Jurnalul meu

De ce pe masura ce ne maturizam tindem sa devenim tot mai seriosi si mai incruntati? Suntem prinsi in cursa in care alergam in fiecare zi de dimineata la trezire cand ne grabim sa infulecam micul dejun cu o mana si ne facem freza cu cealata, pana seara tarziu cand istoviti ne aruncam in pat gandindu-ne la alta zi care a trecut.

Ce-ai realizat ieri si a meritat tot efortul asta?

Suntem atat de concentrati pe munca, munca, munca.

Cariera, cariera, cariera.

Facturi, facturi, facturi.

In toata alergatura asta am uitat ca suntem aici ca sa apreciem viata, sa simtim si sa ne bucuram de clipele ce ni se ofera. Uitam sa zambim si pierdem dulceata momentului de ACUM si AICI pentru o bancnota in plus la sfarsitul lunii. Sunt saptamani cand zilele trec atat de repede incat sambata abia realizezi ca a venit weekendul si din obisnuita te scoli si vrei sa te duci la serviciu.

Sindromul lumii de azi este viata traita in viitor, stresul, lipsa zambetului si alergarea la urmatorul task de pe o lista fara sfarsit. Hai sa ne oprim pentru un moment. Macar un minut, macar o secunda, macar o clipa. Viata merge cu aceeasi viteza de 60 de minute pe ora indiferent ce facem. Vrei sa pui un minut deoparte azi ca sa zambesti si sa SIMTI ?

Sa iesi afara in ploaie cu capul gol, sa arunci umbrela, sa inchizi ochii…si pentru un minut sa simti cu picaturile din cer se unesc pe corpul tau

Sa te scoli dimineata devreme, sa iesi intr-un parc si sa simti cum n-ai simtit niciodata ca totul se trezeste pentru o noua zi.

Sa simti cum inverzeste iarba

Sa simti cum se bucura o vrabie cand gaseste o firimitura pe jos

Sa simti cat de bine e sa te deschizi catre ceilalti.

Sa simti cum e sa plangi.

Sa simti cum e sa ierti.

Sa simti cum e sa-ti pese.

Sa simti cum urca in tine un fior cand primesti un telefon de la mine

Sa te uiti la un copil si sa-l iei ca model.

Am uitat sa fim copii si avem nevoie sa ne uitam la ei. Nimeni nu exprima mai bine ca un copil sentimentele pe care le traieste. Bucurie, tristete, furie, dezamagire, admiratie…le vezi la maxima intensitate in ochii unui copil.

Problema nu e ca nu mai simtim, ci ca am uitat sa exprimam ce simtim. Am uitat sa exprimam dragostea, durerea, pasiunea, bucuria, dorul, tristetea. Daca e sa te bucuri, de ce sa nu te bucuri ca un copil cand primeste prima lui bicicleta? Daca e sa razi, de ce sa nu razi in hohote? Nu mai pune mana la gura cand RAZI. Razi in hohote si bucura-te de ce simti.