicii... fură zâmbete şi lacrimi preţioase, fură amintiri... fură orice... dar ce nu fură în ziua de azi?!
          Mă scuzaţi, doamnă, vi se vede dantela cuvântului pe sub poalele fustei. Să vă spun drept, am observat de când m-am urcat dar mi-a fost jenă să vă spun, stiţi şi dumneavoastră cum e... ah, nu-i nimic, o să stau eu drept dumneavoastră când vă sugrumaţi din nou inima cu cureaua tăcerii... aşa, e perfect acum, nu se mai vede nimic... decât griul şoriciu al zilei fără istorie.
          Mă scuzaţi, oameni buni, călătoresc printre voi, şleampăt şi fără uniformă, mi-e tulburătoarea sete de viaţă în neorânduială pe trup... şi mă simt deşucheat de fericit când mă uit la feţele voastre, meticulos şi corect încadrate în rame... Mă scuzaţi, cred că am nimerit într-o prăvălie de rame, ori poate într-un pod îmbâcsit... cu pânze vechi... moarte şi vechi...
Cum, un tramvai?! Vatman! Opreşte, vreau să cobor!

duminică, 16 octombrie 2011

Dacă femeile ar fi mute, bărbaţii ar fi mult mai nenorociţi. Scăpaţi de permanenţa unei limbuţii, n-ar avea decât beneficiul superficial comod al acestei tăceri. Dar femeia devenită tăcere ar imensifica orice dragoste, chinuind-o nu cu muştele meschine ale vorbelor, ci cu vulturii prometeici ai enigmelor nedezlegate.

sâmbătă, 15 octombrie 2011

O femeie iubită, intrând pentru prima oară în odaia unui bărbat, e un miracol de împrimăvărare. Dar câte femei n-au intrat în odaia unui bărbat şi câte nu vor mai intra! Prea multe buchete de flori au fost în odaia bărbatului culoarea de întâmpinare şi gestul ei. De prea multe ori inima a bătut în preajma sosirii, pe când ochii priveau pe fereastră şi pasul neliniştit alerga. De prea multe ori prezenţa prelungită a acelei femei a fost simbolul umilitor al saţului trupesc. Şi-ncetul cu încetul, femeia iubită nu mai intră în odaia bărbatului, ci numai în patul său.
Acele daruri numai care dovedesc că aducătorul lor te cunoaşte, şi-a amintit de tine, te-a reconstituit, şi-a frământat mintea culegându-ţi în amintire exclamaţiile, poftele exprimate sau înăbuşite - dau bucurie. Ele îţi arată că ai existat în sufletul celui care ţi le aduce, şi darul, astfel numai, îşi pierde semnificaţia indiferentă de lucru cumpărat, căpătând-o pe aceea de răsfrângere a dorinţei tale în afecţiunea altuia.
Sunt oameni făcuţi ca să iubească o singură dată în viaţă lor, şi alţii făcuţi să fie iubiţi pentru totdeauna.
Dragostea pătrunde numai în sufletele care au o mişcare centripetă, numai atunci sufletul o absoarbe, dimpreună cu sufletul celui iubit.
Cei care au plecat spre munţi să descopere înălţimile, avizi de vânt, de stele şi de nouri apropiaţi, nu se mai uită la iarba şi la florile mărunte care le însoţesc paşii.
Piersicul înflorit - îl vezi şi-nchizi ochii fiindcă ai avut, cu o bătaie de inimă, icoana întâii sărutări: buzele roşii care-au zâmbit, obrajii copilăreşti care s-au înroşit. E trist un piersic înflorit, fiindcă alături de el, oricât ai fi de tânăr, eşti bătrân.
Dacă pământul pe care mergi, pe care-l calci fără să te gândeşti la el - durere încorporată în paşi ca cerul în ochi - ai simţi deodată că suferă din pricina ta, fiindcă paşii tăi sunt grei; dacă ai simţi înlăuntrul lui ca o durere fără de expresie aparentă - ce-ai face: ai merge înainte sau te-ai opri?
Când eşti trist îţi vine să dormi şi să uiţi. Îţi vine să-ţi culci capul pe genunchii altcuiva care te iubeşte, sau dacă eşti singur şi n-ai pe nimeni, să ţi-l culci pe palmele tale. Da. Îţi vine să dormi când eşti trist. Şi să uiţi... Dar când te trezeşti? Iar eşti trist şi nu mai poţi s-adormi din nou...

vineri, 14 octombrie 2011

  Niciodata sa nu insulti o femeie care cade. Cine stie ce povara ii copleseste sarmanu-i suflet. – Victor Hugo

miercuri, 12 octombrie 2011

Tu porti pe Dumnezeu in tine,mai usurel decat pruncul femeii.Ai sa-l cunosti.Inchide ochii si asculta:trece gandul.Tot pasul lui e.Omul e poteca goala,-pasul Domnului calca,si poteca zvicneste.Potecile dau una intr-alta, impanzind pamantul.Dar Dumnezeu nu se arata pe toate potecile odata;el apuca pe una,-si merge intr-o singura parte,acoperit si descoperit cateodata de salcii.
Oamenii toti,din inconjurul tarii,afland ca Domnul se arata printre plopii de langa mare,au alergat intr-acolo si s-au imbulzit sa il zareasca.Pana sa ajunga ei ,Domnul trecuse,-si oamenii s-au intors intristati in cetati si catune.
-N-ati vazut pe Dumnezeu? intrebara ei
-Cum era el? au raspuns oamenii localnici.
-Nici noi nu stim.
-Era ca un om?
-Sa fi fost ca un om? Poate ca era ca o vapaie sau ca o gradina care merge, sau ca un murmur cu lumina.
-Dumnezeul nostru e ca un om si ca un imparat in odajdii.
-Nu pre acela il cautam,zisera oamenii. Dumnezeul cautat de noi nu poarta sabie si nu e judecator; el e duh si urma.
-Nu l-am vazut.
Nici nu putea sa fie vazuta o urma....
Doamne,tu trebuie sa fii mai fraged ca spicul de sacara si mai smerit ca vioreaua.Si de aceea poate ca noi nu te putem deslusi.
Hai sa plangem amandoi de dorul luminii ce am uitat-o acasa...din graba de a prinde un tren ce ne duce pe drumul desert al acestei lumi...Sa plangem moartea fiintei noastre ce a murit de foame...fara iubire,fara sarut....fara ...Lumina!
,,Doamne,tu trebuie sa fii mai fraged ca spicul de sacara si mai smerit ca vioreaua.Si de aceea poate ca noi nu te putem deslusi.,,

marți, 11 octombrie 2011

E foarte ciudat să te uiţi la un necunoscut ca la o carte deschisă în care ceteşti versuri tulburătoare, regăsind în ele ceva presimţit, poate ştiut, dar vag până atunci, totuşi era, nu numai în suflet, dar şi în afara lui, adus de necunoscut ca o pulbere de argint a unei zări din care vine un călăreţ rănit - dar călăreţul parcă venea din zarea ei, căci îi ştia pulberile de argint, le văzuse în ea, fără să vadă călăreţul. Inima ei bătea lângă el ca o copită credincioasă şi supusă. Parcă ea i-l adusese răsturnat.
Amărui... Şi-mi spuneai că eram începutul şi sfârşitul fiecărei toamne, dar aripile grele ale frunzelor s-au frânt. E octombrie, draga mea! nu ştiai că fluturii de ploaie te caută? Pasul tău, noi.. E toamnă, draga mea! şi povestea toamnei e uitarea...

Sunt un om viu






Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.

Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.

Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.

Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise - şi
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.

Cu greu mi-aş putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui...
(Poate şi fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)

Îmi olace să râd, deşi
râd rar, având mereu câte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fantaziei.

E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!

E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi pferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.

Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipăsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii,
ce are, pe scurt, următorul cuprins:

Nu vreau,
când îmi ridic tâmpla din perne,
să se lungească-n urma mea pe paturi
moartea,
şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,
peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu
oprit.

Nici după fiecare pas,
în golul dinapoia mea rămas,
nu vreau
să urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolţi de infern proptind deasupra-mi...

Dar curcubeul negru-al ei, de alge,
de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării,
magnetic, timpul, clipită cu clipită,
gândurile mi le-nalţă
ca pe nişte trupuri vii.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării.
Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,
s-ar şi umple de ferigi, de bălării!

Doar chipul tău prelung iubito,
lasă-l aşa cum este, răzimat
între două bătăi ale inimii mele,
ca între Tigru
şi Eufrat.

luni, 10 octombrie 2011

      Nici nu mai stiu ce simt...Poate traiesc in alta fiinta sau poate alta faptura vibreaza in mine.Simt...doi ochi tristi ca ma privesc trist.O fiinta ma cauta si stie ca si eu...urlu dupa ea. Esti?Si eu sunt!!Traiesti?Si eu...Si eu sunt ca tine....zambesc cand lacrimile vor sa iasa si singuratatea ma apasa...Zambesc cand mi-e frig in suflet si tristetea nu-mi da pace....Si rad...atunci cand bezna imi da tarcoale...                                                                                                                                  

duminică, 9 octombrie 2011

Femeia este iubita asa cum e iubita muzica, e iubit luxul. Este spirituala sau este sentimentala si este dorita. Dar ceea ce ea crede, ceea ce simte, ceea ce poarta in gand… nu intereseaza pe nimeni.

sâmbătă, 8 octombrie 2011

Hai sa vad daca stii...cine straluceste mai tare...soarele sau ochii unei femei-copil plangand de bucurie?Tot cerul cu stelele si visele lui se apleaca in fatza unei femei indragostite ce saruta cu zambetul ei florile,ochii copiilor,lacrimile somnoroase ale diminetii...

vineri, 7 octombrie 2011

             Femeile cand isi ofera trupul unui barbat..pun odata cu el si visele lor...Poti tu sa iei cu tine atatea sperante si dorinte,stii tu,barbatul ei, ce sa faci cu ele?Cati barbati au reusit sa vada tristetea din ochii unei femei dupa ce si-a oferit trupul ...unui barbat care nu a vazut in ea decat ...o bucata de carne...?
Cunoşti o femeie, o vezi, o auzi, constatând o serie de calităţi şi defecte, distrat şi în treacăt, sau atent şi cu dinadins, te deprinzi să rămâi "tu" în prezenţa ei, adică spectator mai mult sau mai puţin atras de spectacolul feminităţii ei, o critici mintal, o apreciezi uneori şi o accepţi treptat, aflând cum e frumoasă, cum e deşteaptă sau cum e mediocră, având surprize agreabile şi dezamăgiri supărătoare, până când într-o zi, simţi că mai presus de aprecierea ta, femeia aceea a devenit un fel de secret intim, pe care-l ştii numai tu. Bătaia de inimă pe care ţi-o dă acest secret te face să respiri adânc propriul tău suflet în care au apărut arome mai misterioase decât cele aduse de sevele pământului. Întinzi braţele spre primăvara lor. Iubeşti. Şi femeia de mult cunoscută îţi pare nouă, din clipa în care ai întâlnit-o.

joi, 6 octombrie 2011

Deschide bine ochii sufletului cand intri in viata unei femei si,mai ales in inima ei.Femeia e un vesnic copil...si prin ea suntem,devenim si noi,barbatii...copii.Doar ca ...noi numai nu vrem sa pricepem ca femeia copil  este inocenta si nu...naiva.Nu intra cu cizmele tale murdare in sufletul ei.Bate-i la usa sufletului....Asteapta sa deschida...O va face daca vei bate cu inima curata...Si...descalta-te cand intri...Numai asa ea va fi fericita sa-ti arate comorile adunate ...in atatia ani ...de singuratate...Nu uita ca din lacrimi se nasc cele mai frumoase diamante..!
Lumina e-n geamul tău şi-n paharul tău cu apă. E-n ochii tăi.
Eşti ca un pom cu mugurii aprinşi. Lasă-ţi ramurile să pornească. Lasă-le să meargă până acolo unde singure se vor opri. Acolo face ramura fruct. Alte ramuri vor încolţi şi vor pleca în sus din trunchiul rădăcinilor tale.
Nu ieşi din sufletul tău, nu călători cu alte suflete, ca în nişte bărci fără lopeţi. Barca bună, cu lopeţile tari, e sufletul tău, e gândul tău. Pentru braţele tale numai sufletul tău are vârste potrivite. Adevărul tău numai în tine se află şi numai limba ta îl poate tâlcui. Fiecare om vorbeşte, cu glas deosebit, un grai deosebit. Minte cu minte nu se înţelege deplin, înstrăinată de graiuri. Tu eşti unul, şi ceilalţi sunt sute de mii de mii. Tu pe unul singur trebuie să îl mântuieşti: pe tine. Pomul vede numai de cireaşa lui.
Aş vrea să fac din fiecare din voi o comoară închisă, bine zidită pe dinlăuntru. Închidete-n za şi ascunde-ţi ochii în coif, şi în trupul tău de fier încremenit mişcă-te nevăzut, ca argintul-viu în stâncă.
Lumea nu este accea care se vede: aceea pe care ţi-o închipuieşti. Intră în închipuirea ta adânc şi ieşi pe tărâmul celălalt: nu te dezlipi de închipuirea ta.
În tine se găseşte lumea întreagă, oglindită pe dinlăuntru. Ca în bobul de mei, zac în tine puterile taurului şi farmecele tainelor strânse-n miez. Plodul tău ascuns, pe care n-ai ştiut să-l cauţi, e huştia şi aluatul vieţii; gândul tău, ca o drojdie vie, o sporeşte, înzecind-o în copaia ei. Ceea ce cauţi în alţii, se află pe măsura înţelesului tău în tine, rătăcitorule.
De ce pribegeşti în grădinile străine şi-ţi laşi florile neîngrijite, şi, copacul tău, cu omizi? Mireasma ta nu ţi se pare bună, fiindcă nu o cunoşti, altoaiele tale ţi se par sterpe, seminţele tale – goale, fiindcă sunt ale tale. Gândeşte-te bine: e cineva mai bun ca tine? Nu e...
             Ai privit vreodata o femeie cand doarme?Ea nu doarme,de fapt,ci s-a intors in lumea ei unde se joaca cu ingerii ,prietenii ei.Poate ,de aceea ,nimic nu se compara cu zambetul ei cand viseaza ...aripi de ingeri...zbor de ingeri...